Preasfânta Inimă a lui Isus şi Inima neprihănită a Mariei

(RV - 23 iunie 2006) - Biserica a celebrat vineri solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus. Este vorba de o spiritualitate răspândită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea prin opera sfintei Margareta Maria Alacocque. Această sărbătoare - a spus papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercurea trecută - „este simbolul iubirii lui Isus faţă de Tatăl dar şi al iubirii pentru fiecare dintre noi”.
Sărbătoarea Sfintei Inimi are 150 de ani: a fost extinsă de papa Pius al IX-lea la toată Biserica în 1856. Dar spiritualitatea Inimii lui Isus este tot atât de veche cât şi creştinimsul şi îşi are originea în străpungerea de către soldatul roman a costei lui Isus pironit pe Cruce. O rană din care au ieşit sânge şi apă, "semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu", cum s-a exprimat Benedict al XVI-lea:
INS - „În inima Răscumpărătorului noi adorăm iubirea lui Dumnezeu faţă de umanitate, voinţa sa de mântuire universală, milostivirea sa nemărginită. A cinsti prin cult Sfânta Inimă a lui Cristos înseamnă, de aceea, a adora acea Inimă care, după ce ne-a iubit până la sfârşit, a fost străpunsă de o suliţă şi de la înălţimea Crucii a lăsat să curgă sânge şi apă, izvor nesecat de viaţă nouă” (Alocuţiunea la Angelus, 4 iunie 2005).
În limbajul biblic - notează papa - inima indică centrul persoanei, sediul sentimentelor şi intenţiilor sale”. Această devoţiune exprimă clar faptul că credinţa creştină este o relaţie personală cu Dumnezeu care s-a făcut vizibil în Fiul; a adora Inima lui Isus înseamnă, prin urmare, potrivit papei Benedict, a intra în comuniune totală cu Domnul, a-şi însuşi voinţa, gândurile, cuvintele, sentimentele lui Cristos. A fi una cu „inima sa care vede” unde este nevoie de iubire, pentru a se deschide altora, mai presus de toate, celor suferinzi, departe de orice închidere în sine". De aici, apelul lui Benedict al XVI-lea către credincioşi cărora le cere să se deschidă misiunii tocmai pornind de la cultul Inimii lui Isus:
INS - „Numai din acest izvor nesecat de iubire veţi putea trage energia necesară pentru misiunea voastră. Din Inima Răscumpărătorului, din coasta sa străpunsă s-a născut Biserica, care se reînnoieşte neîncetat prin sacramente. Să aveţi preocuparea de a vă alimenta în mod spiritual cu rugăciune şi cu o intensă viaţă sacramentală; aprofundaţi cunoaşterea personală a lui Cristos şi tindeţi cu toată puterea spre acea ‚măsură înaltă a vieţii creştine’, care este sfinţenia” ( Discurs către pelerinii din Verona, 4 iunie 2005).
Da, Isus ne-a cunoscut în timpul vieţii, agoniei şi patimilor sale pe toţi şi pe fiecare şi s-a dat pentru fiecare dintre noi: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit şi s-a dat pe sine pnetru mine” (Gal 2,20). Ne-a iubit pe toţi cu o inimă omenească. De aceea, Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă de păcatele noastre şi pentru mântuirea noastră (cf In 19,34) „este considerată semnul şi simbolul eminent...al nemărginitei iubiri cu care Răscumpărătorul divin îl iubeşte neîncetat pe Tatăl veşnic şi pe toţi oamenii” ( Pius XII, enciclica Haurietis aquas, 15 mai 1956).

 
Inima care mai mult de cât oricare alta se aseamănă celei a lui Cristos - afirmă Benedict al XVI-lea în encilica sa ‚Deus caritas est’ - este fără îndoială inima Mariei”, „iubire curată care nu se caută pe sine, dar care simplu vrea binele...datorită celei mai intime uniuni cu Dumnezeu”. În acest sens, după Inima Fiului, Inima Mamei.

După solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus Biserica îşi îndreaptă atenţia spre Inima Neprihănită a Mariei, a cărei sărbătoare anul acesta lasă locul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Comemorarea facultativă a fost instituită de Pius al XII-lea. Ea ne invită să medităm la misterul lui Cristos şi al Fecioarei în dimensiunea sa profundă, interioară. Maria care păzeşte cuvintele şi faptele Domnului meditându-le în inima ei (cf Lc 2,19) este locuinţa Duhului Sfânt, scaunul înţelepciunii (cf Lc 1, 15) imaginea şi modelul Bisericii care ascultă şi mărturiseşte mesajul Domnului (cf Lc 11,28).
Serviciul complet în format sonor, aici: