2006-04-02 13:44:12

Moartea lui Ioan Paul al II-lea, împlinirea unei coerente mărturii de credinţă. Domnul l-a despuiat treptat de totul până ce predica sa s-a redus la esenţial: dăruirea de sine până la capăt


(RV - 2 apr 2006) Alocuţiunea Papei Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus” a fost dedicată comemorării iubitului Papă Ioan Paul al II-lea la un an de la moartea sa, în seara zilei de 2 aprilie 2005. Pontiful a invitat credincioşii şi oamenii de bună voinţă să adere la iniţiativa episcopatului irakian propunând două zile de rugăciune şi post, pe 2 şi 3 aprilie, pentru pace şi concordie în Irak şi în lumea întreagă; a anunţat, pe lângă cea de seara aceasta, întâlnirea tinerilor din Roma şi din regiunea Laţiu care va avea loc joi 6 aprilie în Piaţa Sfântul Petru ca pregătire la cea de-a XXI Zi Mondială a Tineretului ce se va celebra, la nivel local, în toate diecezele lumii; a invitat la rugăciune pentru Tommaso şi toate victimele violenţei. Este vorba de copilul italian răpit şi ucis în mod barbar în apropiere de oraşul Parma.
Propunem în traducerea noastră alocuţiunea şi apelurile papei Benedict al XVI:

Iubiţi fraţi şi surori,
Anul trecut, pe 2 aprilie, tocmai ca azi, iubitul Papă Ioan Paul al-II-lea trăia în aceste ore ultima fază a pelerinajului său pământesc, un pelerinaj de credinţă, de iubire şi de speranţă, care a lăsat un semn profund în istoria Bisericii şi a umanităţii. Agonia sa şi moartea sa au fost ca o prelungire a Triduumului pascal.Toţi ne amintim imaginile de la ultima sa Via Crucis, în Vinerea Sfântă: neputând să se ducă la Colosseum, a urmat-o din capela sa particulară, ţinând în mâini o cruce. Apoi, în ziua Paştelui, a dat binecuvântarea Urbi et Orbi fără a putea pronunţa cuvinte, doar cu gestul mâinii. A fost binecuvântrea cea mai suferită şi mişcătoare pe care ne-a lăsat-o ca mărturie extremă a voinţei sale de a îndeplini ministerul până la sfârşit. Ioan Paul al II-lea a murit aşa cum trăise mereu, însufleţit de curajul neclintit al credinţei, abadonându-se în Dumnezeu şi încredinţându-se Preasfintei Fecioare Maria. Seara aceasta îl vom aminti printr-o veghe de rugăciune mariană în Piaţa Sfântul Petru, unde mâine după amiază voi celebra pentru el Sfânta Liturghie.

La un an de la trecerea sa de pe pământ la Casa Tatălui ne putem întreba: ce ne-a lăsat acest mare Papă, care a introdus Biserica în cel de-al treilea mileniu? Moştenirea sa este imensă, dar mesajul pontificatului său foarte îndelungat se poate rezuma bine în cuvintele cu care el a voit să-l inaugureze, aici în Piaţa Sfântul Petru, pe 22 octombrie 1978: „Deschideţi, mai mult, deschideţi-i larg porţile lui Cristos!” Acest apel de neuitat, Ioan Paul al II-lea l-a întrupat cu toată persoana sa şi cu toată misiunea sa de Succesor al lui Petru, în special prin extraordinarul său program de călătorii apostolice. Vizitând ţările lumii întregi, întâlnind mulţimile, comunităţile ecleziale, guvernanţii, capii religioşi şi diferitele realităţi sociale, el a împlinit ca un unic mare gest, de confirmare a acelor cuvinte iniţiale. L-a anunţat întotdeauna pe Cristos, propunându-l tuturor, cum făcuse Conciliul Vatican II, ca răspuns la aşteptările omului, aşteptări de libertate, de justiţie, de pace. Cristos este Răscumpărătorul omului - îi plăcea să repete - unicul adevărat Mântuitor al fiecărei persoane şi al întregului neam omenesc.

În ultimii ani, Domnul l-a despuiat treptat de totul, pentru a-l face pe deplin asemenea Lui. Iar când de acum nu mai putea călători, şi apoi nici umbla, şi în cele din urmă nici vorbi, gestul său, anunţul său s-a redus la esenţial: la dăruirea de sine până la capăt. Moartea sa a fost împlinirea unei coerente mărturii de credinţă, care a atins inima atâtor oameni de bună voinţă. Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat în ziua de sâmbătă dedicată în mod deosebit Mariei, faţă de care a nutrit întotdeauna o devoţiune filială. Mamei cereşti a lui Dumnezeu să cerem acum să ne ajute să păstrăm ca lucru preţios tot ceea ce ne-a dat şi învăţat acest mare Pontif.

După rugăciunea „Angelus”, papa Benedict XVI a anunţat iniţiativa de rugăciune şi de post pentru a dobândi pacea şi concordia în Irak şi în întreaga lume:

Patriarhul de Babilonia al Caldeilor, Beatitudinea Sa Emmanuel III Delly şi episcopii irakieni au lansat un apel credincioşilor şi oamenilor de bună voinţă, pentru ca în zilele de 3 şi 4 aprilie - mâine şi poimâine - să se unească în rugăciune şi în post pentru a cere lui Dumnezeu darul păcii şi concordiei în Irak şi în lumea întreagă. Invit pe toţi să adere la iniţiativa fraţilor noştri din această frământată ţară, încredinţând atare intenţie mijlocirii Mariei Preasfinte, Regina Păcii”.

Apoi, papa Benedict s-a referit la întâlnirile cu tinerii.

Pe lângă cea din seara aceasta, vom avea o altă întâlnire fixată pentru a-l aminti pe Servitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea. Mă refer la întâlnirea tinerilor, îndeosebi din Roma şi din Laţiu, care va avea loc joia viitoare, 6 aprilie, în Piaţa Sfântul Petru. Ne vom pregăti împreună la cea de-a XXI-a Zi Mondială a Tineretului, care va fi celebrată în toate diecezele lumii în Duminica Floriilor”.

Salutând pelerinii de limba italiană a amintit tragica împrejurare în care micul Tommaso Onofri, copilul italian din apropierea oraşului Parma a fost răpit zilele trecute şi ucis în chip barbar:
Suntem toţi loviţi sufleteşte de soarta micului Tommaso ucis în mod barbar: să ne rugăm pentru el şi pentru toate victimele violenţei”.
 







All the contents on this site are copyrighted ©.