Cu Isus spre Paştele Învierii: mai conştienţi de îndurarea ziditoare a Tatălui

(RV - 18 mar 2006) Omilia la Duminica III-a din Post - anul B.
E ziua Domnului.
Răsună încă o dată în marele Post afirmaţia evanghelistului Ioan concisă, pregnantă şi solemnă:"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut; oricine crede în el are viaţa veşnică" (In 3,16).
Că Isus cel uns de Tatăl pentru o misiune mântuitoare a venit în lume aşezându-şi locuinţa între oameni nu spre osândirea ci spre salvarea noastră, este un adevăr de o evidenţă unică în Noul Testament. Este de ajuns să ne reamintim parabolele milostivirii povestite de Isus: despre drahma pierdută, una din zece, despre oaia rătăcită, una din o sută, despre fiul risipitor, unul din doi. "Zic vouă - conclude Isus - şi va fi în cer mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă" (Lc 15,10).

La parabolele îndurării se adaugă faptele de bunătate şi de milă: femeia păcătoasă, purificată "mai albă de cât zăpada" şi învrednicită a se număra în seria primelor femei cărora li s-a arătat Isus cel înviat din morţi. Femeii prinse în păcat Isus îi spune "mergi şi nu mai păcătui!", după ce mai înainte făcuse să se îndepărteze cei ce o acuzau. Nu uităm iertarea acordată lui Petru care s-a lepădat de el de trei ori şi pe care Isus avea să zidească Biserica sa; în sfârşit pe Cruce, Isus se roagă:"Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac" iar pe tâlharul din dreapta, care îl implora cu smerenie şi credinţă "Aminteşte-ţi de mine în împărăţia ta" Isus îl asigură spunându-i "Astăzi vei fi cu mine în Rai".

Sunt doar câteva referinţe, reproduse din memorie în intenţia de a încadra şi însufleţi cântarea de intrare la Liturghia acestei duminici luată di psalmul 24, 15-16):"Ochii mei privesc mereu spre Domnul, căci el îmi scoate piciorul din laţ. Priveşte-mă şi ai milă de mine, pentru că sunt părăsit şi nefericit".
Strigătul psalmistului evocă invocaţia sugerată de Isus în rugăciunea Tatăl nostru: "Şi ne mântuieşte de cer rău!", "izbăveşte-ne de cel viclean!".

Păcatul este singurul rău adevărat ce robeşte şi încătuşează omul deşi mulţi continuă să-l considere drept semn de libertate asemenea fiului risipitor când părăseşte casa părintească.
Convertirea vieţii presupune convingerea profundă că, aşa cum proclamă rugăciunea zilei, "Dumnezeu este izvor de bunătate şi îndurare". El ne-a arătat că postul, rugăciunea şi pomana, faptele de pocăinţă cele mai recomandate de toată Scriptura, vindecă rănile priciunuite de păcate, de aceea încă o dată îl rugăm: "priveşte spre noi, cei care apăsaţi de povara greşelilor, ne recunoaştem vinovăţia şi ridică-ne necontenit cu îndurarea ta".

Coerenţa în viaţa creştină este obligatorie. Dacă Dumnezeu este izvorul oricărui bine, la cine vom merge, cui ne vom adresa în căutările noastre? Ceea ce vom afla în altă parte nu va fi niciodată adevăratul bine. Este de trebuinţă să recuperăm această convingere profundă pe parcursul postului de 40 de zile pentru ca la terminarea lui să nu rămânem încă o dată dezamăgiţi de ocazia pierdută. Marele Post este timp prielnic revizuirii vieţii, purificării minţii şi a inimii, îndreptării drumului pe care păşim.
S-ar putea ca revizuirea vieţii să necesite o schimbare de direcţie sau chiar o întoarcere înapoi de pe drumul greşit ce nu duce nicăieri sau duce în prăpastie, pentru a relua cu reînnoit elan calea vieţii şi comuniunii cu Dumnezeu "izvorul oricărui bine".

Cala legământului cu Dumnezeu ne este cunoscută din revelarea celor zece cuvinte făcută de Dumnezeu lui Moise, cea a decalogului. Numite poate impropriu cele zece porunci, trebuie totuşi observat că nu este vorba de un cod de legi impus pentru menţinerea supuşilor în robie, în starea de sclavi, ci de un adevărat dar de Sus şi mijloc indispensabil pentru a ne pune voinţa pe aceeaşi lungime de undă cu cea a lui Dumnezeu şi a-i dovedi propia iubire. Prima lectură, propune astăzi cuvintele încredinţate de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai potrivit cărţii Exodului sau Ieşirii cap. 20, 1-17:
Secretul libertăţii stă în cinstirea şi adorarea lui Dumnezeu: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei".
Un rabin căruia i se atrăgea atenţia că decalogul cuprinde prea multe interdicţii sau oprelişti a răspuns: "în cele zece cuvinte există o singură oprelişte fundamentală şi anume: nu vă întoarceţi înapoi în Egipt, în casa robiei". Se poate spune că drumurile ce conduc la starea de robie sunt barate de Dumnezeu, dar că rămân deschise şi accesibile toate celelalte în sensul afirmaţiei sfântului Augustin: "Iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă ce vrei". Astfel din cuvintele decalogului se desprinde imaginea unui Dumnezeu eliberator, iar menirea legii sale ca izvor de bucurie şi de pace. De aceea psalmul 18, astăzi responsorial, se complace în a cânta legea Domnului în timp ce adunarea credicioşilor repetă: Doamne, tu ai cuvintele vieţii veşnice. "Legea Domnului esrte desăvârşită, înviorează sufletul, mărturia Domnului este adevărată îl face înţelept pe cel neştiutor. Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii".
Dar oamenilor nu le vine, le este greu să creadă. Au nevoie de semne, de e posibil, cereşti care să-i convingă; au nevoie de dovezi bine întemeiate pentru a crede şi a-şi orândui viaţa după cuvântul lui Dumnezeu. Nu rareori se bizuie pe structuri administrative, pe organizaţii, pe mijloace puternice de propagandă şi pe modele de largă circulaţie publică.
Însă, din moment ce "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi", "pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire" ştim care este calea adevărată a libertăţii şi mântuirii noastre.
De la cele zece cuvinte ale Legii, ne apropiem de Cuvântul întrupat, calea, adevărul şi viaţa. Luând distanţa cuvenită faţă de mentalitatea iudaică dar şi de cea greacă, Biserica, asemenea apostolului Paul comunităţii din Corint, îl proclamă pe Cristos cel mort şi înviat, singurul Mântuitor al omului, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: "În timp ce iudeii cer minuni iar grecii caută înţelepciune, noi îl propovăduim pe Cristos cel răstignit, ceea ce pentru iudei înseamnă pricină de poticnire iară pentru păgâni o nebunie, dar pentru noi cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu"(ICor 1, 22-24).
Apostolul neamurilor ne constrânge oarecum să-l căutăm şi să-l descoperim pe Dumnezeu acolo unde nimeni nu şi-ar fi imaginat că ar putea fi găsit: pe Cruce, expresie a ascultării din iubire, a fidelităţii faţă de Tatăi, a iubirii faţă de cei mici, marginalizaţi sau excluşi "căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii iar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decăt oamenii" (1Cor 1,25).
Nebunia şi scandalul Crucii ne obligă să revizuim sau să respingem imaginea greşită ce ne-am făcut-o despre Dumnezeu şi să tragem concluzii prcatice pentru trăirea zilnică. Ştim bine că atributele, însuşirile esenţiale ale lui Dumnezeu nu sunt simple cuvinte, cunoştinţe teoretice, deoarece din ele decurg moravurile, bazele moralei creştine.
Dumnezeu cel manifestat nouă de Cristos nu este unul care seamănă "minuni" pentru a atrage atenţia şi a-i cuceri pe oameni prin forţă şi spectacular. Este Dumnezeul iubirii fidele, care " atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unui născut; cine crede în el are viaţa veşnică"(In 3.16). Nu un Dumnezeu al jugului legii, nu un Dumnezeu al miraculosului pentru satisfacerea curiozităţii umane, nu un Dumnezeu al filozofilor, în fine, nu un Dumnezeu al cultului, cum reiese din evanghelia duminicii luată de la sfântul Ioan capitolul 2 care propune episodul alungării vânzătorilor din templu.

Să ne înţelegem bine: Isus nu desfiinţează cultul nici nu-l pune în disuţie, dar ia poziţie împotriva unui anume mod de a-l înţelege şi practica. Este atitudinea împotriva unui cult bazat pe forma contractuală "do ut des", "do ut facias", "dau ca să-mi dai", "dau ca să-mi faci", îţi da pentru a te obliga să-mi faci şi tu la fel. Cultul adevărat nu are la bază un schimb de mărfuri. Dumnezeu nu se cumăpără. Nici favorurile sale nu sunt în vânzare. Banul nu poate lua locul cinstirii şi al adoraţiei. În templul creştin se celebrează numai o liturgie a iubirii, a darului, a gratuităţii.
După izgonirea vânzătorilor din tempu împreună cu animalele de jertfă, aruncând de pe mese banii schimbătorilor de valută, Isus a zis celor care vindeau porumbei: "...Nu faceţi casa din casa Tatălui meu o casă de negustorie!" (In 2, 16b). Răspunzând apoi celor care-i cereau semne convingătoare că are dreptul de a reforma viaţa de la templu, Isus a zis: "Distrugeţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica din nou" (In 2,19). Dar iudeii nu au înţeles că vorbea despre templul trupului său. Şi abia când a înviat din morţi, ucenicii şi-au adus aminte că le spusese cuvintele acestea şi au crezut în Scriptură şi în cuvintele npe care le spusese Isus.

Isus vobrea despre trupul său care este templul Duhului Sfânt locuit de plinătatea iubrii Tatălui. Acest templu, trupul său, este umanitatea lui Cristos care va fi expusă ofenselor şi răului din partea lumii încât va fi distrus până la moarte. Cristos pe Golgota, atârnat pe lemnul crucii, va muri dar va învia cu trup glorios, strălucitor şi tot ceea ce fusese distrus va reapărea într-o strălucire fără egal.
Acesta este pentru noi unicul templu iar noi suntem pietrele vii. Botezul ne-a altoit în acest trup, ne-a aşezat în acest sanctuar al Duhului Sfânt şi al iubirii Tatălui. Din această poziţie ne putem înţelege şi percepe ca parte a trupului lui Cristos, locuit de Duhul Sfânt. De aici ne putem înţelege şi percepe pe noi ca Biserică- comuniune, organism viu ce se oglindeşte în sanctuarul pe care-l construim. Tocmai de aceea, mai ales în acest timp al marelui Post suntem chemaţi să fim atenţi la noi înşine şi la sanctuarul pe care-l zidim. Conştienţi că prin taina Botezului am devenit mădulare ale Trupului mistic al lui Cristos, care este Biserica, să-l preamărim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, în ziua închinată Preasfintei şi Nedespărţitei Treimi.
Duminică plăcută, iubiţi ascultători.

Versiunea audio în formă redusă: