2006-07-12 13:41:26

Icoana Maicii Domnului din Pompei în pelerinaj la comunităţile din Canada


(RV - 12 iulie 2006) Începând de luni 10 iulie, în statele canadiene Quebec şi Ontario are loc Misiunea Mariană a Rozariului care continuă până la 20 iulie. Despre iniţiativa pastorală, reporterul nostru Giovanni Peduto a vorbit cu preotul Antonio Marrese de la Prelatura din Pompei, delegat pentru misiuni.
INS - „Icoana Maicii Domnului de la Pompei ( o copie după original), deja anul trecut, a fost purtată în pelerinaj în Australia, unda s-a bucurat de o mare primire: este de ajuns să ne gândim că la celebrarea conclusivă de pe stationul Club Marconi din Sidney erau prezente peste 15 mii de persoane. De această dată în Canada icoana vizitează şase parohii. Delegaţia, condusă de episcopul-prelat şi delegat pontifical al sanctuarului din Pompei, mons. Carlo Liberati, este formată din doi preoţi, un misionar, un diacon, două călugăriţe domenicane dintre „Fiicele Sfântului Rozariu din Pompei” întemeiate de fericitul Bartolo Longo; opt tineri laici, între care două tinere care au participat deja la Misiuni similare desfăşurate în Italia”.
Care este scopul acestei iniţiative?
INS - „Vizita, născută în urma ospitalităţii oferite de noi tinerilor canadieni în drum spre Köln în vara anului 2005, vrea să fie un semn de atenţie şi de bunăvoinţă din partea sanctuarului de la Pompei faţă de cei care de decenii se simt ataşaţi sufleteşte de el şi mai ales nutresc o evlavie filială faţă de Sfânta Fecioară. E un moment istoric în care toţi cei care în deceniile trecute din motive de muncă au emigrat în Canada pot primi acest semn de preferinţă. Între ei se numără şi cele peste 4000 de familii care primesc regulat revista sanctuarului „Rozariul şi Noul Pompei”.
Cu ce sentimente devotaţii canadieni au aşteaptat desfăşurarea misiunii?
INS - „S-a făcut interpret preotul Vito Marziliano din comitetul de organizare care a scris episcopului Liberati: „Cu mare bucurie şi puternică emoţie credincioşii din Toronto şi din Montreal aşteaptă sosirea icoanei Fecioarei din Pompei. Este sosirea Mamei în casa fiilor reuniţi la fel ca în Cenaclu pentru a primi de la ea încurajare, pace, iubire şi forţă de a continua drumul, susţinuţi de puterea Duhului Sfânt în urmarea Fiului. Nu există familie italiană stabilită în Canada care să nu aibă într-o formă oarecare un semn, o imagine a Maicii Domnului de la Pompei în propria casă: un tablou, o mică imagine sau o medalie. Pretutindeni Maria e la loc de cinste, ea care împreună cu Fiul său Isus împarte haruri cereşti. Reunite în rugăciune, comunităţile creştine din Toronto şi din Montreal aşteaptă cu credinţă şi entuziasm sosirea Mariei”.









All the contents on this site are copyrighted ©.