Este mereu cu noi: un an de iubire pentru Papa care l-a vestit pe Cristos pe toate meridianele globului

(RV - 2 apr 2006) A trecut un an de când Ioan Paul al II-lea s-a întors în Casa Tatălui, dar iubirea credincioşilor pentru Papa, care ne-a învăţat să „nu ne fie teamă”, este intactă. Poate este şi mai intensă. Karol Wojtyla este mereu în mijlocul nostru, pentru că este viu în inima celor care l-au iubit şi continuă să-l iubească ca pe un tată. Să reparcurgem succint acest an de iubire faţă de Papa Ioan Paul al II-lea:
INS - muzică - Ce caută? Ce caută miile de persoane care în fiecare zi se aşează la rând pentru a se opri apoi câteva clipe la mormântul lui Ioan Paul al II-lea în Grotele Bazilicii Sfântul Petru? Când, în zilele succesive morţii sale, o mulţime ca niciodată mai înainte în istorie se adunase la Roma pentru o ultimă îmbrăţişare pentru „Papa venit de departe” unii au vorbit despre mulţimi purtate de valul emoţiei. A trecut un an. Şi nu a fost zi din acest an în care să nu se fi văzut femei şi bărbaţi de toate vârstele, provenind din cele patru colţuri ale planetei, reculegându-se în rugăciune la mormântul lui Ioan Paul al II-lea. În bileţelele lăsate pe mormânt sunt cuprinse mulţumirile celor care l-au iubit ca pe un părinte.
INS - „Binecuvânarea ta tăcută în aceste timpuri de zgomot a fost un gest profetic de o putere extraordinară. M-ai apropiat de Dumnezeu. Iartă-mă pentru timpul când nu te înţelegeam...”
INS - „Iubite Papă Ioan Paul al II-lea, cred că tu, privind din Cer atâţi copii care suferă pe pământ, vei purta la Tatăl lacrimile lor şi vei face tot posibilul ca să-i ajuţi...”
INS - „Fa-mă să fiu bun, Sfinte Părinte! Dă-mi un pic de bucurie pe care atât de mult o doresc. Binecuvântează sufletul meu: tu ştii cine sunt şi ce doresc, pentru că tu eşti un Sfânt!"
Iată câteva extrase din cartea „Lăsaţi-mă să merg”.
„Sfânt, Sfânt imediat!” Răsună şi acum invocaţia vibrantă ce s-a înălţat din Piaţa Sfântul Petru la Liturghia înmormântării lui Ioan Paul al II-lea, pe 8 aprilie anul trecut. Cine a celebrat Liturghia înmormântării, prietenul de încredere care puţine zile după aceea avea să-i urmeze la Catedra lui Petru, va fi avut, desigur, în inimă acel strigăt al poporului lui Dumnezeu, când în bazilica Sfântul Ioan din Lateran a pronunaţat cu emoţie aceste cuvinte:
INS- „Summus Pontifex Benedictus XVI dispensavit a tempore quinque annorum expectaţionis post mortem Servi Dei Ioannis Pauli II, Summi Pontificis... (aplauze).
Era în ziua de 13 mai 2005: Benedict al XVI-lea anunţa deschiderea Cauzei de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, Papa pe care credincioşii îl cheamă deja Sfânt. Sfânt, pentru că s-a aplecat asupra suferinţelor fiecărui om. Şi tocmai omului „cale a Bisericii”, cum l-a definit în prima sa Enciclică, Redemptor hominis, i-a dedicat îndelunagtul său Pontificat. I-a ascultat pe cei din urmă dintre cei mai din umră. A parcurs căile lumii pentru a vesti Evanghelia Mântuirii, Evanghelia Speranţei. În fiecare om, Ioan Paul al II-lea l-a văzut pe Cristos. În faţa relelor umanităţii, nu a tăcut, nu a rămas în tăcere.
INS- "Mă adresez încă tuturor oamenilor, fiecărui om. Şi cu ce veneraţie apostolul lui Cristos trebuie să pronunţe acest cuvânt: om!”
INS-„După atâtea suferinţe, aveţi dreptul de a trăi în pace. Cei vinovaţi care poartă pe conştiinţele lor atâtea victime umane trebuie să înţeleagă că nu este permis a ucide nevinovaţii! Dumnezeu a spus o dată: să nu ucizi!”

Cu trecerea anilor, boala i-a slăbit forţele trupului. Dar nimic nu a reuşit să atenueze forţa sprituală a lui Karol Wojtyla. Desigur, mişcările i-au devenit din ce în ce mai rigide, vocea s-a stins încet până ce a devenit ca o şoaptă a sufletului. Dar mesajul a devenit, dacă era posibil, şi mai puternic:
INS- „În societatea de astăzi, o anumită cultură consideră persoana bolnavă ca un obstacol împovărător, nerecunoscând aportul preţios pe care ea îl aduce, pe plan spiritual, comunităţii. E necesar şi urgent a redescoperi valoarea Crucii împărtăşită cu Cristos!”
În zilele cele mai luminoase ale Pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, cele ale suferinţei din urmă, în trecerea de la viaţă la viaţă, atâţia care pierduseră credinţa au regăsit-o. În acel timp de har, vântul Duhului Sfânt a părut că suflă mai puternic. Aceste convertiri ale iubirii lui Isus sunt „minuni” ce nu vor fi evaluate în Cauza de beatificare. Dar sunt semnul că seminţele aruncate de Papa pasionat de fiinţa umană au dat mult rod. Astfel, şi acum, de la „fereastra Casei Tatălui”, Ioan Paul al II-lea ne vede, ne binecuvântează şi continuă să ne indice Calea care este Adevăr şi Viaţă:
INS -„Pe Isus îl căutaţi atunci când visaţi fericirea; El este cel care vă aşteaptă când nimic nu vă satisface din ceea ce aflaţi; El este frumuseţea care vă atrage atât de mult...”.
INS-muzică.

Aici, serviciul întreg în format audio: