Istorica rugăciune a lui Benedict al XVI-lea la Auschwitz a încheiat călătoria apostolică
în Polonia: sunt papă din Germania şi ca fiu german implor harul reconcilierii de
la Dumnezeu şi de la oameni
(RV - 29 mai 2006) Tăcerea şi rugăciunea au dominat vizita lui Benedict al
XVI-lea la câmpul de exterminare nazistă de la Auschwitz,
duminică în cursul după amiezii, la încheierea călătoriei sale apostolice în Polonia.
„Sunt aici ca fiu al poporului german” - a spus papa - Trebuia să vin”. Seara, ceremonia
de rămas bun la aeroportul din Cracovia-Balice în prezenţa preşedintelui polonez Lech
Kaczynski. A repetat apelul său către Polonia pentru ca să poată îmbogăţi familia
Statelor europene cu patrimoniul credinţei. Rămâneţi „păzitori fideli - a spus - ai
depozitului creştin” şi transmiteţi-l generaţiilor viitoare...vegheaţi, fiţi tari
în credinţă”. Duminică seară, târziu, întoarcerea la Roma. INS - „A
lua cuvântul în acest loc de oroare, de cumul de crime împotriva lui Dumnezeu şi împotriva
omului, ce nu cunoaşte egal în istorie, este aproape imposibil - şi este extrem de
greu şi de apăsător pentru un creştin, pentru un papă din Germania. Într-un loc ca
acesta cuvintele sunt mute şi în cele din urmă rămâne doar o tăcere de groază - o
tăcere care este un strigăt lăuntric spre Dumnezeu: „Pentru ce, Doamne, ai tăcut?
De ce ai suportat toate acestea? În această atitudine de tăcere ne închinăm profund
în adâncul nostru în faţa mulţimii nenumărate a celora care au suferit
şi au fost duşi la moarte; totuşi această tăcere, devine apoi un strigăt puternic
de iertare şi de reconciliere, un strigăt către Dumnezeul cel Viu de a nu mai îngădui
niciodată aşa ceva”.
Papa trece pe jos pe poarta de intrare la Auschwitz:
trece pe sub cinica inscripţie „Arbeit macht frei - Munca face liberi”. Parcurge
în tăcere strada lagărului până la blocul de tristă faimă cu numărul 11: aici îl aşteaptă
câţiva supravieţuitori ai exterminării pe care îi salută personal unul câte unul.
Se roagă în faţa Zidului Morţii, unde naziştii au împuşcat mii de deţinuţi. Se opreşte
în rugăciune în celula foamei unde a murit sfântul Miaximilian Kolbe. La Auschwitz
au murit un milion şi jumătate de persoane. În toate lagărele nazişte şi-au pierdut
viaţa 12 milioane de persoane dintre care 6 milioane de evrei şi 500 de mii de ţigani. Sunt
aici - afirmă Benedict al XVI-lea - „pentru a implora harul reconcilierii - de la
Dumnezeu înainte de toate care singur poate deschide şi purifica inimile noastre;
în faţa oamenilor apoi care au suferit aici”. Aminteşte vizita la Auschwitz făcută
de Ioan Paul al II-lea în 1979 când a spus: „Nu puteam să nu vin aici ca papă”. Poporul
polonez alături de cel evreu a fost acela care a suferit cel mai mult în acest loc: INS
-„Papa Ioan Paul al II-lea era aici ca fiu al poporului polonez.
Eu sunt aici ca fiu al poporului german şi tocmai de aceea trebuie şi pot spune ca
şi el: „Nu puteam să nu vin aici. Trebuia să vin. Era şi este o datorie în faţa adevărului
şi a dreptului celor care au suferit, o datorie în faţa lui Dumnezeu, de a fi aici
ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea şi ca fiu al poporului german - fiu al acelui
popor peste care un grup de criminali a ajuns la putere prin promisiuni mincinoase,
în numele unor perspective de grandoare, de recuperare a onoarei naţiunii şi importanţei
ei, cu previziuni de bunăstare dar şi prin forţa terorii şi intimidării, încât poporul
nostru a putut fi folosit şi abuzat ca instrument al maniei lor de distrugere şi dominaţie.
Da, nu puteam să nu vin aici”.
Vorbeşte despre misterul tăcerii
lui Dumnezeu. Citează psalmul 44, plângerea lui Israel în suferinţă: „Ne-ai zdrobit
în pustiul unde bântuie şacalii şi ne-ai acoperit cu umbra morţii. Căci pentru tine
suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere. Deşteaptă-te,
Doamne, de ce dormi? Scoală-te şi nu ne alunga până la nesfârşit! Pentru ce îţi acoperi
faţa, uiţi de sărăcia şi de necazul nostru? Căci s-a smerit în pulbere sufletul nostru,
ni s-a lipit de ţărână pântecele nostru. Scoală-te, Doamne, şi ne ajută şi izbăveşte-ne
pentru îndurarea ta!”. Dar „noi - a subliniat Benedict al XVI-lea - greşim
dacă voim să ne facem judecători ai lui Dumnezeu şi ai istoriei...Trebuie să rămânem
cu umilul dar insistentul strigăt spre Dumnezeu” care să învingă „noroiul egosimului”,
al fricii şi indiferenţei oamenilor: INS - „Scoatem acest strigăt
înaintea lui Dumnezeu, dar să-l adresăm şi inimii noastre, chiar în această oră, când
planează noi nenorociri în care par să reizbucnească din om toate forţele obscure:
pe de o parte, abuzarea de numele lui Dumnezeu pentru justificarea unei violenţe oarbe
împotriva unor persoane nevinovate; pe de alta, cinismul care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu
şi care ia în râs credinţa în el”.
Papa vizitează Centrul
de dialog şi de rugăciune, o instituţie catolică ridicată în vecinătatea lagărului
prin colaborarea unor asociaţii evreieşti şi enumeră multiplele iniţiative de reconciliere
ce iau n aştere în acest loc al groazei. În apropiere de Centru - aminteşte -„se desfăşoară
viaţa ascunsă a călugăriţelor carmelite, care se ştiu unite în mod deosebit cu misterul
Crucii lui Cristos şi ne amintesc nouă credinţa creştinilor, care afirmă că Dumnezeu
însuşi a coborât în infernul suferinţei şi suferă împreună cu noi.
Apoi s-a
dus în câmpul apropiat de la Birkenau, aşa-numitul Auschwitz 2, care cu cele patru
crematorii era o adevărată maşină de moarte. Ajunge în faţa monumemntului internaţional
unde sunt cele 22 de plăci funerare comemorative care în diferite limbi amintesc toate
victimele lagărului de exterminare. Se opreşte în rugăciune în faţa fiecărei plăci.
Pe cerul ploios al Birkenaului, pe neaşteptate, apare un curcubeu. Papa vorbeşte despre
placa comemorativă ebraică: INS -„Potentaţii celui de-al treilea
Reich voiau să strivească poporul evreu în totalitatea sa; voiau să-l şteargă din
lista popoarelor pământului. Atunci cuvintele psalmului: „Suntem daţi la moarte, sunetm
socotoţi ca oi de înjunghiere” s-au verificat în mod îngrozitor. În fond, acei criminali
violenţi, urmărind nimicirea popor, voiau să-l ucidă pe acel Dumnezeu care l-a chemat
pe Abraham, care vorbind pe muntele Sinai a stabilit criteriile obiective ale umanităţii
care rămân valabile în veci”. Prin distrugerea lui Israel - notează pontiful
- voiau, în fond, să smulgă şi rădăcina pe care se bazează credinţa creştină, înlocuind-o
definitiv cu credinţa făcută de ei, credinţa în stăpânirea omului, a celui mai tare”.
Este
apoi placa în limba polonă: „se voia ştergerea” unui popor ca subiect istoric autonom”
pentru a-l face sclav - afirmă papa.
O altă placă, ce invită în mod deosebit
la reflecţie este cea scrisă în limba ţiganilor (Sinti şi Rrom). „Şi aici se voia
dispariţia unui întreg popor.....considerat între elementele inutile ale istoriei
universale”.
”Apoi este placa în limba rusă - a evocat Benedict al XVI-lea
- care aminteşte imensul număr ale vieţilor sacrificate dintre soldaţii ruşi în ciocnirea
cu regimul terorii naţionalsocialiste; în acelaşi timp, însă, ne face să reflectăm
asupra dublei semnificaţii tragice a misiunii lor: eliberând popoarele de o dictatură,
trebuiau să servească şi să supună aceleaşi popoare unei noi dictaturi, cea a lui
Stalin şi ideologiei comuniste”.
Apoi este placa în germană: INS -
„Am simţit ca o datorie profundă să mă opresc în mod deosebit şi în faţa pietrei
în limba germană. De acolo apare în faţa noastră chipul lui Edith Stein, Tereza Benedicta
a Crucii: evreică şi germană dispărută împreună cu sora ei în goraza nopţii din câmpul
de concentrare germano-nazist; fiind creştină şi evreică, ea a acceptat să moară împreună
cu poporul său şi pentru el”. Germanii, care au fost deportaţi
atunci la Auschwitz-Birkenau şi au murit aici, trăiseră ca „Abschaum der Nation -
lepădătura naţiunii”.„Acum însă - afirmă papa - îi recunoaştem cu gratitudine ca martorii
adevărului şi ai binelui, ce nu apusese în poporul nostru. Le mulţumim acestor persoane
pentru că nu s-au supus puterii răului şi acum ne stau în faţă ca lumini într-o noapte-beznă”.
În spatele acestor pietre funerare se ascunde destinul a nenumărate fiinţe umane.
Ele zguduie memoria noastră, fac să ni se cutremure inima!” Dar aceste plăci - a subliniat
pontiful- „nu vor să provoace în noi ura; dimpotrivă, ne demonstrează cât este de
îngrozitoare lucrarea urii şi vor să trezească în noi curajul binelui, al rezistenţei
împotriva răului”.
De la Birkenau se înalţă rugăciuni în diferite limbi: ţigănească,
rusă, polonă, ebraică, engleză. Răsună Kaddişul, cântarea ebraică de doliu. Papa înalţă
către Dumnezeu o rugăciune în limba germană: INS - „Doamne, tu
eşti Dumnezeul păcii, tu eşti pacea însăşi; o inimă învrăjbită nu te înţelege, o minte
orientată spre violenţă nu te poate cuprinde. Fă ca toţi cei care trăiesc
în armonie să persevereze în pace şi toţi cei care sunt dezbinaţi să se reconcilieze”. INS-muzica de Max Bruch