"Nu vă fie teamă să construiţi casa vieţii voastre pe Cristos şi în Biserică!": discursul papei la întâlnirea cu tinerii, la parcul Bolnie, lângă Cracovia

RV 27 mai 2006. Sâmbătă după amiaza, în a treia zi a călătoriei sale apostolice în Polonia, Sf. Părinte a efectuat o vizită scurtă dar intensă la catedrala Cracoviei, de pe colina Wawel, centrul spiritualităţii acestei naţiuni şi inima slujirii pastorală a slujitorului lui Dumnezeu Karol Wojtyla în timpul ministerului său episcopal la cârma arhidiecezei de Cracovia pînă la alegerea sa la scaunul lui Petru.
Un loc de o încărcătură simbolică cu totul aparte şi pentru succesorul său, Benedict al XVI-lea, care după rugăciunea personală în catedrală, a întâlnit în parcul Buonie sutele de mii de tineri veniţi să-i asculte cuvântul şi să se roage împreună. Lor, dar şi celor de o vârstă cu ei din întreaga Polonie, Papa le-a încredinaţat Flacăra Milostivirii. La veghea de rugăciune, Benedict al XVI-lea a binecuvântat prima piatră a centrului "Ioan Paul al II-lea", un centru de pastoraţie a tineretului care urmează să fie construit. Pornind de cuvintele din capitolul şapte al evangheliei după sf. Matei (vv.24-27), papa a preluat imaginea construcţiei pentru a-i îndemna pe tineri să-şi construiască casa vieţii în Biserică şi pe stânca care este Cristos.
"În inima fiecărui om, a afirmat Sf. Părinte, este dorinţa unei case. Cu atât mai mult într-o inimă de tânăr este dorul arzător după o casă proprie, care să fie stabilă, în care nu numai să se poată întoarce cu bucurie, dar şi să primească cu bucurie pe oaspeţii care vin. Este nostalgia pentru o casă în care pâinea cea de toate zilele să fie iubirea, iertarea, nevoia de înţelegere, în care adevărul să fie izvorul din care se alimentează pacea inimii. Este dorinţa unei case de care să poţi fi mândru, de care să nu trebuie să te ruşinezi şi a cărei prăbuşire să nu ajungi să o plângi niciodată. Această nostalgie nu este este decât dorinţa unei vieţi depline, fericite, reuşite. Nu vă fie teamă de această dorinţă! Nu o îndepărtaţi! Nu vă descurajaţi când vedeţi case dărâmate, dorinţe zădărnicite, nostalgii dispărute. Dumnezeu Creatorul, care inspiră într-o inimă tânără dorinţa imensă de fericire, nu-l abandonează apoi în construirea anevoioasă a acelei case care se cheamă viaţa.
Prietenii mei, o întrebare se impune: "Cum trebuie să fie construită această casă?" – a continuat Benedict al XVI-lea. Este o întrebare care s-a prezentat de multe ori la uşa inimii voastre şi care de atâtea ori va reveni. Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem nu numai o dată. În fiecare zi trebuie să stea în ochii inimii: "cum să construiesc acea casă numită viaţa?" Isus, ale cărui cuvinte le-am ascultat în redactarea evanghelistului Matei, ne îndeamnă să construim pe stâncă. Numai în acest fel, de fapt, casa nu se va prăbuşi. Dar ce înseamnă să construieşti casa pe stâncă? A construi casa pe stâncă vrea să spună mai întâi de toate să construieşti pe Cristos şi împreună cu Cristos. Isus spune: "oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă" (7,24)... (...).
A construi pe Cristos şi împreună cu Cristos înseamnă să construieşti pe temelia care se cheamă iubire răstignită. Înseamnă să construieşti cu Cineva care, cunoscându-ne mai bine decât noi înşine, ne spune: "Tu eşti preţios în ochii mei..., eşti vrednic de slavă iar eu te-am iubit" (Is 43,4). Înseamnă să construieşti împreună cu Cineva care rămâne întotdeauna fidel, chiar dacă noi nu suntem fideli, pentru că el nu se poate nega pe sine (cf 2 Tim 2,13). Înseamnă să construieşti împreună cu Cineva care se apleacă în continuu asupra inimii rănite a omului şi-i spune: "Nu te condamn. Mergi şi nu mai păcătui!" (cf In 8,11). Înseamnă să construieşti împreună cu Cineva care din înaltul crucii îşi întinde braţele pentru a repeta pentru toată veşnicia: "Eu îmi dau viaţa pentru tine, omule, pentru că te iubesc!". A construi împreună cu Cristos înseamnă, în fine, să întemeiezi pe voinţa lui toate dorinţele proprii, aşteptările, visele, ambiţiile şi toate planurile proprii. Înseamnă să spui ţie însuţi, familiei tale, prietenilor tăi şi lumii întregi dar mai ales lui Cristos: "Doamne, nu vreau să fac nimic în viaţă împotriva ta, pentru că tu ştii ce este mai bine pentru mine. Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice" (cf In 6,68). Prietenii mei, nu vă fie teamă să mizaţi pe Cristos! Doriţi-l pe Cristos ca fundament al vieţii! Aprindeţi în voi dorinţa de a construi viaţa voastră împreună cu el şi pentru el! Pentru că nu poate să piardă cel care mizează totul pe iubirea răstignită a Cuvântului întrupat.
A construi pe stâncă înseamnă să construieşti pe Cristos şi împreună cu Cristos care este stânca. În prima scrisoare către corinteni, vorbind despre drumul poporului ales prin pustiu, sf. Paul explică: "toţi au băut...din stânca spirituală care-i însoţea, şi acea stâncă era Cristos" (10,4). Părinţii poporului ales nu ştiau, desigur, că acea stâncă era Cristos. Nu cunoşteau faptul că erau însoţiţi de Cel care, când avea să vină împlinirea timpurilor, urma să se întrupeze, asumând un trup omenesc. Nu aveau nevoie să ştie că setea lor era potolită de Izvorul însuşi al vieţii, în măsură să dăruiască apa vieţii pentru împlinirea fiecărei inimi. Au băut, aşadar, din această stâncă spirituală care este Cristos, pentru că le era dor de apa vieţii, de care aveau nevoie. Mergând pe drumurile vieţii, poate că uneori nu suntem conştienţi de prezenţa lui Isus. Dar chiar această prezenţă, vie şi fidelă, prezenţa în opera creaţiei, prezenţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi în Euharistie, în comunitatea de credincioşi şi în orice ome răscumpărat de Sângele lui Cristos, această prezenţă este izvorul inepuizabil al tăriei umane. Isus din Nazaret, Dumnezeu care s-a făcut om, stă alături de noi la bine şi la greu şi îi este sete de această legătură, care este în realitate fundamentul umanităţii autentice. Citim în cartea Apocalipsei aceste cuvinte semnificative: "Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva aude glasul meu şi îmi deschide uşa, eu voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine" (3,20).
Prietentii mei, ce înseamnă să construieşti pe stâncă? A construi pe stâncă înseamnă, deasemeni, să construieşti pe Cineva care a fost respins. Sfântul Petru vorbeşte credincioşilor săi despre Cristos care despre "piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu" (1 Pt 2,4). Faptul de netăgăduit al alegerii lui Isus din partea lui Dumnezeu nu ascunde misterul răului, din cauza căruia omul esta capabil să-l respingă pe Cel care l-a iubit pînă la sfârşit. Refuzul lui Isus, din partea oamenilor, menţionat de sf. Petru, continuă în istoria omenirii şi ajunge şi în timpurile noastre. Nu este nevoie să fii foarte ager la minte pentru a descoperi multiplele manifestări de respingere a lui Isus, chiar şi acolo unde Dumnezeu ne-a dăruit să creştem. De mai multe ori Isus este ignorat, este luat în râs, este proclamat rege al trecutului, dar nu al prezentului şi cu atât mai puţin al viitorului, este pus de o parte în debaraua de chestiuni şi persoane despre care nu ar trebui să se vorbească tare şi în public. Dacă în construcţia casei vieţii voastre îi întâlniţi pe cei care dispreţuiesc temelia pe care voi construiţi, nu vă descurajaţi! O credinţă tare trebuie să treacă prin încercări. O credinţă tare trebuie să crească mereu. Credinţa noastră în Isus Cristos, pentru a rămâne ca atare, trebuie să se confrunte deseori cu lipsa de credinţă a celorlalţi.
Dragi prieteni, ce înseamnă să construieşti pe stâncă? A construi pe stână înseamnă să fii conştient că se vor întâmpina împotriviri. Cristos spune: "A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea..." (Mt 7,25). Aceste fenomene naturale nu sunt doar imagine a multiplelor împotriviri la care este supusă soarta umană, dar îi arată şi faptul că sunt uşor de prevăzut. Cristos nu promite că peste o casă în construcţie nu va cădea niciodată vreo furtună, nu promite că nici un val distrugător nu va ruina ceea ce noi avem mai scump, nu promite că vânturi puternice nu vor împrăştia ceea ce noi am construit, uneori, cu sacrificii enorme. Cristos înţelege nu numai aspiraţia omului la o casă trainică, dar este pe deplin conştient şi de tot ceea ce poate reduce în ruină fericirea omului. Nu vă miraţi, aşadar, de împotriviri, oricare ar fi acestea! Nu vă descurajaţi din cauza lor! Un edificiu construit pe stâncă nu e totuna cu o construcţie ferită de jocul forţelor naturale înscrise în misterul omului. A fi construit pe stâncă înseamnă să poţi conta pe conştiinţa că în momentele grele există o forţă sigură pe care te boţi baza.
Prietenii mei, daţi-mi voie să insist: ce înseamnă să construieşti pe stâncă? Înseamnă să construieşti cu înţelepciune. Nu fără motiv Isus compară pe cei care ascultă cuvintele sale şi le pune în practică cu un om înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. Este necugetare, de fapt, să construieşti pe nisip, de vreme ce se poate construi numai pe stâncă pentru a avea o casă care să reziste la orice furtună. Este necugetare să construieşti casa pe un teren care nu oferă garanţia de a rezista în momentele cele mai grele. Cine ştie, poate că este chiar mai uşor să întemeiezi propria viaţă pe nisipurile mişcătoare ale viziunii proprii despre lume, să-ţi construieşti viitorul departe de cuvântul lui Isus şi, uneori, chiar împotriva cuvântului său. Rămâne adevărat, cu toate acestea, că cel care construieşte în acest fel nu este prudent, pentru că vrea să se convingă pe sine şi pe ceilalţi că în viaţa sa nu se va declanşa nicio furtună, că niciun val nu se abate asupra casei sale. Înţelepciunea înseamnă să ştii că trăinicia casei depinde de alegerea temeliei. Nu vă fie teamă să fiţi înţelepţi, nu vă fie teamă, cu alte cuvinte, de a construi pe stâncă!
Prietenii mei, încă o dată: ce înseamnă să construieşti pe stâncă? A construi pe stâncă înseamnă să construieşti pe Petru şi împreună cu Petru. Lui, de fapt, Domnul i-a spus: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt 16,16). Dacă Cristos, Stânca, piatra cea vie şi preţioasă, îl numeşte pe apostolul său piatră, înseamnă că el vrea ca Petru, şi împreună cu el Biserica întreagă, să fie semn vizibil al singurului Mântuitor şi Domn. Aici, la Cracovia, oraşul de predilecţie al predecesorului meu Ioan Paul al II-lea, cuvintele despre "a construi cu Petru şi pe Petru" nu uimesc desigur pe nimeni. De aceea, vă spun: nu vă fie teamă de a construi viaţa voastră în Biserică şi cu Biserica! Fiţi mândri de iubirea faţă de Petru şi faţă de Biserica ce i-a fost încredinţată. Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care vor să-l contrapună pe Cristos Bisericii! Este o singură stâncă pe care se merită să construim casa. Această stâncă este Cristos. Este o singură piatră pe care se merită să întemeiem totul. Această piatră este cel despre care Cristos a spus: 'Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea' (Mt 16,18). Voi, tinerii, l-aţi cunoscut bine pe Petru timpurilor noastre. De aceea, nu uitaţi că nici acel Petru care priveşte întâlnirea noastră de la fereastra lui Dumnezeu Tatăl, nici acest Petru care acum stă înaintea voastră, niciun Petru succesiv nu va fi vreodată împotriva voastră, nici împotriva construcţiei unei case trainice pe stâncă. Mai mult, îşi va pune inima şi ambele mâini în a vă ajuta să construiţi viaţa pe Cristos şi cu Cristos.
Dragi prieteni, meditând cuvintele lui Cristos despre stâncă, drept fundament potrivit pentru casă, nu putem să nu observăm că ultimul cuvânt este un cuvânt de speranţă. Isus spune că, în ciuda dezlănţuirii elementelor, casa nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă. În acest cuvânt al său este o încredere extraordinară pe tăria fundamentului, credinţa care nu se teme de dezminţiri pentru că este confirmată de moartea şi învierea lui Cristos. Aceasta este credinţa care, mai târziu, va fi mărturisită de Petru în scrisoarea sa: "Iată, eu pun în Sion o piatră unghiulară, aleasă şi preţioasă, şi cine crede în ea nu va fi înşelat" (1 Pt 2,6). Cu siguranţă "nu va fi înşelat"... Dragi tineri prieteni, teama de nereuşită poate bloca chiar şi visele cele mai frumoase. Poate paraliza voinţa şi ne face incapabili să credem că poate exista o casă construită pe stâncă. Poate convinge că nostalgia pentru o casă este doar o dorinţă juvenilă şi nicidecum un proiect de viaţă. Împreună cu Isus, spuneţi acestei temeri: "Nu se poate prăbuşi o casă întemeiată pe stâncă"! Împreună cu sfântul Petru, spuneţi tentaţiei îndoielii: "Cine crede în Cristos nu va fi dezamăgit"! Fiţi mărturisitori de speranţă, ai acelei speranţe care nu se teme să construiscă casa propriei vieţi, pentru că ştie bine că se poate baza pe temelia care nu va ceda niciodată: Isus Cristos Domnul Nostru.
Ascultaţi aici o sinteză a serviciului nostru: