Bucuria credinţei: în documentul de lucru al Vicariatului Romei pentru reuniunea diecezană privind educaţia tinerilor

(RV - 5 iunie 2006) În vederea reuniunii diecezane pentru educarea noilor generaţii la bucuria credinţei, vicariatul Romei a publicat un instrument de lucru bine elaborat, care, preluând metoda manualelor clasice, oferă la început o „explicatio terminorum”, o explicare a noţiunilor dintre care prima este sintagma „bucuria credinţei”. Iată, câteva spicuiri. „Toţi doresc bucuria, dar nu toţi pot să o atingă căci nu cunosc drumul care conduce la ea”. Astfel se exprima sfântul Ioan Gură de Aur în secolul al IV-lea vorbind creştinilor din Constaninopol. În realitate termenul „bucurie” care revine des în discursurile papei Benedict al XVI-lea, era mult îndrăgit de Părinţii Bisericii şi trebuie să ne devină drag şi nouă. În fond, toată viaţa noastră nu consistă în altceva decât în a căuta bucuria, un termen care numai în Noul Testament apare de 59 de ori, fără a include sinonimele. Despre care bucurie este vorba? Nu doar de bucuria omului care stă înaintea lui Dumnezeu, cum era în Vechiul Testament, ci despre însăşi bucuria lui Dumnezeu care, în Cristos Isus, a venit să locuiască în inima omului: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină”(In 15,11). Bucuria despre care vorbim este însăşi bucuria lui Dumnezeu care, datorită lui Cristos, mort, înviat, aşezat la dreapta Tatălui, este dăruită inimii noastre ca rod al Duhului Sfânt potrivit afirmaţiei apostolului Paul: „În schimb, rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea” (Gal 5,22). O bucurie pe care în mod cert o vom trăi în plinătate când comuniunea noastră cu Dumnezeu va fi veşnică dar care, fiind rod al Duhului care ne-a fost dat la Botez şi la Mir, ne ajută deja, cum spune sfântul Vasile cel Mare, să învăţăm a trăi prezentul. „În timpul acestei vieţi eşti pelerin. Trebuie să înfrunţi toate, să depăşeşti toate şi apoi să laşi în urmă toate. Din când în când, găsim pe marginea drumului o floare, o mică plantă, un izvor sau unele frumuseţi ce merită să le admiri: te opreşti, te bucuri o clipă şi apoi mergi mai departe” (S.Vasile din Cesarea, Despre Psalmul 1,4). Bucuria creştină, deci, se poate trăi mereu chiar şi când trebuie să înfrunţi suferinţă şi necazuri. În această privinţă, sfântul Augustin aminteşte: „De aceea, cei care sunt veseli în speranţă, fiind siguri că vor dobândi ceea ce năzuiesc, suportă tot felul de strâmtorări” (Despre Psalmul 83,6). Şi tot bucurie simte când cineva se abandonează la voinţa Tatălui cum ne aminteşte acelaşi Ioan Gură de Aur: ”căutaţi înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, abandonaţi-vă în mâinile sale şi nimic nu vă va putea întrista”(Omilia către poporul din Antiohia, 18,3). Desigur, pentru a ne deschide la această bucurie ce ne este dăruită e nevoie de actul credinţei. Este vorba de credinţa şi comportamentele ce derivă dintr-o întâlnire. Afirmă Benedict al XVI-lea la începutul enciclicei sale „Deus caritas est”: „La începutul faptului de a fi creştin nu se găseşte o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană, care dă vieţii un orizont nou şi totodată orientarea ei decisivă”. Bucuria creştină derivă din însăşi existanţa creştină exprimată sintetic de Sfântul Ioan: „"Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi" (1In 4,16).

Aici, serviciul în format sonor: