2006-06-12 18:28:48

"Euharistia, şcoală de viaţă, libertate şi fericire adevărată": reflecţiile lui Benedict al XVI-lea în vederea solemnităţii Trupului şi Sângelui Domnului


RV - 12 iun 2006. "Dumnezeu e iubire şi numai dacă intră în această iubire fiinţa umană îşi găseşte adevărul său şi fericirea sa": afirma Sf. Părinte duminică, 11 iunie la rugăciunea Angelus în Piaţa San Pietro, în solemnitatea Preasfintei Treimi. Iubirea lui Dumnezeu este dăruită omenirii în Sfânta Euharistie, pe care Biserica o va celebra în mod deosebit joia viitoare la solemnitatea "Trupului şi Sângelui Domnului". Papa a invitat romanii şi pelerinii din Oraş să participe la Sf. Liturghie pe care o va prezida la bazilica "Sfântul Ioan în Lateran" şi la procesiunea tradiţională pînă la bazilica "Sfânta Maria cea Mare".
"Numai în iubire – afirma Sf. Părinte – omul îşi găseşte realizarea, plinătatea bucuriei şi a vieţii, adevărata libertate. Euharistia ne spune că "viaţa poate fi găsită numai dăruind-o: nu o găseşte cel care vrea să o domine". Şi totuşi, omul caută adesea această viaţă la fel ca fiul risipitor care vrea să fie "liber":
Ins – "A fi liber, potrivit acestei viziuni, înseamnă să poţi face tot ceea ce vrei, a nu trebui să accepţi nici un criteriu în afara şi mai mai presus de mine însumi, să urmez numai dorinţa mea şi voinţa mea. Cel care trăieşte astfel, foarte curând se va confrunta cu un altul care vrea să trăiască în acelaşi fel. Urmarea necesară a acestui concept egoist de libertate este violenţa, distrugerea reciprocă a libertăţii şi a vieţii".
"Iubirea – subliniază Sf. Părinte – înseamnă şi să fii gata să suferi". Adevărata iubire este exigentă. De aceea, neacceptând misterul crucii, sunt unii care refuză creştinismul. Crucea, în fond, este iubirea care nu cunoaşte limite, care nu se opreşte în faţa scandalului suferinţei şi al jertfei de sine. În Euharistie – afirmă papa – îl întâlnim pe Domnul care pentru noi s-a despuiat de gloria sa dumnezeiască, se lasă înjosit pînă la moartea pe cruce şi astfel să dăruieşte fiecăruia dintre noi":
Ins – "Euharistia trebuie să devină pentru fiecare dintre noi o şcoală de viaţă în care să învăţăm să ne dăruim viaţa. Viaţa nu se dă doar în momentul morţii sau doar în forma de martiriu. Noi trebuie să o dăruim zi de zi. Trebuie să învăţăm zi de zi că eu nu am această viaţă pentru mine însumi. Zi de zi trebuie să învăţ să renunţ la mine însumi, să fiu la dispoziţia acelui lucru pentru care Domnul are nevoie de mine în acel moment, chiar dacă mie mi se par mai frumoase şi mai importante alte lucruri".
A iubi – explică Benedict al XVI-lea – înseamnă să dăruieşti viaţa, nu să o iei":
Ins – "Tocmai în acest fel experimentăm libertatea, prin libertatea de noi înşine, spre vastitatea fiinţei. Tocmai în acest fel, făcându-te util, fiind o persoană de care este nevoie în lume, viaţa noastră devine importantă şi frumoasă. Numai cel care îşi dă propria viaţă, acela o găseşte".
În cele două zile care ne mai despart de solemnitatea "Corpus Domini" sau "Trupul şi Sângele Domnului", numeroase sunt iniţiativele de rugăciune şi adoraţie euharistică în lumea întreagă. Amintim aici pe cea din bazilica "Santa Maria Maggiore" din Roma, unde vor fi propuse "Cele 40 de ore neîntrerupte de adoraţie euharistică". Se va începe cu Sf. Liturghie de marţi, la ora 9 dimineaţa şi se va încheia joi la ora 12, după care se va aştepta sosirea Procesiunii Euharistice condusă de Benedict al XVI-lea. În timpul rugăciunii diurne şi nocturne, se va recita Liturgia Orelor (sau Breviarul) şi rugăciunea Sfântului Rozariu, intercalate de spaţii de tăcere şi rugăciune personală în faţa Preasfântului Sacrament.








All the contents on this site are copyrighted ©.