2006-04-25 20:20:27

Nou atentat terorist cu victime nevinovate: în urmă cu un an Benedict al XVI-lea îndemna reprezentanţii religioşi să lucreze împreună pentru dialog şi pace


(RV - 25 apr 2006) În faţa noului masacru terorist de luni în Egipt, revin în memorie cu înnoită vigoare cuvintele pe care cu un an în urmă la 26 aprilie 2005, Benedict al XVI-lea le-a adresat reprezentanţilor religiilor, o exortaţie vibrantă de a acţiona împreună pentru dialog şi pace. Papa a rostit aceste cuvinte a doua zi după Sfânta Liturghie de început de pontificat, când a întâlnit delegaţiile bisericilor creştine şi comunităţilor ecleziale şi ale altor tradiţii religioase. Un eveniment deosebit de semnificativ, în fapt, pontiful cerând cu tărie reprezentanţilor diferitelor religii o acţiune comună pentru pace. Această exortaţie a fost repetată de mai multe ori în timpul acestui prim an de pontificat. Cuvintele rostite atunci de papa asumă o vigoare reînnoită după noul atentat terorist care a lovit în Egipt persoane nevinovate provocând 18 morţi şi 60 de răniţi. În acea audienţă din Sala Clementină papa a asigurat de angajarea Bisericii în construirea de punţi de prietenie între aderenţii oricărei religii. Promovarea păcii a fost avertismentul lui Benedict al XVI-lea pe parcursul întregului an şi constituie o angajare pentru toţi credincioşii de la care nu se poate face excepţie. Deja la 25 aprilie 2005 papa indica "steaua polară" a dialogului între diversele religii.
Papa: "La începutul pontificatului meu adresez, vouă şi tuturor credincioşiloradiţiilor religioase pe care le reprezentaţi, ca şi tuturor celor care caută cu ninimă sinceră adevărul, o puternică chemare de a deveni împreună făuritori de pace, printr-o angajare reciprocă de înţelegere, de respect şi de iubire".
De altfel tocmai Adevărului papa Benedict i-a dedicat primul său mesaj pentru Ziua mondială a păcii. Pe de altă parte, tot la 25 aprilie anul trecut, Benedict al XVI-lea constata că lumea este marcată de conflicte, violenţe şi război, dar doreşte cu ardoare pacea, o pace care este mai presus de orice un dar de la Dumnezeu. Pacea, mai afirma la acea întâlnire, e o datorie la care sunt chemate toate persoanele, dar mai ales cei care profesează un crez religios.

Acelaşi serviciul în format sonor: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.