2006-07-18 18:45:26

Necesitatea conştientizării comunităţii înternaţionale privind destinul propriu comun şi urgenţa unei soluţionări paşnice a crizei mediorientale sublinată de cardinalul Renato Raffaele Martino


(RV - 18 iulie 2006) Papa şi Sfântul Scaun urmăresc cu atenţie evoluţia situaţiei în Orientul Mijlociu. După apelurile puternice pentru pace lansate de papa Benedict al XVI-lea la „Angelus” din 29 iunie şi cel de duminica trecută, a urmat chemarea la dialog între părţi făcută de secretarul de Stat, cardinalul Angelo Sodano. Puternice preocupări pentru criza mediorientală au fost exprimate şi de preşedintele Consiliului Pontifical al dreptăţii şi păcii, cardinalul Renato Raffaele Martino:
INS - „Cum a subliniat Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea la „Angelus” de duminică 16 iulie, extinderea acţiunilor belice în Orientul Mijlociu trezeşte mare îngrijorare, în special pentru soarta populaţiei civile. Situaţia este complexă şi greu de descifrat, încât ameninţă pacea şi securitatea nu numai a regiunii, ci a întregii lumi, cum a afirmat vinerea trecută cardinalul secretar de Stat Vatican, cardinalul Angelo Sodano. Totuşi, în acelaşi timp şi cu hotărâre, într-un asemenea scenariu de violenţă şi de inumană confruntare trebuie respinse atât actele teroriste ale unora cât şi represaliile militare ale altora, întrucât amândouă constituie o violare a dreptului şi a celor mai de bază prinicipii ale justiţiei”.
Care ar trebui să fie rolul comunităţii internaţionale în scenariul preocupant al Orientului Mijlociu?
INS - „În asemenea scenariu, fără întârzieri şi înainte ca acest conflict să degenereze asumând dimensiuni încă şi mai greu de gestionat, comunitatea internaţională şi Naţiunile Unitee în special, sunt chemate să promoveze dialogul şi pacea între părţile adverse şi afirmarea unei stări de drept în zonă. Este de dorit ca Statele să nu cedeze în faţa tentaţiei de a interpreta în sens politic sau ideologic conflictul în act, amânând astfel sau făcând mai puţin eficiente angajarea diplomatică şi ajutorul umanitar în favoarea populaţiei civile”.
Liderii reuniunii G8 au dezbătut chestiunea conflictului medioriental. Consideraţi că a fost abordată în mod adecvat?
INS - „Desigur; declaraţie asupra Orientului Mijlociu a liderilor G8 trebuie înregistrată favorabil; în fapt, liderii se declară disponibili să colaboreze cu Naţiunile Unite pentru afirmarea păcii în Orientul Mijlociu şi, în special, pentru aplicarea Rezoluţiilor 1559 şi 1680 ale Consiliului de Securitate privind Libanul, recunoscut ca Stat suveran. Se declară de asemenea gata să colaboreze pentru reluarea dialogului şi cooperării dintre Israel şi Palestina pentru pacea în Orientul Mijlociu. Aceste semnale, precum medierea premierului italian Romano Prodi, trebuie încurajate, totuşi, ar fi oportun ca manifestările de voinţă să fie urmate de un plan de acţiune echilibrat pe plan juridic şi politic şi care să aibă în vedere soarta populaţiei civile”.
Cum evaluaţi riscurile fundamentalismului în scenariul medioriental?
INS - „Un element ulterior de luat în consideraţie este implicarea, în ceea ce am putea defini ca război, a unor mişcări fundamentaliste islamice - mă refer la Hamas şi Hezbollah, în special. Acest lucru face situaţia desoebit de îngrijorătoare, din moment ce State ca Siria şi Iranul ar putea lua parte la conflict, însărpind astfel confruntarea ideologică şi provocând o reacţie şi mai gravă în Israel. În fine, nu trebuie neglijat riscul folosirii de arme nucleare sau de distrugere în masă, care ar puta marca o pagină tragică pentru istoria familiei umane”.
Eminenţă, ne puteţi spune şi un cuvânt de speranţă?
INS - „Astăzi ca niciodată trebuie recuperat sensul misiunii, sau mai bine spus, al vocaţiei Naţiunilor Unite, for înfiinţat, pentru a menţine pacea...şi securitatea, şi în acest scop: să adopte măsuri colective efective pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor lîmpotriva păcii’ (Carta Naţiunilor Unite art.1/1). În lumea contemporană, niciun conflict nu poate fi considerat de dimensiune locală, din cauza implicaţiilor sale de ordin uman, politic şi economic şi din pricina efectelor sale posibile asupra păcii şi securităţii lumii. De aceea, e nevoie de o conştientizare din partea comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte destinul comun şi urgenţa unei soluţionări paşnice a crizei, afirmarea păcii şi stării de drept şi ajutorul umanitar pentru populaţia civilă din Orientul Mijlociu”.
INS - secvenţă muzicală
Aici, serviciul complet în format audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.