Omiterea titului papal de "Patriarh al Occidentului", realism istoric şi teologic. Notă a Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor

(RV - 22 mar 2006) Consiliul Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor a emis miercuri un comunicat în care explică absenţa în Anuarul Pontifical 2006 a titlului „Patriarh al Occidentului” în enumerarea titlurilor Papei.

Pentru Papa, Anuarul Pontifical 2006 are următoarele titluri: Benedict XVI Episcop al Romei, Vicar al lui Isus Cristos, Succesor al Principelui Apostolilor, Suprem Pontif al Bisericii universale, Primat al Italiei, Arhiepiscop şi Mitropolit al Provinciei Romane, Suveran al Statului Cetăţii Vaticanului, Servitor al Servitorilor lui Dumnezeu.

Nota aminteşte că în Orient în secolul VI „alături de cele patru Patriarhate orientale (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim” Papa era înţeles ca Patriarh al Occidentului”. Titlul a fost folosit în anul 642 de Papa Teodor I. „Ulterior a reapărut doar rareori şi nu a avut o semnificaţie clară”. În Anuarul Pontifical a apărut pentru prima dată în 1863.
Actualmente semnificaţia termenului Occident - afirmă nota - „nu înţelege să descrie un teritoriu ecleziastic” nici un „teritoriu patriarhal”.Titlul Patriarh al Occidentului „ar putea exprima jurisdicţia particulară a Episcopului Romei pentru Biserica latină”. „În consecinţă - subliniază nota departamentului vatican - titlul încă de la început puţin clar, în evoluţia istorică a devenit desuet şi practic inutilizabil. Apare prin urmare lipsiă de sens insistenţa de a-l trage după sine. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Biserica catolică în Conciliul Vatican II a găsit pentru Biserica latină în forma Conferinţelor Episcopale şi ale reuniunilor lor internaţionale de Conferinţe Episcopale, orânduirea canonică adecvată necesităţilor de azi”. „Omiterea titlului de Patriarh al Occidentului - comentează nota - nu schimbă evident nimic în recunoaşterea, atât de solemn declarată de Conciliul Vatican II, a străvechilor Biserici patriarhale (Lumen Gentium,23). Cu atât mai puţin această suprimare nu vrea să însemne că subînţelege noi revendicări. Renunţarea la titlul menţionat - încheie comunicatul departamentului vatican pentru unitatea creştinilor - vrea să exprime realism istoric şi teologic şi, în acelaşi timp, să fie reunţarea la o pretenţie, renunţare care ar putea fi de folos dialogului ecumenic.

Aici, acelaşi seriviciu audio:

Iar mai jos textul comunicatului în traducerea programului român www.radiovaticana.org

Comunicat al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor în legătură cu suprimarea titlului de "Patriarh al Occidentului" în Anuarul Pontifical 2006.

În Anuarul Pontifical 2006 lipseşte din enumerarea titlurilor Papei, titlul "Patriarh al Occidentului". Atare absenţă a fost comentată în moduri diferite şi necesită o clarificare. Fără pretenţia de a considera complexa chestiune istorică a titlului de Patriarh în toate aspectele sale, se poate afirma din punct de vedere istoric că străvechile Patriarhate din Orient, fixate de Conciliile din Constantinopol (381) şi din Calcedon (451), erau relative la un teritoriu destul de clar circumscris, în timp ce teritoriul Sediului Episcopului Romei rămânea vag.

În Orient, în cadrul sistemului ecleziastic imperial al lui Iustinian (527-565), alături de patru Patriarhate orientale (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim) Papa era înţeles ca Patriarh al Occidentului. În schimb, Roma a privilegiat ideea celor trei sedii episcopale petrine: Roma, Alexandria, Antiohia.
Fără a folosi titlul de "Partriarh al Occidentului", al IV Conciliul din Constantinopol (869-870), al IV Conciliul din Lateran (1215) şi Conciliul din Florenţa (1439) l-au enumerat pe Papa ca primul din cei cinci Patriarhi de atunci.
Titulul de "Patriarh al Occidentului" a fost folosit în anul 642 de Papa Teodor I. Ulterior el reapărut doar rareori şi nu a avut o semnificaţie clară.
Înflorirea sa s-a petrecut în secolele XVI şi XVII în cadrul multiplicării titlurilor Papei; în Anuarul Pontifical apare pentru prima dată în 1863.

Actualmente semnifcaţia termenului "Occident" reaminteşte un context cultural ce nu se referă numai la Europa Occidentală, dar se extinde de la Statele Unite ale Americii până la Australia şi la Noua Zeelandă, deosebindu-se astfel de celelalte contexte culturale. Fireşte atare smnificaţie a termenului "Occident" nu vrea să descrie un teritoriu ecleziastic nici nu poate fi întrebuinţat ca definiţie a unui teritoriu patriarhal.
Dacă se vrea a da termenului "Occident" o semnificaţie aplicabilă limbajului juridic eclezial, ar putea fi înţeles doar cu referire la Biserica latină. De aceea, titlul "Patriarh al Occidentului" ar descrie speciala relaţie a Episcopului Romei faţă de aceasta din urmă şi ar putea exprima jurisdicţia particulară a Episcopului Romei pentru Biserica latină.
Drept consecinţă, titlul "Patriarh al Occidentului", încă de la început puţin clar, în desfăşurarea istoriei a devenit desuet şi practic inutilizabil. Apare deci lipsită de sens insistenţa de a-l trage după sine. Aceasta cu atât mai mult cu cât Biserica catolică prin Conciliul Vatican II a găsit pentru Biserica latină în forma Conferinţelor Episcopale şi a reuniunilor lor internaţionale de Conferinţe Eppiscopale, orânduirea canonică adecvată necesităţilor de astăzi.

A omite titlul de "Patriarh al Occidentului" nu schimbă, evident, nimic recunoaşterii atât de solemn declarate de Conciliul Vatican II. a străvechilor Biserici patriarhale (Lumen Gentium, 23).
Cu atât mai puţin atare suprimare poate însemna că ea subînţelege noi revendicări. Renunţarea la titlul menţionat vrea să exprime un realism istoric şi teologic şi, în acelaşi timp, să fi renunţarea la o pretenţie, renunţare ce ar putea fi de folos dialogului ecumenic.