"Fermitatea blândă" a lui Benedict al XVI-lea: suaviter in modo, fortiter in re

(RV - 20 apr 2001) „Rugaţi-vă pentru mine Domnului ca să fiu păstor blând şi ferm al Bisericii!” În prima aniversare a pontificatului sărbătorită miercuri 19 aprilie, Benedict al XVI-lea, vorbind celor aproape 60 de mii de participanţi la audienţa generală desfăşurată în Piaţa Sfântul Petru, a subliniat spiritul cu care trăieşte misiunea apostolică de succesor al lui Petru şi le-a cerut credincioşilor să-l susţină cu rugăciunile lor. Îmediat ziarele au vorbit despre „fermitatea blândă” a papei teolog şi capacitatea lui de a se confrunta cu intelectualii, sintagmă ce aminteşte expresia latină: "suaviter in modo, fortiter in re".
„Un simplu lucrător în via Domnului”: astfel Benedict al XVI s-a prezentat lumii pe 19 aprilie anul trecut. Credincios acelor cuvinte rostite puţin după alegerea sa, papa - de-a lungul primului său an de pontificat - a arătat cum este posibil, prin umilitate şi blândeţe, să vestească puterea Adevărului. Aceasă carismă este subliniată de prefectul Bibliotecii Ambroziene din Milano, mons. Gianfranco Ravasi.
INS- "Pentru cei care l-au cunoscut personal şi înainte, aproape făcea parte din structura persoanei sale această atenţie, această delicateţe, această bunătate. Stilul său este în contrast cu impresia şi concepţia ce se aveau în mod obişnuit despre el înainte de pontificat. Cred că ministerul său a fost marcat, aproape modulat după acea cunoscută frază din prima scrisoare a sfântului Petru care spune: „Sfinţiţi-l pe Domnul în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună-cuviinţă, având o conştiinţă curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi calumniaţi să fie ruşinaţi cei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos”(3,15-16).
Bucurie, iubire, prietenie: trei cuvinte pregnante ale acestui prim an de pontificat şi sunt încă unii care susţin: Joseph Ratzinger este un pesimist...
INS- „Trebuie să recunoaştem că unele locuri comune sunt şi puţin greu de scos din minte, însă mă gândesc că în profilul său lăuntric se reuşeşte a vedea un fel de oscilaţie între aceşti doi poli: pe de o parte, este atenţia faţă de miezul credinţei, deci pentru Adevăr, pe de alta, însă, oscilaţia constantă este şi către iubire, caritate".
Benedict al XVI-lea, papă teolog îndrăgostit, pasionat de Dumnezeu, ştie să dialogheze şi cu lumea laică, raţionalistă şi cu cei care nu cred. Mai mult, apare foarte atrăgător, sub aspect intelectual, pentru mulţi exponenţi ai culturii care adesea sunt departe de poziţiile Bisericii. Iată reflecţia lui Vittorio Possenti, profesor la catedra de Filozofie politică a universităţii din Veneţia.
INS- Benedict al XVI-lea, şi înainte chiar cardinalul Ratzinger, a asumat un stil deopotrivă clar şi blând. Clar, pentru că a spus întotodeauna în mod explicit punctele care puteau şi care nu puteau fi susţinute în cultura teologică şi în cea civilă contemporană, şi în acelaşi timp fără anateme, fără „excomunicări”. Se pare că dialogul cu Jurgen Habermas purtat acum circa doi ani a fost un semn important, şi că amândouă părţile au recunoscut - Habermas şi Ratzinger - că dialogul dintre credinţă şi raţiune este necesar. E necesar ca raţiunea să încerce să purifice ceea ce constituie tentaţiile violente, eventual, ale unei intepretări negative din partea fundamentaliştilor religioşi. Şi e necesar ca credinţa - vorbesc în acest caz despre credinţa creştină, credinţa biblică - să poarte un sumpliment de suflet şi de blândeţe a ceea ce constituie „ubris”, aroganţa raţiunii care lăsată în voia sa poate atenta la viaţa umană în rădăcinile ei”.
Cât timp a fost prefect al Congregaţiei pentru învăţătura credinţei, Joseph Ratzinger a pus accentul pe pericolul reprezentat de ceea ce el însuşi a definit „dictatura relativismului”. O temă asupra căreia Benedict al XVI-lea a găsit acultare şi în medii neaşteptate...
INS- "Aici atingem, din punct de vedere cultural, un punct central al crizei temporare, vreau să spun criza Occidentului, deoarece „dictatura relativismului”, deşi nu este atât de puternică pe cât putea fi în trecut, rămâne încă un punct delicat. Nu ne putem imagina să acceptăm orice poziţie morală şi orice opinie, să spunem, asupra vieţii şi asupra familiei, considerând că toate au aceeaşi demnitate şi că toate trebuie salvgardate”.
Credincioşii, îndeosebi, tinerii s-au deprins repede cu noul pontif şi au început să-l iubească, să fie atraşi de zâmbetul lui care exprimă o mare linişte lăuntrică. Despre aceasta vorbeşte coordonatorul naţional din Italia al mişcării bisericeşti „Reînnoirea în Duhul Sfânt”, Salvatore Martinez:
INS- "Benedict al XVI-lea a arătat, şi manifestă o mare seninătate, aş zice seninătatea unuia care ştie, care a văzut, care a atins cu mâna Iubirea. Este un pasionat de Dumenezu. Împărtăşeşte acest dar de iubire, făcând plauzibilă împărătşirea, comuniunea cu această iubirea a lui Dumnezeu”.
La Köln şi apoi în numeroase ocazii, Benedict al XVI-lea a dialogat cu mare uşurinţă cu tinerii. Ce factori au permis un atare succes?
INS- "Tinerilor, la Köln, le-a spus: „Daţi-i lui Cristos dreptul de a vă vorbi; lăsaţi-vă surpriinşi de Cristos”. De altfel, la Liturghia pentru începutul slujirii ca păstor universal, Benedict al XVI-lea se prezentase întregii Biserici spunând: „Biserica este tânără pentru că Isus este viu!”. Este un mesaj clar în care Sfântul Părinte a reamintit că este important ca credinţa să nu se învechească iar în inima tinerilor credinţa poate doar să se nască şi să se dezvolte. Consider că în mesajul lui Benedict al XVI-lea există, în fond, această cheie: el propune o lectură spirituală a realităţii".

 
Aici, serciviul în format audio: