Solemne celebrări în Spania, în Italia şi în lume pentru cei 450 de ani de la moartea sfântului Ignaţiu de Loyola

(RV - 31 iulie 2006) Celebrare euharistică luni în comemorarea Sfântului Ignaţiu de Loyola, întemeietor al Societăţii lui Isus, prezidată la ora 19 de prepozitul general al ordinului, părintele Peter Hans-Kovenbach în biserica lui Isus, la Chiesa del Gesù din Roma. Cu această ocazie a fost expus pe altar relicvariul conţinând părţi din oasele craniului, singura relicvă rămasă de la autorul „Exerciţiilor spirituale”. Numeroase celebrări au avut loc în Spania. La ora 12 în bazilica din Loyola, Sfânta Liturghie a fost prezidată de arhiepiscopul de Huancayo, Perù, mons. Pedro Ricardo Barreto Jimeno, iezuit şi concelebrată cu toţi superiorii provinciali europeni ai Companiei lui Isus.
Născut în 1491 în castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania, întemeietorul călugărilor iezuiţi a murit la Roma, după o noapte de mari suferinţe, în dimineaţa zilei de 31 iulie 1556. Avea 65 de ani.
S-au împlinit deci 450 de ani de la moartea sa, o aniversare amintită de Compania lui Isus în acest an 2006 împreună cu alte două date semnificative: al cincilea centenar al naşterii Sfântului Francisc Xaveriu la 7 aprilie şi al fericitului Pierre Favre sau Petru Faber la 13 aprilie

Părintele Kolvenbach, superiorul general al călugărilor iezuiţi şi-a început astfel omilia din timpul Liturghiei solemne: „Astăzi, acum 450 de ani, sfântul Ignaţiu lăsa această lume pentru a-l întâlni pe Domnul său în lumina veşnică. Membrii comunităţii sale au notat bine faptul că părintele lor murea în ceasul pascal: dimineaţa, devreme, şi în ajunul sărbătorii sfântului Petru, eliberat de lanţurile sale pentru a ieşi din închisoare. Confraţii lui Ignaţiu au recunoscut, desigur, că această trecere de la moarte la viaţa veşnică şi această eliberare de lanţurile unui trup vremelnic se petreceau într-un ambient ce nu avea nimic extraordinar". Apoi, a adăugat un fapt rămas necunoscut poate chiar multora dintre membrii Companiei lui Isus, cum am putut constata personal: din cauza unor împrejurări contingete "Ignaţiu a murit singur fără să primească "viaticum" (hrana spirituală pentru marea călătorie) ultima Sfânta Împărtăşanie şi nici binecuvântarea Sfântului Părinte la care ţinea atât de mult. Deşi de câteva zile era sigur de moartea sa, nu a voit să cheme iezuiţii în jurul său pentru un ultim îndemn, nici nu a chemat coaboratorii pentru a le spune cum să tremine redactarea Constituţiilor, rămase incomplete, sau pentru a desemna un succesor, ori pe cineva care să-l înlocuiască temporar. În viaţa sa, Ignaţiu s-a lăsat inspirat bucuros de Francisc, Sărăcuţul din Assisi, dar în moartea sa nu a cântat cu el „sorella nostra morte corporale - sora noastră moartea trupească”. Fratele care dormea într-o cameră alăturată nu l-a auzit pe Ignaţiu pronunţând alt cuvânt decât acela care rezumă întreaga sa viaţă: Dios, Dumnezeu. Adesea se moare cum se trăieşte. Ignaţiu a predicat cu cuvintele sale şi în viaţa sa trăită în sărăcie, ca în toate să fie slujit înainte de toate Dumnezeu". În fapt, deviza Ordinului iezuit este „Omnia ad majorem Dei gloriam - Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu”.
Ignaţiu s-a lăsat captivat, "prins" de Dumnezeu, învăţând să vorbească cu el "ca un servitor cu stăpânul său, dar şi aşa cum un prieten vorbeşte cu un prieten". Întemeietorul Companiei lui Isus s-a străduit să înveţe frumuseţea acestei convorbiri confidenţiale pe oricine îl întâlnea în drumul sau de pelerin. Pentru el, în faţa lui Dumnezeu se deschide un spaţiu pentru un dialog "în care toate celelalte glasuri tac într-o lunişte în care nu se aud decât vocile care contează într-un colocviu: inimă la inimă cu Dumnezeu singur.
Este secretul celebrelor exericiţii spirituale. În ele, Ignaţiu insistă atât asupra acelui "eu cu Dumnezeu" care ar putea lăsa să se creadă că spiritualitatea sa ar face din noi nişte "individualişti, extracomunitari". Se uită în acest caz că Ignaţiu invită la a-şi asuma răspunderea personală în faţa lui Dumnezeu pentru tot ce merge rău şi pentru tot ce se construieşte în comunitatea umană. Numai această preferinţă personală a lui Dumnezeu singur dă forţa şi harul de a se şti personal responsabili de viaţa şi de moartea umanităţii noastre, de lumina şi umbrele Bisericii noastre, de primăvarea şi de iarna familiilor noastre, a comunităţilor noastre călugăreşti.

"Celebrând în această seară intrarea sfântului Ignaţiu la întâlnirea faţă în faţă cu Domnul său atât de dorit - a spus în încheiere părintele Kovenbach - cerem ca pasiunea sa pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu să ne însoţească atunci când Domnul bate şi la uşa noastră invitând pe fiecare să ia masa cu el, el cu noi, noi cu el, pentru marele banchet al împărăţiei sale”.

Amintim că în Spania sărbătoarea sfântului Ignaţiu se celebrază în două zile. La 31 iulie, care este ziua morţii, se celebrează Liturghia şi tradiţionala procesiune la Azpeitia care este satul la care aprţine Loyola iar pe 1 august se celebrează la Loyola împreună cu toate autorităţile regiunii şi ale satului, când se pleacă în procesiune de la parohia din Azpeitia până la Loyola.
Serviciul în format audio, aici: