De prietenia spirituală cu Cristos depinde slujirea preotului, om care face să depindă tot rodul muncii sale de puterea rugăciunii

(RV - 13 apr 2006) A fost celebrată solemn joi dimineaţă în bazilica Sfântul Petru Liturghia sfinţirii Crismei sau Mirului prezidată pentru prima dată de Papa Benedict al XVI. Liturgia a precedat riturile Triduumului pascal, dintre care primul este Liturghia Cinei Domnului celebrată de Pontif în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei începând de la ora 17.30. Dimineaţa, împreună cu Papa au concelebrat cardinali, episcopi şi preoţii, (aproximativ 1300, înclusiv români) prezenţi la Roma, cărora Papa Benedict le-a vorbit despre semnificaţia Preoţiei ministeriale. Între primele caracteristici ale vocaţiei sacerdotale, a afirmat, este aceea de a fi un om de profundă rugăciune. Liturghia din dimineaţa Joii Sfinte pe care episcopul o concelebrează cu preoţii diecezei sale şi în timpul căreia binecuvântează sfânta Crismă, un ulei amestecat cu balsamuri alese precum şi uleiurile pentru ungerea catehumenilor şi a bolnavilor, este considerată una din principalele manifestări ale plinătăţii Preoţiei Episcopului şi un semn al uniunii strânse dintre preoţi şi păstorul diecezei. Liturghia sfinţirii uleiurilor esta aproape o epifanie a Bisericii, trup al lui Cristos, structurat organic, care în diferitele slujiri şi carisme exprimă prin harul Duhului darurile de nuntă ale lui Cristos pentru mireasa sa Biserica, pelerină pe pământ. Noua fizionomie, atribuită de reforma post-conciliară acestei Liturghii, redă şi mai evident climatul unei adevăratei sărbători a preoţiei ministeriale în cadrul întregului popor preoţesc şi îndreaptă atenţia spre Cristos, al cărui nume înseamnă „consacrat” prin ungere.INS-melodie gregoriană.

INS-„Nu vă mai numesc servitori...însă v-am numit pe voi prieteni” (cfr In 15,15). Aceasta este fraza rostită de Isus în care se poate întrevedea instituirea preoţiei. Benedict al XVI a vorbit despre esenţa preoţiei într-o bazilică vaticană plină până la refuz de credincioşi încă de la primele ore, tuturor preoţilor care în timpuri şi împrejurări diferite, au răspuns fiecare printr-un „da” la chemarea lui Isus „Urmează-mă!”.
...Prieteni cărora, a afirmat Papa la începutul omiliei, Cristos le-a impus propriile mâini pe care apoi, ca şi cum le-ar fi împrumutat, ungându-le cu ulei, „semn al Duhului Sfânt şi al puterii sale”:
INS- Domnul ne-a impus mâinile şi vrea acum mâinile noastre pentru ca, în lume, să devină ale sale. Vrea ca ele să nu mai fie instrumente pentru a lua lucrurile, oamenii, lumea pentru noi, pentru a o pune în posesia noastră, dar care în schimb să transmită atingerea lui divină, punându-se în serviciul iubirii sale.
Binecuvântarea uleiurilor sacre - crisma, uleiul catehumenilor şi cel al bolnavilor, toate provenind anul acesta din Spania, în timp ce balsamurile pentru crismă au fost pregătite în regiunea italiană Sardegna - a avut loc imediat după omilie. A urmat reînnoirea promisiunilor de fidelitate sacerdotală făcute prima dată la hirotonire. Ungerea preotului, aşa cum în antichitate erau unşi regii şi profeţii, „este semnul asumării în serviciu”, a explicat Pontiful, în care cel ales „se pune la dispoziţia unui mai mare decât el”. Dar Cristos, a spus Papa preoţilor, face mai mult:”Ne face prieteni ai săi, ne încredinţează totul, ni se încredinţează pe sine însuşi”:

INS- „Nu vă mai numesc servitori ci prieteni”. Aceasta este semnificaţia profundă a existenţei preoţeşti: a deveni prieteni al lui Isus Cristos. Pentru această prietenie trebuie să ne angajăm mereu din nou în fiecare zi. Prietenie înseamnă a gândi şi voi la fel (...) Iar această comunitate de gândire nu este un lucru doar intelectual, ci o comunitate de sentimente şi de voinţă şi în consecinţă şi de acţiune”.
Dar cum să acţionăm? Papa a conturat cu extremă claritate profilul ideal al preotului. Întrucât „prieten” al său, a sublinait, preotul trebuie să-l asculte pe Cristos în mod profundat în „lectio divina” sau „citind Sfânta Scriptură” în mod nu academic, ci spiritual. Un om de rugăciune, deci, de care să facă să depindă acţiunea în mod diferit în comparaţie dinamismul omului contemporan:
INS- „Simplul activism poate fi chiar eroic. Dar activitatea externă, la urma urmelor, rămână fără rod şi pierde eficacitatea, dacă nu se naşte din profunda comuniune intimă cu Cristos. (...) Lumea în activismul ei frenetic pierde adesea orientarea. Activitatea şi capacităţile sale devin destructive, dacă slăbesc forţele rugăciunii, din care izvorăsc apele vieţii capabile să fecundeze pământul arid”.
INS- Benedict al XVI-lea a încheiat omilia reafirmând că „lumea are nevoie de Dumnezeu, nu de un dumnezeu oarecare, ci de Dumnezeul lui Isus Cristos pentru care fiecare preot trebuie să-se consume. Aşa cum a făcut un om al lui Dumnezeu care pentru misiunea sa şi-a pierdut recent viaţa:
INS- Aş vrea să închei această omilie cu un cuvânt al părintelui Andrea Santoro, a acelui preot din dieceza de Roma care a fost asasinat la Trabzon în timp ce se ruga.(...) .Spunea: „Sunt aici ca să locuiesc în mijlocul acestei lumi şi să-i permit lui Isus să o facă împrumutându-i carnea mea...Se devine capabili de mântuire numai oferind pripria carne (...)”. Isus a asumat carnea noastră. Să i-o dăm pe a noastră, în felul acesta El poate veni în lume şi să o transforme.
INS- melodie gregoriană

Aici, serviciul complet în format audio: