Ca în povestea cu moş Ion Roată

(RV - 26 iunie 2006) Sunt momente, în viaţă, care prin semnificaţie şi prin încărcătura emotivă îţi rămân în memorie pe toată durata existenţei şi, mai mult decât atât, nu se decolorează precum o haină învechită de vreme ci, din contră, culorile amintirii momentului capătă intensitate, pe zi ce trece.
Un astfel de moment l-am trăit duminică, 25 iunie, în Piaţa Sfântul Petru când m-am alăturat comunităţii catolicilor români din Roma care a voit să rostească, împreună cu Sfântul Părinte, rugăciunea Îngerul Domnului, mergând apoi în pelerinaj la mormântul Sfântului Petru şi la mormântul slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea şi încheind acest parcurs spiritual la altarul Sfântului Iosif din bazilica vaticană.
Românii formau un grup de pelerini ordonaţi, reculeşi, nezgomotoşi, rostind Crezul şi o decadă din Rozariu, în aşteptarea venirii la fereastră a papei. Lor li s-au alăturat şi români ortodocşi care trăiesc la Roma şi care, aflaţi în Piaţa Sfântul Petru, au văzut steagul românesc la umbra căruia au vrut să facă fotografii ca să poată privi mai des, după cum spuneau, la cele trei culori care înseamnă pentru ei ACASĂ.
În cinstea evenimentului, m-am îmbrăcat cu o veche ie românească, încercând astfel să aduc în Piaţa Sfântul Petru, în mod simbolic, ceva de preţ de acasă, o fărâmă din inegalabila tradiţie românească care oglindeşte atât de bine credinţa în Dumnezeu a poporului român, pe care suntem chemaţi să o ducem mai departe. Aşa ne-a spus şi Papa Benedict al XVI-lea, când ne-a salutat binecuvântându-ne cu urarea ca pelerinajul la mormântul Sfântului Petru să ne întărească în credinţă şi în a da mărturie în favoarea Evangheliei.
Am văzut în ochii pelerinilor lacrimi de bucurie pentru un moment atât de special, dar poate şi de tristeţe pentru a nu-i avea alături, în acea clipă, pe cei dragi de acasă pe care, însă, i-au purtat în gânduri şi în rugăciuni, aşa cum i-au purtat pe catolicii din Bucureşti cu care împărtăşesc nu doar tristeţea de a-şi vedea catedrala ameninţată dar mai ales speranţa în victoria Binelui care, în plan spiritual s-a adeverit deja, căci faptul de a fi uniţi în rugăciune, români catolici, greco-catolici şi ortodocşi din ţară şi din străinătate şi chiar străini care s-au solidarizat cu cauza catedralei este un semn clar al prezenţei lui Dumnezeu care nu poate aduce decât bine, mult bine.
Salutul Sfântului Părinte adresat comunităţii româneşti din Roma şi, prin intermediul acesteia, românilor din ţară a fost ca o mângâiere în situaţia de amărăciune de la Bucureşti şi m-a făcut să mă gândesc la povestea lui Creangă cu moş Ion Roată şi Vodă Cuza. Vă amintiţi cum bietul ţăran, batjocorit de boier s-a plâns lui Cuza care, sărutându-l pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii, l-a trimis să le spună sătenilor lui că pe unde l-a scuipat boierul l-a sărutat domnitorul ţării şi i-a şters ruşinea. Aşa şi cu salutul Sfântului Părinte care ne-a luat din durere, cu vorba, cu zâmbetul şi, mai ales cu rugăciunea şi cu binecuvântarea. (Anca Mărtinaş)
Serviciul complet în format audio, aici :