Succesiunea episcopală garantează de-a lungul istoriei integritatea credinţei transmise de apostoli: cateheza papei Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru

(RV - 10 mai 2006) Biserica, la originea căreia se află în voinţa lui Cristos, îşi continuă drumul în istorie datorită succesiunii apostolice. Asupra acestui argument papa Benedict al XVI-lea s-a oprit meircuri la din cadrul audienţei generale desfăşurate în Piaţa Sfântul Petru la care au luat parte peste 50 de mii de persoane, între care aproximativ o sută de preoţi provenind din Vietnam însoţiţi de arhiepiscopul de Ho Chi Minh, cardinalul Jean-Baptiste Phan Minh Man.

Creştinii de astăzi au dovada istorică şi garanţia spirituală că tot ceea ce Isus a transmis apostolilor săi a ajuns complet şi intact până în zilele noastre. Dovada şi garanţia provin din acea „înlănţuire” de papi şi episcopi care de 2000 de ani au perseverat în vestirea Cuvântului şi în tradiţie: un lanţ uman „nu anonim sau mitologic” care se numeşte „succesiune apostolică”. Papa Benedict a explicat miercuri în stil cateheză pe înţelesul credincioşilor din Piaţa San Pietro dar şi din toată Biserica un alt capitol al ciclului său de cateheze dedicat raportului dintre Cristos şi apostoli în comuniunea Bisericii. Ca bun învăţător, Sfântul Părinte a rezumat mai întâi ultimele cateheze în care "am meditat - a spus - despre ce este Tradiţia Bisericii şi am văzut că ea este prezenţa permanentă a cuvântului şi vieţii lui Isus în poporul său. Dar cuvântul, pentru a fi prezent, are nevoie de o persoană, de un martor, de un mărturisitor. Astfel se naşte această reciprocitate: pe de o parte, cuvântul are nevoie de persoană, iar pe de alta, persoana, martorul este legat de cuvântul care i-a fost încredinţat şi nu a fost inventat de el. Această reciprocitate dintre conţinut - cuvântul lui Dumnezeu, viaţa Domnului - şi persoana care îl duce înainte este caracteristică structurii Bisericii iar astăzi vrem să medităm - a spus - la acest aspect personal al Bisericii".

Cum am văzut, Domnul a început aceasta chemându-i pe Cei Doisprezece în care era reprezentat viitorul Popor al lui Dumnezeu. Credincişi faţă de mandatul Domnului Cei Doisprezece întregesc mai întâi numărul lor prin alegerea lui Matia în locul lui Iuda (cf Fap 1,15-26), apoi asociază în funcţiile încredinţate pe alţii, care să continue ministerul lor. Astfel, Paul - care deşi a fost făcut apostol direct de Cel Înviat (cf Gal 1,1) - confruntă cu ei Evanghelia sa (cf Gal 1,18), se precoupă să transmită ceea ce a primit (cf 1Cor 11,23; 15, 3-4) şi în repartizarea sarcinilor misionare este asociat apostolilor, împreună cu alţii, de pildă cu Barnaba (cf Gal 2,9). Aşa cum la începutul rolului de apostol se află o chemare şi o trimitere din partea Celui Înviat, la fel chemarea şi trimiterea altora, făcute cu puterea Duhului din partea celui care este deja constituit în slujirea apostolică, vor fi calea prin care va fi încredinţată slujirea episcopală: în greacă - „episcopé”. Vorbind în italiană, papa a explicat în mod simplu ce însemnează termenul „episcop” , derivat din cuvântul grec „epìscopos”:
INS - „Acest cuvânt înseamnă o persoană care are o viziune de sus, supraveghează, o persoană care stăruie în a privi cu inima. Sfântul Petru însuşi, în prima sa Scrisoare îl numeşte pe Domnul Isus: „păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre” (2,25). După acest model al Domnului, care este primul episcop, supraveghietor şi păstor al sufletelor, succesorii apostolilor au fost numiţi apoi episcopi - „epìscopoi”.

Această funcţie precisă a episcopului va evoula treptat faţă de începuturi până când - cu cea de-a doua generaţie de apostoli formată direct de Cei Doisprezence - de Petru, de Paul şi de ceilalţi - ministerul stabil capătă numele de „episcopat”. Acesta este atestat în mod clar la începutul secolului II în Ignaţiu din Antiohia (cf Ad Magnesios, 6,1: PG 5,668) care cunoaşte triplul oficiu de episcop, prezbiter şi diacon. Este o evoluţie călăuzită de Duhul lui Dumnezeu, care asistă Biserica în discernământul formelor autentice ale succesiunii apostolice, aceasta fiind definită tot mai bine într-o pluralitate de experienţe şi de forme harismatice şi ministeriale prezente în prima comunitate creştină:
INS - „În felul acesta, succesiunea în funcţia episcopală se prezintă ca o continuitate a slujirii apostolice, garanţie a perseverării în Tradiţia apostolică...Legătura dintre colegiul episcopilor şi comunitatea originară a apostolilor este înţeleasă înainte de toate în linia continuităţii istorice...Continuitatea se exprimă în acest lanţ uman istoric. În continuitatea succesiunii stă garanţia perseverării în comunitatea eclezială a Colegiului apostolic adunat în jurul său de Cristos".

Dar această continuitate, pe care o vedem mai întâi în continuitatea istorică a slujitorilor, trebuie înţeleasă şi în sens spiritual, deoarece succesiunea apostolică în slujire este consideraă ca loc privilegiat al acţiunii şi transmiterii Duhului Sfânt”. În favoarea tradiţiei succesiunii apostolice, papa Benedict a citat conoscuta mărturie a sfântului Irineu, episcop de Lyon la jumătatea secolului II (cf Adversus haereses, III,3,1: PG 7,848) care arată că în această transmitere a Cuvântului şi a Tradiţiei apostolice iese în evidenţă Biserica Romei, străveche şi cunoscută tuturor fiind întemeiată şi constituită de preaslăviţii apostoli Petru şi Paul”. „Pentru Irineu şi pentru Biserica universală, succesiunea episcopală a Bisericii Romei”, - a afirmat Sfântul Părinte- „devine semnul, criteriul şi garanţia transmiterii neîntrerupte a credinţei apostolice”. „O ordine şi o succesiune” - a observat pontiful - care valorează ca „dovada cea mai completă a faptului că una şi aceeaşi este credinţa dătătoare de viaţă a apostolilor, păstrată şi transmisă în adevăr”.

Potrivit măturiilor Bisericii din antichitate, apostolicitatea comuniunii ecleziale consistă în fidelitatea faţă de învăţătura şi practica apostolilor, prin care este asigurată legătura istorică şi spirituală a Bisericii lui Cristos. Succesiunea apostolică a ministerului episcopal este calea care garantează transmiterea fidelă a mărturiei apostolice. Ceea ce reprezintă apostolii în raportul dintre Domnul Isus şi Biserica de la origini, în mod analog reprezintă succesiunea ministerială în raportul dintre Biserica de la începuturile ei şi Biserica actuală. Nu este o simplă înlănţuire materială; este mai degrabă instrumentul istoric de care se serveşte Duhul Sfânt pentru a-l face prezent pe Domnul Isus, Capul poporului său, prin toţi aceia care sunt orânduiţi pentru slujire prin impunerea mâinilor şi rugăciunea episcopilor.
INS - „Prin intermediul succesiunii apostolice, aşadar, Cristos ajunge la noi: în cuvântul apostolilor şi al succesorilor lor el ne vorbşte; prin mâinile lor, el lucrează în sacramente; în privirea lor este privirea sa care cuprinde şi face să ne simţim iubiţi, primiţi în inima lui Dumnezeu. Şi astăzi, ca la început, Cristos însuşi este adevăratul Păstor şi Supraveghetor al sufletelor noastre, şi noi îl urmăm cu mare încredere, recunoştinţă şi bucurie”.

Gratitudine şi bucurie ca cea a mulţimii din Piaţa San Pietro care l-a salutat cu aplauze şi aclamaţii pe Benedict al XVI-lea, în timpul expunerii unui rezumat al catehezei în diferite limbi. Între saluturile finanale, o urare deosebită de a exprima „o generoasă angajare de mărturie creştinească” în „orice domeniu al societăţie” papa a adersat-o călugăriţelor infirmiere din diferite Congregaţii religioase, studenţilor Seminarului Pontifical Internaţional din regiunea italiană Campania şi reprezentanţilor Centrului de studii meridionale. Apoi, adresându-se ca de obicei, tinerilor, vârstnicilor şi celor recent căsătoriţi, Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe toţi să-şi îndrepte privirea spre Fecioara Maria în această lună dedicată de tradiţie cinstirii ei:
INS - „Să vă ajute să duceţi o rază de seninătate acolo unde este îngrijorare şi solitudine!”.

Ascultaţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la terminarea audienţei generale de miercuri în Piaţa Sfântul Petru, îndată după intonarea în cor a rugăciunii „Tatăl nostru” în limba latină urmată de cea a intonării antifonului marian de Paşti „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”.

Aici, serviciul complet în format audio: