Învăţăminte "ab Urbe condita": respectaţi demnitatea catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din Bucureşti

(RV - 21 apr 2006) 2759 de ani "ab Urbe condita - de la întemeierea Oraşului" Roma, a cărei origine s-ar datora păstorului Romulus care, după ce l-a întrecut pe fratele său Remus la arat în data de 21 aprilie a anului 753 înainte de Cristos a pus temeliile Romei în locul unui vad de pe fluviul Tibru, în apropierea colinei Palatin. O data mai mult legendară decât istorică pentru fundarea Cetăţii Eterne care, în pofida vicisitudinilor istorice, a năvălirii barbarilor şi repetatelor jafuri. păstrează încă la tot pasul nenumărate vestigii de inestimabilă valoare cuturală şi religioasă.

Din Roma cezarilor şi a papilor de pe malurile blondului Tibru să facem un salt pe malurile Dâmboviţei, în România, ţară care "poartă în nume şi în limbă amprenta Romei" dar, mai sperăm că şi ceva din spiritul roman, poate acea "virtus romana rediviva". A devenit de acum comună convingerea privind necesitatea păstrării şi protecţiei valorilor trecutului, căci un neam care nu-şi preţuieşte istoria dispare şi ca popor.

Cred că şi în acest spirit Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti a cerut autorităţilor competente să stopeze lucrările pentru construirea lângă catedrala mitropolitană Sfântul Iosif, a unui colos de sticlă şi beton care ar periclita istorica şi monumetala catedrală mitropolitană catolică din capitala ţării noastre.
În cererea Arhiepiscopiei către Prefect şi Inspectoratul General de Stat se cere anularea autorizaţiei de construire: "considerăm - se citeşte - că emiterea acestei autorizaţii, contrar voinţei noastre, care nu a fost şi nu este de acord cu ridicarea acestei construcţii în imediata vecinătate a catedralei Sfântul Iosif, act declarat şi repetat cu insistenţă timp de 4 ani şi jumătate, mai ales după cele întâmplate la Biserica Armeană, este o grea lovitură, prin care se aduce un mare afront Bisericii Catolice în acest an".

Între timp, s-a declanşat o campanie mass-media pentru oprirea ascunderii şi strivirii frumoasei catedrale, ale cărei uşi mereu deschise îmbie trecătorul la o clipă de răgaz şi reculegere sufletească. Şi cine nu are nevoie? S-a trecut, de asemenea şi la o iniţiativă spontană. Este vorba despre o petiţie "on line", adevărată trezire a spritului civic, pentru strângerea de semnături menită să salvaze demnitatea edificiului ameninţat. Este singura biserică catolică din ţară, alături de catedrala patriarhală ortodoxă, vizitată de un papă în toată istoria ţării noastre pe care servitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a numit-o cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”. Este unica biserică de pe teritorului României la altarul căreia un papă a oficiat Sfânta Liturghie: o liturghie în ritul bizanitn român greco-catolic celebrată în catedrala credincioşilor de rit latin. Era sâmbătă 8 mai 1999, după vizita la cimitirul Bellu unde pontiful s-a recules în rugăciune la mormintele episcopilor martiri ai regimului totalitar şi apoi, la întoracere, la cimitirul "Eroilor Revoluţiei" care s-au jertfit pentru libertatea sacrosanctă în dreptate şi adevăr. Servitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea îşi încheia omilia din cadrul Sfintei Liturghii cu un vers din cântarea "O, Măicuţă Sfântă": "Nu lăsa Măicuţă să cădem pe cale căci noi suntem fiii lacrimilor tale".
 Astăzi, pentru creştinii de rit bizantin, este Vinerea Mare iar cei de rit roman sau latin din Bucureşti şi nu numai, care, deşi sunt în prima săptămâna a Paştelui, trăiesc, într-un fel timpul, ca şi înainte de Paşte. Şi motivele nu lipsesc... Adevărate semne ale timpului pe care trebuie să le descifrăm.

Aici ne revine în memorie dictonul perpetuat din literatura antică latină care vorbeşte despre o succesiune în decăderea treptată a oamenilor trecând de la epoca de aur, la una de argint, de bronz şi apoi la cea a fierului dur şi ucigaş, astăzi oţel. În acest context se înscrie dictonul:"ultima dea SPES". Divinităţile protectoare ale lumii păgâne se retrag neputincioase rând pe rând iar ultima care părăseşte pâmântul este speranţa; este ultima virtute care moare lăsând oamenii în deznădejde şi războindu-se în impietăţi pentru că nu mai au nimc sacru, nimic sfânt. Revenind la subiectul de actualitate, nu cred că s-a ajuns până aici. Sau, dacă da, sper ca cei cu pricina să aibă o licărire de lumină cel puţin înainte de a fi prea târziu.
Speranţa majorităţii covârşitoare a românilor, popor care se poate "mândri" că s-a născut şi s-a format în credinţa creştină, este Cristos, biruitorul răului şi al morţii.