Preoţia este slujire lui Dumnezeu şi omenirii prin cruce şi iubire, niciodată un mijloc de a face carieră: a afirmat duminică la omilie papa Benedict al XVI-lea înainte de a hirotoni 15 noi preoţi în bazilica vaticană

(RV - 7 mai 2006) Oameni consacraţi lui Dumnezeu şi în serviciul lui Dumnezeu pe drumurile lumii, care au în inimă iubirea pentru umanitate şi nu interese de carieră şi gratificare. Este clar şi desluşit - distins între luminile vocaţiei şi umbrele slăbiciunii umane - portretul celui chemat la preoţie, trasat de Benedict al XVI-lea duminică dimineaţă la Liturghia euharistică prezidată în bazilica Sfântul Petru pentru hirotonirea de noi preoţi. 15 diaconi au fost ridicaţi la treapta preoţiei de către papa Benedict al XV I-lea care la predică, înainte de ritul hirotonirii s-a oprit asupra relaţiei dintre preot şi imaginea Bunului Păstor în raport cu lumea creştină contemporană.
INS- secvenţe muzicale din cadrul Liturghiei.
Cine este preotul? Un prieten intim al lui Dumnezeu şi un expert în umanitate. Un păstor înţeles nu potrivit viziunii antice, legată de pământ, dar potrivit sensibilităţii moderne: un om care reflectă în lucrarea sa imaginea celui care l-a consacrat de Sus şi care asemenea lui urmează pe fiecare dintre noi „până în pustiurile şi confuziile noastre”, care ştie să ia pe umerii săi „oaia rătăcită” a omenirii şi „a o puartă acasă”. Sensul sacru, afecţiunea paternă şi emoţia se contopesc în cuvintele prin care Benedict al XVI-lea încheie omilia despre existenţa şi menirea profundă şi înaltă a preotului. În faţa lui - purtând făşia de stofă în diagonală pe piept şi în spate care după pronunţarea formulei consacrării va deveni stolă pusă pe umeri ca umanitatea de care trebuie să se îngrijească şi să o poarte la Cristos - stau 15 diaconi gata să se prosterneze cu faţa la pământ în semn de oferire a propriei vieţi în vocaţia preoţească. Veşmintele lor albe au dominat duminică acolo unde sâmbătă se îmbinau culorile galben, roşu şi albastru ale uniformei Grăzii Elveţiene Pontificale, în aceeeaşi bazilică Sfântul Petru, plină din nou cu alte mii de persoane. S-au cântat Litaniile tuturor sfinţilor, invocând mijlocirea lor la Domnul care să-i umple pe noii preoţi cu darul său pentru o transformare deplină a fiinţei lor în vas şi instrument de har pentru oamenii de astăzi
INS - secvenţe muzicale corale.
Liturghia cu ritul hirotonirii - a doua prezidată de Benedict al XVI-lea după hirotonirea a 21 de diaconi în mai 2005 - a decurs în forma solemnă şi sugestivă ce îi este proprie. Între concelebranţi, cardinalul Camillo Ruini, vicar al papei pentru dieceza Romei, oraşul care a dat jumătate din cei 12 preoţi italieni hirotoniţi de papa, împreună cu un polonez, un israelian şi unul din Honduras. Alţi doi erau din rândul Ordinului Caremliţilor Desculţi. Înainte de impunerea mâinilor asupra lor, Benedict al XVI-lea a refelectat asupra semnificaţiilor parabolei Bunului Păstor, proclamată la evanghelia duminicii a IV-a a Paştelui. „Trei lucruri”, a anunţat papa la începutul predicii- spune Isus despre „adevăratul păstor”: „el îşi dă viaţa pentru oi; le cunoaşte şi ele îl cunosc; stă în serviciul unităţii”.
Dar înainte de a aprofunda aceste concepte, papa a atras atenţia diaconilor în privinţa unei ispite, a unei tentaţii: aceea nu de a intra pe poartă în staulul oilor, cât mai degrabă de a sări peste îngrăditură, pentru a ajunge - asemenea mercenarului din parabolă - „acolo unde în mod legitim nu ar putea ajunge”:
INS - „A sări’ - se poate vedea aici şi imaginea carierismului, a tendinţei de a parveni cu orice preţ şi prin orice mijloace, a încercării de a ajunge „sus”, de a-şi procura o poziţie prin intermediul Bisericii: a se servi, nu a servi. Este imaginea omului care, prin preoţie, vrea să se facă important, să devină un personaj; imaginea celui care are ca ţintă propria afirmare şi nu serviciul umil al lui Isus Cristos. Dar unica ascensiune legimită spre slujirea de păstor este crucea. Aceasta este poarta. A nu dori să devii personal cineva, dar a fi, în schimb, pentru altul, pentru Cristos”.
În felul acesta, a continuat Benedict al XVI-lea, preotul este chemat la a fi un „alt Cristos”. Şi deoarece adevărartul păstor îşi dă viaţa pentru oi, preotul, întrucât este semn al acelui păstor, „se dăruieşte pe sine” începând de la jertfa pe care o vor oferi de acum înainte noile mâini consacrate în timpul Liturghiei hirotonirii, Euharistia zilinică:
INS - „Euharistia trebuie să devină pentru noi o şcoală de viaţă în care învăţăm să ne dăruim viaţa. Viaţa nu se dăruieşte doar în momentul morţii, nici doar în forma martirajului. Trebuie să o dăruim zi de zi. Trebuie să învăţăm zi de zi că eu nu posed viaţa mea pentru mine însumi. În fiecare zi trebuie să învăţ a mă abandona pe mine însumi; a sta la dispoziţia acelui lucru pentru care el, Domnul, la un moment dat are nevoie de mine, deşi alte lucruri îmi par mai frumoase şi mai importante. A dărui viaţa, nu a o lua. Tocmai în felul acesta trăim libertatea. Libertatea de noi înşine, vastitatea existenţei. Tocmai astfel, în a fi inutilă, viaţa noastră devine importantă şi frumoasă. Numai cine îşi dăruieşte viaţa, o găseşte”.

Preotul ca păstor cunoaşte oamenii, îi urmează, se duce să-i găsească, este deschis la întrebările, la nevoile lor. Deci preotul, a afirmat Pontiful, nu poate fi „ unul care vorbeşte doar în numele propriu, trăgând inspiraţie din sine”, ci trebuie să fie casă de rezonanţă a „vocii Tatălui”. Şi mai departe, preotul trebuie să servească unitatea, pentru că destinul umanităţii, potrivit lui Dumnezeu, este acela de a deveni „ o singură turmă” cu „un singur păstor”:
INS - „Biserica nu trebuie să se mulţumească niciodată cu ceata acelora la care a ajuns la un moment dat. Nu poate să se retragă comod în limitele propriului mediu. I-a fost dată sarcina solicitudinii universale, trebuie să se îngrijească de toţi. Această mare îndatorire trebuie „să o traducem” în respectivele noastre misiuni. Evident, un preot, un păstor de suflete, trebuie înainte de toate să se preocupe de cei care cred şi trăiesc în Biserică, care caută în ea drumul vieţii şi care, din partea lor, ca pietre vii, construiesc Biserica şi astfel edifică şi susţin împreună şi preotul. Totuşi, trebuie să ieşim din nou şi mereu - cum spune Domnul „pe drumuri şi cărări” (Lc 14,23) pentru a duce invitaţia lui Dumnezeu la marele său ospăţ şi acelor oameni care până acum nu au auzit încă nimic despre ea, sau nu au fost mişcaţi lăuntric”.
Dar serviciul unităţii, a adăugat papa, ia formă şi în angajarea „pentru unitatea interioară a Bisericii, pentru ca ea, dincolo de toate diversităţile şi limitele, să fie un semn al prezenţei lui Dumnezeu în lume, care singur poate crea atare unitate”.
INS- Papa intonează antifonul „Regina coeli”.
După Liturghia hirotonirilor sacerdotale, papa Benedict s-a prezentat ca în fiecare duminică la fereastra biroului său particular pentru a se ruga cu credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro, antifonul marian pascal „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”. Pontiful a mulţumit lui Dumnezeu pentru darul noilor preoţi abia hirotoniţi în Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii. Amintind mulţimii credincioşilor importanţa oricărei chemări în sânul Bisericii - de la cea a formării şi trăirii în familie la diferitele forme de trăire consacrată, în lume sau în comunităţi călugăreşti - papa Benedict a sublinat relaţia strănsă ce leagă viaţa creştină de sacramentele Bisericii, care - a spus - „înnoiesc prietenia personală cu Cristos”. Şi preluând din mesajul său pentru această Zi mondială de rugăciune, pontiful a adăugat:
INS - „Iată pentru ce - cum am amintit şi în mesaj - misiunea preotului este de neînlocuit, şi chiar dacă în unele regiuni se înregistrează un număr insuficient de preoţi, nu trebuie să ne îndoim că Dumnezeu va continua să cheme adolescenţi, tineri şi adulţi la a lăsa totul pentru a se dedica predicării Evangheliei şi slujirii pastorale”.
Nu trebuie uitată însă importanţa familiei. „Exemplul unor părinţi sfinţi este prima condiţie prielnică pentru înflorirea vocaţiilor la preoţie şi viaţa consacrată".
În momentul saluturilor în mai multe limbi, Benedict al XVI a avut cuvinte deosebite, între altele, pentru rudele şi prietenii Gărzilor Elveţiene - aflate în centrul celebrărilor din aceste zile, pentru cei 500 de ani de la înfiinţarea lor.
Ascultaţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu pelerinii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a se ruga împreună antifonul marian pascal, „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”.

Aici, serviciul complet în format sonor: