Dumnezeu nu e solitudine ci comuniune perfectă în iubire: reflecţie cu papa Benedict al XVI-lea despre Preasfânta Treime

(RV - 10 iunie 2006) Duminică, 11 iunie, solemnitatea Preasfintei Treimi potrivit calendarului roman sau latin, papa Benedict al XVI-lea va vorbi de la fereastra biroului său particular credincioşilor reuniţi la amiază în piaţa Sfântul Petru pentru recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului”. Va vorbi, desigur, despre marele mister al credinţei creştine care este adevărul lui Dumnezeu Unul şi Întreit. Dumnezeu este iubire, nu este solitudine, singurătate, izolare - a subliniat de mai multe ori Benedict al XVI-lea, care a arătat calea pentru „a atinge” misterul Dumnezeului celui viu.
„Dacă îl înţelegi atunci nu e Dumnezeu”: spunea sfântul Augustin care în tinereţe încercase în zadar să cuprindă exclusiv pe cale raţională misterul lui Dumnezeu. Benedict al XVI-lea a pus în lumină în repetate rânduri rolul raţiunii şi „raţionalitatea credinţei...în acel Dumnezeu care s-a revelat în Isus Cristos”; „opţiunea creştină - a spus - este şi astăzi cea mai raţională şi cea mai umană”. Noi credem într-un „Dumnezeu al raţiunii”, dar această raţiune „este una cu iubirea”.
INS - „Cuvântul care rezumă toată revelaţia este acesta: ‚Dumnezeu este iubire’ iar iubirea este întotdeaua un mister, o realitate ce depăşeşte raţiunea fără a o contrazice, dimpotrivă, exaltându-i potenţialităţile”.
Aici intră în joc credinţa ca liberează „raţiunea de acele hotare prea înguste între care este mărginită atunci când se consideră raţional doar ceea ce poate fi obiect de experienţă şi de calcul”. „Dumnezeu se ascunde în mister” - afirmă papa - iar „pretenţia omului de a-l înţelege ar înseamna o încercare de a-l cuprinde în conceptele şi în ştiinţa noastră şi astfel a-l pierde în mod iremediabil”- Prin intermediul credinţei, în schimb, putem să ne deschidem o trecere prin concepte, până şi prin cele teologice, putând să-l „atingem” pe Dumnezeul cel viu. Şi Dumnezeu - spune papa - o dată atins, ne transmite imediat forţa sa. Când ne abandonăm în mâinile Dumnezeului celui viu, când în smerenia minţii recurgem la el, „ne pătrunde lăuntric ca un torent ascuns de viaţă divină”.
INS - „În credinţă primim, de fapt, dăruirea de sine pe care Dumnezeu o face revelându-se nouă, creaturi făcute după chipul său; primim şi acceptăm acel adevăr pe care mintea noastră nu-l poate înţelege până la capăt, nici nu-l poate poseda, dar care tocmai din acest motiv lărgeşte orizontul cunoaşterii şi ne permite să ajungem la misterul în care suntem scufundaţi şi să regăsim în Dumnezeu sensul definitiv al existenţei noastre”.
Însă „un consimţământ la o atare mărginire a raţiunii - subliniază Benedict al XVI-lea - nu se acordă uşor”. E nevoie „a se încredinţa unei persoane” şi „nu unei persoane obişnuite - adaugă - dar lui Cristos” care „ne-a făcut să-l cunoaştem pe Tatăl care este în ceruri şi ni l-a dat pe Duhul Sfânt, Iubirea Tatălui şi a Fiului”.
INS - „Teologia creştină rezumă adevărul despre Dumnezeu prin această expresie: o singură substanţă în trei persoane. Dumnezeu nu este solitudine, singurătate, ci comuniune perfectă. De aceea, persoana umană, chip al lui Dumnezeu, se realizează în iubirea, care este dăruire sinceră de sine”.
Papa arată calea pentru a ajunge la misterul lui Dumnezu: ea consistè în realizarea programului „bunului Samaritean”. Este programul lui Isus: este vorba de „o inimă care vede”, mai ales pe cei mici şi pe cei săraci. „Această inimă vede unde e nevoie de iubire şi acţionează în consecinţă”. Sfântul Augustin spunea: „Dacă vezi caritatea, vezi Trinitatea”.
Serviciul complet în format audio, aici: