2006-03-30 15:48:30

Mesajul lui Benedict XVI pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii


(RV - 30 mar 2006) Textul Mesajului. Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii se celebrează anual în a IV-a Duminică a Paştelui, care în calendarul liturgic roman corespunde Duminicii "Bunului Păstor". Anul acesta Ziua Vocaţiilor va fi sărbătorită pe 7 mai. Mai jos, propunem în traducerea noastră, textul Mesajului lui Benedict XVI, făcut public joi 30 martie, purtând data de 5 martie 2006.

Veneraţi Fraţi în Episcopat,
Dragi fraţi şi surori !

Celebrarea viitoarei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii îmi oferă ocazia pentru a invita tot poporul lui Dumnezeu să reflecteze asupra temei Vocaţiei în misterul Bisericii”. Scrie apostolul Paul: Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos...În el ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii...El ne-a rânduit de mai nînainte spre înfiere prin Isus Cristos” (cfr Ef 1, 3-5). Înainte de întemeierea lumii, înainte de venirea noastră la existenţă, Tatăl ceresc ne-a ales personal pentru a ne chema să intrăm în relaţie filială cu El, prin Isus, Cuvântul întrupat, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Murind pentru noi, Isus ne-a introdus în misterul iubiurii Tatălui, iubire ce îl învăluie total şi pe care El ne-o oferă tuturor. În acest mod, uniţi cu Isus, care este capul, noi formăm, un singur trup, Biserica.

Povara celor două milenii de istorie face dificil a percepe noutatea misterului fascinant al înfierii divine, ce este în centrul învăţăturii sfântului Paul. Tatăl, aminteşte Apostolul „ne-a făcut să cunoaştem misterul voinţei sale...şi anume să fie reunite toate lucrurile sub un singur cap, Cristos” (Ef 1,9-10). Şi adaugă, nu fără entuziasm: „De fapt, ştim că el le îndreaptă toate spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte de mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut întru mulţi fraţi” (Rom 8,28-29). Perspectiva este într-adevăr fascinantă: suntem chemaţi să trăim ca fraţi şi surori ai lui Isus, să ne simţim fii şi fiice ale aceluiaşi Tată. Este un dar care răstoarnă orice idee şi proiect exclusiv umane. Mărturisirea adevăratei credinţei deschide minţile şi inimile spre misterul inepuizabil al lui Dumnezeu, care împregnează existenţa umană. Ce să spunem atunci despre tentaţia, foarte puternică în zilele noastre, de a se simţi autosuficienţi până la a se închide în faţa planului misterios al lui Dumnezeu faţă de noi? Iubirea Tatălui, care se revelează în persoana lui Cristos ne interpelează.

Pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu şi a porni la drum, nu e necesar a fi deja desăvârşitţi. Ştim că conştiinţa propriului păcat a permis fiului risipitor să întreprindă calea întoarcerii şi să experiemnteze astfel bucuria reconcilierii cu Tatăl. Slăbiciunile şi limitele umane nu reprezintă un obstacol, cu condiţia ca ele să contribuie la a ne face din ce în ce mai conştienţi de faptul că avem nevoie de harul răscumpărător al lui Cristos. Aceasta este experienţa sfântului Paul care se destăinuia: „Aşadar, mă voi lăuda cu bucurie în slăbiciunile male ca să locuiască în mine puterea lui Ctistos” (2Cor 12,9). În misterul Bisericii, Trupul mistic al lui Cristos, puterea divină a iubirii schimbă inima omului făcând-o capabilă să comunice iubirea lui Dumnezeu fraţilor. În decursul secolelor atâţia bărbaţi şi femei, transformaţi de iubirea divină, şi-au consacrat existenţele pentru cauza Împărăţiei. Deja pe malurile mării Galileii, mulţi s-au lăsat cuceriţi de Isus: erau în căutearea vindecării trupului sau a spiritului şi au fost atinşi de puterea harului său. Alţii au fost aleşi personal de El şi au devenit apostoli ai săi. Găsim şi persoane, ca Maria Magdalena şi alte femei, care l-au urmat din proprie iniţiativă, simplu din iubire, dar, la fel ca ucenicul Ioan, au ocupat şi ele un loc special în inima sa. Aceşti bărbaţi şi aceste femei, care au cunoscut prin Cristos misterul iubirii Tatălui, reprezintă felurimea vocaţiilor dintotdeauna prezente în Biserică. Model al celui care este chemat să mărturisească în mod deosebit iubirea lui Dumnezeu este Maria, Mama lui Isus, asociată direct în pelerinajul său de credinţă la misterul Întrupării şi Răscumpărării.

În Cristos, Capul Bisericii, care este Trupul său, toţi creştinii formează „neamul ales, preoţia împărătească, naţiunea sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestească faptele măreţe ale lui” (1Pt 2,9). Biserica este sfântă, chiar dacă membrii ei au nevoie să fie purificaţi, pentru a face astfel ca sfinţenia, dar al lui Dumnezeu, să poată străluci în ei până la deplina sa splendoare. Conciliul Vatican II pune în lumină chemarea universală la sfinţenie, afirmând că „cei care îl urmează pe Cristos, chemaţi de Dumnezeu şi îndreptăţiţi în Isus Domnul, nu după faptele lor, ci după hotărârea şi harul Lui, au devenit în botezul credinţei, cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi pătaşi la natura divină şi, prin aceasta, realmente sfinţi” (Lumen Gentium, 40) În cadrul acestei chemări universale, Cristos, Preot Suprem, în solcitudinea sa pentru Biserică cheamă apoi, în orice generaţie, persoane care să se îngrijească de poporul său: în special, cheamă la ministerul preoţesc bărbaţi care să îndeplinească o funcţie părintească, al cărei izvor este în paternitatea însăşi a lui Dumnezeu (cfr Ef 3,15). Misiunea preotului în Biserică este de neînlocuit. De aceea, chiar dacă în anumite regiuni se înregistrează lipsă de cler, nu trebuie să slăbească niciodată cetitudinea că Cristos continuă să suscite bărbaţi, care asemena Apostolilor, lăsată orice altă ocupaţie, se dedică total celebrării misterlor sacre, predicării Evangheliei şi ministerului pastoral. În Exortaţia apostolică „Pastores dabo vobis”, veneratul meu predecesor Ioan Paul II a scris în această privinţă: „Relaţia preotului cu Isus Cristos şi, în el, cu Biserica sa se înscrie în însăşi fiinţa preotului, în virtutea consacrării / ungerii sale sacramentale, şi în acţiunea sa, adică în misiunea sau ministerul său. În special, „preotul ministru este slujitorul lui Cristos prezent în Biserica mister, comuniune şi misiune. Datorită faptului că participă la „ungerea” şi la „misiunea” lui Cristos, el poate prelungi în Biserică rugăciunea sa, cuvântul său, jertfa, lucrarea sa mântuitoare. Aşadar, este slujitorul Bisericii mister pentru că actualizează semnele ecleziale şi sacramentale ale prezenţei lui Cristos înviat” (n16).

O altă vocaţie specială, care ocupă un loc de onoare în Biserică, este chemarea la viaţa consacrată. După exemplul Mariei din Betania, care „stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui” (Lc 10,39), mulţi bărbaţi şi femei se consacră unei urmări totale şi exclusive a lui Cristos. Ei, deşi desfăşurând diferite servicii în domeniul formării umane şi gijei pentru săraci, în învăţământ sau în asistenţa acordată bolnavilor, nu consideră aceste activităţi ca scop principal al vieţii lor, deoarece, cum bine subliniază Codul de Drept Canonic „Contemplarea realităţilor divine şi unirea asiduă cu Dumnezeu în rugăciune să fie cea dintâi şi principala îndatorire a tuturor călugărilor” (can. 663,1) Iar în Exortaţia apostolică Viaţa consacrată” Ioan Paul II nota: „În tradiţia Bisericii profesiunea călugărească este considerată ca o aprofundare deosebită şi fecundă a consacrării de la Botez întrucât, prin intermediul ei, uniunea intimă cu Cristos, deja inaugurată prin Botez, se dezvoltă în darul unei conformări din ce în ce mai desăvârşit exprimate şi realizate, prin profesiunea sfaturilor evanghelice” (n.30).

Aducându-ne aminte de recomandarea lui Isus: „Secerişul este mult, însă lucrătorii sun puţini. Rugaţi-l deci pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui” (Mt 9,37), au simţin profun nevoia de a se ruga pentru vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată. Nu surprinde că, acolo unde se roagă cu fervoare, înfloresc vocaţiile. Sfinţenia Bisericii depinde în mod esenţial de uniunea cu Cristos şi de deschiderea la misterul harului care lucrează în inima celor care cred. De aceea, aş vrea să invit toţi credincioşii să cultive o legătură inimă cu Cristos, Învăţătorul şi Păstorul poporului său, imitând-o pe Maria, care păzea în sufletul ei misterele divine şi le medita cu asiduitate (cfr Lc 2,19). Împreună cu Ea, care ocupă un loc central în misterul Bisericii, să ne rugăăm:
O Tată, care faci să se ridice între creştni
numeroase şi sfinte vocaţii la preoţie,
care să menţină vie credinţa
şi să păzească amintirea recunoscătoare a Fiului tău Isus
prin predicarea cuvântului său
şi administrarea Sacramentelor,
prin care tu reînnoieşti continuu credincioşii tăi.
Dăruieşte-ne slujitori sfinţi ai altarului tău,
care să fie atenţi şi fervoroşi păzitori ai Euharistiei
sacrament al darului suprem al lui Cristos
pentru răscumărarea lumii.
Cheamă slujitori ai milostivirii tale
care, prin sacramentul Reconcilierii
să răspândească bucuria iertării tale.
Fă, o Tată, ca Biserica să primească cu bucurie
numeroasele inspiraţii ale Duhului Fiului tău
şi, supunându-se învăţăturilor sale
să se îngrijească de vocaţiile la slujirea preoţească
şi la viaţa consacrată.
Susţine episcopii, preoţii, diaconii,
persoanele consacrate şi toţi cei botezaţi în Cristos,
pentru ca să îndeplinească în mod fidel misiunea lor
în serviciul Evangheliei.
Îţi cerem aceasta prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Marie, Regină a Apostolilor, roagă-te pentru noi!

Din Vatican, 5 martie 2006








All the contents on this site are copyrighted ©.