Ioan Paul al II-lea, prin credinţa sa convinsă, puternică, autentică şi liberă de temeri şi de compromisuri a avut o influenţă benefică în toată Biserica atingând culmea în ultimele luni şi zile ale vieţii

(RV - 3 apr 2006) Liturghie „Requiem”, luni 3 aprilie, începând de la ora 17.30 prezidată de papa Benedict al XVI-lea la altarul din faţa bazilicii Sfântul Petru pentru servitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea la un an de la moartea sa. Au concelebrat împreună cu Papa cardinali prezenţi la Roma.
INS-melodie gregoriană
INS-În aceste zile este deosebit de vie în Biserică şi în lume amintirea Servitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea în prima comemorare a morţii sale. La veghea mariană de duminică seară am retrăit momentul precis în care cu un an în urmă avea lor trecerea sa pioasă din această lume, iar astăzi ne regăsim în aceeaşi Piaţă Sfântul Petru pentru a oferi Jertfa euharistică pentru sufletul său ales. Astfel Benedict al XVI şi-a început omilia rostită după proclamarea Evangheliei. A salutat cu afecţiune, cardinalii, episcopii, preoţii şi călugării, numeroşii pelerini sosiţi din diferite părţi, mai ales din Polonia, pentru a-i manifesta stimă, afecţiune şi profundă recunoştinţă.
Benedict al XVI-lea a invitat participanţii la Liturghie să se roage pentru acest iubit Pontif lăsându-se luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, a comentat pe scrut lecturile biblice în ordinea prevăzută de lecţionarul liturgic.
INS- melodie gregoriană interpretată de corul Capelei Sixtine.

În prima lectură luată din cartea Înţelepciunii, ne-a fost amintit care este destinul final al celor drepţi: un destin de fericire supraabundentă, ce răsplăteşte fără măsură pentru suferinţele şi încercările înfruntate în decursul vieţii: „Dumnezeu i-a pus la încercare- afirmă autorul sacru- şi i-a găsit vrednici de el. I-a încercat cum se încearcă aurul în cuptor, i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot” (3,5-6).
Papa a explicat termenul „holocaust” care se referă la sacrificiul în care victima era arsă în întregime, consumată de foc, de unde traducerea în română „ardere de tot”. De altfel, aceasta era semn de oferire totală lui Dumnezeu. Această expresie biblică ne face să ne gândim la misiunea lui Ioan Paul al II-lea, care a făcut din existenţa sa un dar oferit lui Dumnezeu şi Bisericii şi a trăit dimensiunea jertfelnică a preoţiei sale mai ales în celebrarea Euharistiei. Între invocaţiile care îi erau dragi, se află una luată din „Litaniile lui Isus Cristos, Preot şi Victimă”, pe care el a pus-o la sfârşitul cărţii „Dar şi Mister”, publicată cu ocazia celor 50 de ani de Preoţie: „Jesu Pontifex qui tradidisti temetipsum Deo oblationem et hostiam”, „Isuse, Mare Preot care te-ai dăruit lui Dumnezeu ca ofrandă şi victimă, miluieşte-ne pe noi”. De câte ori, a repetat el această invocaţie: a spus Benedict al XVI-lea. Ea exprimă bine carcaterul intim sacerdotal al întregii sale vieţi. El nu a făcut niciodată un secret din faptul că dorea să devină tot mai mult una cu Cristos Preot, prin Jertfa euharistică, izvor de neobosită dăruire apostolică.
La baza acestei totale oferiri de sine stătea, bineînţeles, credinţa.

În lectura a doua, propusă la Litughia de pomenire a lui Ioan Paul al II-lea, sfântul Petru foloseşte şi el imaginea aurului care se încearcă în foc şi o aplică credinţei (cfr 1Pt 1,7). Într-adevăr, mai presus de toate în dificultăţile vieţii este încercată şi verificată calitatea credinţei fiecăruia: tăria ei, puritatea ei, coerenţa ei cu viaţa. Bine, - a observat Benedict al XVI-lea, regretatul Pontif, pe care Dumnezeu îl înzestrase cu multiple daruri umane şi spirituale, trecând prin creuzetul ostenelilor apostolice şi ale bolii, s-a dovedit tot mai mult o „stâncă” în credinţă. Cine a avut posibilitatea de a-l frecventa îndeaproape a putut quasi să atingă cu mâna acea credinţă a sa sinceră şi tare, care, dacă a impresionat cercul colaboratorilor, a răspândit totodată în timpul Pontificatului o influenţă benefică în toată Biserica, într-un crescendo ce a atins culmea în ultimele luni şi zile ale vieţii sale.
O credinţă convinsă, puternică şi autentică, liberă de temeri şi comporomisuri, care a contaminat inima atâtor oameni, datorită şi numeroaselor pelerinaje apostolice în orice parte a lumii, şi mai ales datorită ultimei sale „călătorii” care a fost agonia şi moartea sa.

Comentând apoi lectura Evangheliei după Ioan , Benedict al XVI-lea a scos în evidenţă un alt aspect al personalităţii umane şi religioase a predecesorului său. Am putea spune că, dintre Apostoli, Ioan Paul al II-lea, Succesor al lui Petru, l-a imitat în mod singular pe Ioan, „ucenicul pe care îl iubea Isus” şi care a rămas sub Cruce alături de Maria în ceasul părăsirii şi al morţii Răscumpărătorului. Văzându-i acolo aproape - povesteşte Evanghelistul - Isus i-a încredinţat pe unul alteia: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”...”Iat-o pe mama ta! (In 19,26-27). Aceste cuvinte ale Domnului rostite înainte de a muri îi erau deosebit de dragi lui Ioan Paul al II-lea. La fel ca Apostolul evanghelist - a explicat Benedict al XVI-lea- şi el a voit să o ia pe Maria în casa sa: „et ex illa hora accepit discipulus în sua” - „Şi din ceasul acela, discipolul a luat-o aceasă la el” (In 19,27). Expresia „accepit eam in sua”, „a luat-o acasă la el”- a observat Papa Benedict - este foarte densă: indică decizia lui Ioan de a o face pe Maria părtaşă la propria viaţă încât să experimenteze că, cine îşi deschide inima către Maria, este în realitate primit de Ea şi devine al ei. Motoul înscris pe stema Pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, Totus tuus, rezumă bine experienţa spirituală şi mistică, într-o viaţă orientată complet spre Cristos prin intermediul Mariei: „ad Iesum per Mariam”, „la Isus prin Maria”.

Spre finalul omiliei papa Benedict al XVI-lea a spus că „seara aceasta gândul nostru se întoarce cu emoţie la momentul morţii iubitului Pontif, dar în acelaşi timp inima este ca şi mânată să privească înainte. Auzim resunând în suflet repetatele sale invitaţii la înainta fără teamă pe drumul fidelităţii faţă de Evanghelie pentru a fi crainci şi martori ai lui Cristos în cel de-al treilea mileniu. Ne revin în minte îndemnurile sale neîncetate de a coopera generos la realizarea unei umanităţi mai juste şi solidare, la a fi făuritori de pace şi constructori de speranţă. Benedict al XVI şi-a încheiat omilia cu câteva îndemnuri presante: „Privirea noastră să rămână mereu aţintită asupra lui Cristos „acelaşi ieri, astăzi şi în veci” (Ev 13,8), care călăuzeşte neclintit Biserica sa. Noi am crezut în iubirea lui iar întâlnirea cu El „care dă vieţii un nou orizont şi prin aceasta direcţia decisivă” (cfr Deus caritas est, 1). Puterea Duhului lui Isus să fie pentru toţi, aşa cum a fost pentru Ioan Paul al II-lea, izvor de pace şi de bucurie. Fecioara Maria, Mama Bisericii, să ne ajute să fim în orice împrejurare, la fel ca el, apostoli neobosiţi ai Fiului ei divin şi profeţi ai iubirii sale milostive.
INS- melodie gregoriană
Aici, serviciul complet în format audio: