2006-07-01 19:45:48

4 noi sfinţi pe 15 octombrie, între care Roza Venerini, întemeietoarea Congregaţiei "Maestre Pie Venerini" prezente şi în România


(RV - 1 iulie 2006) S-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă în prezenţa papei Benedict al XVI-lea - la celebrarea Orei a Şasea din Liturgia Orelor, consistoriul pentru votul de canonizare a patru Fericiţi. Liturghia cu ritul canonizării, - a fost stabilit în consistoriu - va avea loc duminică 15 octombrie 2006. Cardinalul José Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor a ilustrat pontifului un profil al vieţii şi operele înfăptuite de cei patru Fericiţi care urmează să fie proclamaţi sfinţi.
INS - secvenţă muzicală.
Biserica va avea patru noi Sfinţi, patru luminoşi martori ai Evangheliei care şi-au dedicat viaţa slujirii celor mai slabi. Este vorba de Rafael Guìzar Valencia, episcop de Veracruz, mare evanghelizator al Mexicului în secolul trecut. Şi-a desfăşurat apostolatul în ani dificili, în timpul perioadei persecuţiei religioase. Ministerul său episcopal a fost caracterizat de angajarea generoasă în favoarea unor rodnice misiuni populare.
Aproape de cei mai din urmă ai societăţii, îndeosebi de cei bolnavi, a fost viaţa părintelui Filip Smaldone, preot napoletan, întemeietor al Institutului Surorilor Saleziene ale Sfintelor Inimi, cunoscut şi ca „apostol al surdo-muţilor”. A activat în anii când lua naştere naţiunea italiană unită având o grijă deosebită să poarte un cuvânt de încurajare bolnavilor din spitale.
La 15 octombrie vor fi proclamate sfinte şi două călugăriţe. Roza Venerini, întemeietoarea Congregaţiei „Maestre Pie Venerini” a dat un puternic impuls educaţiei tinerelor nevoiaşe. Ei i se datorează deschiderea în 1685 a primei şcoli gratuite pentru fete în oraşul Viterbo. Papa Clement al XI-lea a fost un mare admirator al operelor sale de caritate. Astăzi surorile Maestre Pie Venerini, întemeiate de viitoarea sfântă, sunt răspândite în toată lumea, inclusiv în România.
Extraordinară este şi figura Teodorei Guérin, fondatoarea Congregaţiei Surorilor Providenţei ale Sfintei Maria „ad Nemus”. Deja de copilă, iubea rugăciunea şi la vârsta de 10 ani a destăinuit parohului propria chemare de a-şi consacra viaţa lui Dumnezeu. Prin Congregaţia întemeiată de ea s-a făcut promotoarea unor iniţiative de asistenţă în favoarea săracilor. Misiunea ei a fost deosebit de rodnică în Statele Unite ale Americii.
INS - secventa muzicala.
Aici. serviciul în format audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.