Mişcarea "Voluntarii lui Dumnezeu" împlineşte 50 de ani. În septembrie, reuniune la Budapesta.

(RV - 25 iulie 2006) 1956 este anul invaziei Ungariei de tancurile ruseşti începutul unor ani îndelungaţi de întuneric, de lipsă de libertate, de persecuţii împotriva Bisericii. În mod paradoxal, de la acel tragic eveniment a început la Budapesta o mişcare de laici creştini activi pe planul trăirii credinţei care s-a răspândit apoi în toată lumea. Este vorba de mişcarea „Voluntarii lui Dumnezeu”, o ramificaţie a Mişcării mai vaste a Focolarinilor, întemeiată de Chiara Lubich. Pentru a celebra primii 50 de ani ai istoriei lor, Voluntarii se vor regăsi în număr de cel puţin 10 mii, tocmai la Budapesta de la 14 la 16 septembrie. Dar cine sunt „Voluntarii lui Dumnezeu”? Adriana Masotti de la serviciile noastre centrale a stat de vorbă cu Iole Mucciconi, funcţionar în Administraţia publică italiană, aparţinând acestei mişcări.
INS - „Reprezintă una din vocaţiile apărute în Mişcarea Focolarelor, cea mai laică, şi reuneşte bărbaţi şi femei de orice rasă, naţionalitate, extracţie socială şi cultură, chemaţi să-l urmeze pe Dumnezeu în mod radical, dar în libertate. Este o vocaţie ce nu cere în mod material să laşi tată, mamă, copii, ogoare, dar, fireşte, cere aceasta în mod spiritual, pentru a putea rămâne în mijlocul lumii, fără a fi ai lumii. Voluntarii trăiesc spiritualitatea comunitară a Mişcării Focolarelor, împărtăşindu-i şi scopul, care este unitatea neamului omenesc”.
Pentru a celebra aniversarea întemeierii voluntarilor se organizează un mare eveniment ce se va ţine la Budapesta, o întoarcere la origini. De ce?
INS - „Trebuie să ne întoarcem la anul 1956, la zilele cunoscute ca „evenimentele din Ungaria” când papa Pius al XII-lea a lansat lumii un apel străuitor prin aceste cuvinte: „Dumnezeu, acest nume, izvor al oricărui drept, al oricărei dreptăţi, al oricărei libertăţi, să răsune în parlamente, în pieţe, în locuinţe, în ateliere”. Ca răspuns la acest apel, din inspiraţia Chiarei Lubich, s-au născut Voluntarii, care au avut ca indicaţie programatică tocmai faptul de a-l purta pe Dumnezeu în toate locurile: în parlamente, în fabrici, în case. Iată, prin urmare, că se revine la Budapesta, având însă în spate experienţa celor 50 de ani de viaţă”.
50 de ani de viaţă care nu sunt uşor de rezumat. Care este astăzi realitatea Voluntarilor?
INS - „Voluntarii, în mod silenţios, s-au răspândit pe toată planeta. Însufleţesc mişcări cu rază lungă ce reunesc persoane de bunăvoinţă în orice domeniu al vieţii sociale, mai ales acolo unde din pricina mizeriilor, nu doar materiale, se trăiesc situaţii de dezbinare. Este o experienţă ce se trăieşte, şi anume aceea de a face astfel ca divinul să pătrundă în realităţi varii, de multe ori reuşind şă le schimbe. Având în vedere răspândirea mondială, se pot imagina diferitele contexte, în care trăiesc Voluntarii în toate colţurile lumii: de la contextul african, la cel din Extremul Orient, pretutindeni, până la societăţile noastre din Occident, bogate şi dezorientate”.
Voluntarii sunt prin vocaţie angajaţi în toate domeniile activităţii umane, dar ce înseamnă a trăi ca Voluntar al lui Dumnezeu în profesia sau în diferitele îndatoriri de cetăţean?
INS - „Da, într-adevăr, viaţa voluntarului trebuie văzută în cotidianul ei. Modelul nostru este Fecioara Maria, pe care Chiara Lubich a defint-o „Scaunul Înţelepciunii şi Mama (Stăpâna) casei”, şi aceasta indică mărimea, gradul marii provocări ce ne stă în faţă. Desigur, toate situaţiile extraordinare rechiamă angajarea noastră. Războaie, dezastre ne mobilizează pretutindeni în lume, dar ceea ce constituie conotaţia Voluntarului este cota înaltă a vieţii normale, o viaţă în care vrem să trăim acea artă de a iubi ce provine din Evanghelie”.
Serviciul în format audio, aici: