2006-04-16 20:28:28

Lumina lui Cristos înviat a luminat şi luminează omenirea învingând întunericul păcatului şi al morţii: din primul mesaj de Paşti al papei Benedict al XVI-lea rostit la împlinirea vârstei de 79 de ani


(RV - 16 apr 2006) „Domnul înviat să facă simţită pretutindeni puterea sa de viaţă, de pace şi de libertate”. În ziua cea mai înaltă a vieţii şi anului creştin, Benedict al XVI-lea a prezidat prima sa sfântă Liturghie în duminica Paştelui încredinţând „omenirea celui de-al treilea mileniu” lui Cristos înviat din morţi pentru ca să găsească în el lumina necesară rezolvării multelor conflicte - de la Orientul Mijlociu la Africa - care împiedică încă planetei Terra să cunoască o pace durabilă. Mesajul „Urbi et Orbi”, rostit de Papa din loja centrală a bazilicii vaticane, a fost ascultat de circa o sută de mii de persoane prezente în Piaţa San Pietro, între care multe autorităţi civile şi militare, şi de sutele de milioane de telespectatori, între care şi din România, prin intermediul radioteleviziunii. Să retărim deci solemna Liturghie de Paşti 2006:

INS-cânt gregorian. Pace pentru Ţara Sfântă şi pentru Irak, pentru Africa şi America Latină. Pace întregii lumii, pentru ca oamenii de orice etnie, cultură şi crez religios să ştie să dedice pentru valoarea unei convieţuiri senine, politică şi religioasă, mult mai multe eforturi decât cele pe care le depun pentru război sau terorism. Benedict al XVI-lea pare aproape să încredinţeze reverberaţiei sărbătoreşti a clopotelor şi căntărilor care au conferit melodie şi solemnitate vestirii Învierii pe toată durata Liturghiei de Paşti personala sa aclamaţie „alleluia” pentru o planetă care, încă în multe părţi ale ei - două mii de ani de la extraordinara veste aflată la mormânt - cunoaşte din păcate opusul biruinţei veşnice asupra morţii obţinută de Cristos.

INS-melodie gregoriană: La ora 10.30, precis, pe notele fanfarei carabinierilor şi apoi ale cântării de intrare „Surrexit Dominus vere”, papa Benedict a intrat pe jos într-o Piaţă San Pietro luminată de un soare palid şi plină de mulţimea celor circa 85-100 de mii de persoane. O piaţă din care camerele de luat vederi a 102 canale de televiziune au transmis lumii desfăşurarea Liturghiei cu imaginile minunatelor decoraţiuni florale ale maeştrilor olandezi, care de 21 de ani, în ziua de Paşti, transformă treptele şi esplanada din faţa bazilicii vaticane într-un delicat mozaic natural, brodat cu mii arbuşti, plante ornamentale, azalee, jerbe de flori, dominând culorile galben, alb şi verde: margarete, lalele, viole, naricise etc.

INS- melodie din secvenţa pascală: „Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat...” Cuvintele latine ale Secvenţei pascale, intoată de corul Capelei Sixitne, au introdus în mod ideal primul mesaj „Urbi et Orbi” lansat „oraşului Roma şi lumii” de Benedict al XVI-lea la teminarea Liturghiei euharistice, în ziua în care împlinea 79 de ani. Ieşind, la fel ca în urmă cu un an după alegerea la pontificat, în loja centrală a bazilcii Sfântul Petru, Papa a afirmat că „evenimentul decisiv al Învierii” rămâne „mereu actual” şi „în această epocă a noastră marcată de nelinişte şi de nesiguranţă”. De la Cristos înviat din morţi, a adăugat, „aşteaptă speranţă, uneori chiar fără să-şi dea seama, toţi cei care sunt încă şi astăzi oprimaţi de lanţuri de suferinţă şi de moarte”. Începând de la continentul african:
INS- Duhul Celui Înviat să poarte alinare şi siguranţă, în special în Africa, populaţiilor din Darfur, care se zbat într-o dramatică situaţie umanitară ce nu mai poate fi suportată; celor din regiunea Marilor Lacuri, unde multe răni sunt încă necicatrizate; diferitelor popoare ale Africii care aspiră la reconciliere, dreptate şi dezvoltare.
De la Africa la Irak, Benedict al XVI-lea a cerut „să prevaleze, în sfârşit, pacea” asupra „violenţei tragice care fără milă continuă să secere victime”. Apoi, Orientul Mijlociu, emblemă de sânge şi de forme ale urii, incurabilă până acum, chiar în locurile unde speranţa creştină a devenit istorie:
INS - Pace urez din inimă pentru cei care sunt implicaţi în conflictul din Ţara Sfântă, invitându-i pe toţi la un dialog răbdător şi perseverent care să înlăture obstacolele vechi şi noi, evitând tentaţiile represaliilor şi educând noile generaţii la un respect reciproc. Comunitatea internaţională, care reafirmă dreptul just al Israelului de a exista în pace, să ajute poporul palestinian să depăşească condiţiile precare în care trăieşte şi să-şi construiască viitorul, îndreptându-se spre construirea unui Stat propriu-zis (aplauze).

Pontiful şi-a îndreptat apoi privirea spre ţările Americii Latine pentru ca să fie - a spus - "ameliorate condiţiile de viaţă a milioane de cetăţeni, extirpată execrabila plagă a răpirilor de persoane şi consolidate instituţiile democratice în spirit de concordie şi de efectivă solidaritate”.
Şi încă o invocaţie de pace legată de evenimente de foarte mare actualitate mondială:
INS - În ceea ce priveşte crizele internaţionale legate de problema nucleară, să se ajungă la o conciliere onorabilă prin negocieri serioase şi leale şi să se întărească în responsabilii naţiunilor şi organizaţiilor internaţionale voinţa de a realiza o convieţuire paşnică între etnii, culturi şi religii, care să îndepărteze pericolul terorismului.

 
În fluturarea drapelelor a zeci de ţări, între care şi tricolorul românesc, Benedict al XVI-lea a intonat rugăciunea mariană „Regina Coeli - Bucură-te Regină a cerului”, antifonul care înlocuieşte „Angelus - Îngerul Domnului” în timpul pascal (care ţine până la Rusalii), adresând saluturi de Paşti în 62 de limbi sau idiomuri, începând cu cel în italiană şi terminând cu salutul în limba latină. Salutul în română a fost al XI-lea în ordinea pronunţării. I-am răspuns din studiou cu întreitul antifon pascal „Cristos a înviat din morţi”.
INS- Papa:„Crisos a înviat!”
Ascultaţi şi finalul Binecuvântării Apostolice în limba latină da papa Benedict al XVI-lea în duminica Paştelui 2006:
INS- Papa:”Et benedictio Dei omnipotentis...”.Şi binecuvântarea atotputernicului Dumnezeu, a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt să coboare asupra voastră şi să rămână pururea cu voi”.
INS- aplauze şi clopote.

Aici, serviciul complet în format audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.