Nu există opoziţie între Cristos şi Biserică: nou ciclu de cateheze pentru audienţele generale

(RV - 15 mar 2006) Apostolii sunt semnul comuniunii şi continuităţii dintre revelaţiea purtată de Cristos şi răspândirea ei pe pământ pe care Biserica o poartă mai departe de două milenii. După catehezele asupra Psalmilor şi Cântărilor din Liturgia Orelor, a Laudelor şi a Vesperelor, temă preluată de la predecesorul său Ioan Paul II, Papa Benedict XVI a anunţat la audienţa generală de miercuri desfăşurată în Piaţa Sfântul Petru un nou ciclu de reflecţii dedicat misterului raportului dintre Cristos şi Biserică pornind de la experienţa Apostolilor în lumina misiunii încredinţate lor.
Pontiful a contestat imediat tezele susţinute de o anumită teologie liberală asupra individualismului vestirii evanghelice şi unele persistente convingeri care ar vedea instituţia Bisericii în contrast cu figura lui Isus. Un slogan ajuns la modă dar mai presus de toate lipsit de fundament. Benedict XVI demontează în prima din catehezele sale dedicate raportului dintre Cristos şi trupul său eclezial convingerea unei anumite mentalităţi care insistă în a-l vedea pe Isus în contrast cu Biserica pornind de la slujitorii săi, episcopii şi preoţii. Este vorba de o relaţie de opoziţie ce nu există, a afirmat, încheind audienţa generală între aplauzele celor circa 30 de mii de credincioşi prezenţi în Piaţa Sfântul Petru. Cei 12 apostoli, a spus, ”sunt semnul cel mai evident al voinţei lui Isus cu privire la existenţa şi misiunea Bisericii sale”, sunt - a adăugat - „garanţia că între Cristos şi Biserici nu există nici o opoziţie”.
„Biserica a fost constituită pe temelia Apostolilor ca şi comunitate de credinţă, de speranţă şi de iubire. Prin intermediul Apostolilor, ajungem la Cristos Însuşi. Biserica a început să se constituie când câţiva pescari din Galileea l-au întâlnit pe Isus, s-au lăsat cuceriţi de privirea sa, de glasul său, de invitaţia sa caldă şi puternică:”Veniţi după mine, vă voi face pescari de oameni”(Mt 1,17). Iubitul meu predecesor, Ioan Paul II, a propus Bisericii, la începutul celui de-al treilea mileniu, să contemple chipul lu Cristos (cfr Nuovo millennio ineunte, 16). Mişcându-mă în aceeaşi direcţie, în catehezele pe care le încep astăzi - a spus Papa Benedict - aş vrea să arăt că tocmai lumina acelui Chip se reflectă pe chipul Bisericii (cfr Lumen gentium, 1), în pofida limitelor şi umbrelor umanităţii noastre fragile şi păcătoase. După Maria, reflex curat al luminii lui Cristos, Apostolii prin cuvântul şi mărturia lor ne consemnează adevărul lui Cristos”. Apoi Benedict XVI a explicat:
INS - „Misiunea lor nu este totuşi izolată, dar se situează cadrul unui mister de comuniune, care implică întregul Popor al lui Dumnezeu şi se realizează în etape, de la vechiul la noul Legământ”.
Trebuie spus în acest sens că s-ar înţelege cu totul greşit mesajul lui Isus dacă se separă de contextul credinţei şi speranţei poporului ales: ca şi Ioan Botezătorul, precursorul său imediat, Isus se adresează înainte de toate lui Israel (cfr Mt 15, 24) pentru a-l aduna în timpul eshatologic sosit odată cu el. Şi la fel ca a lui Ioan, predica lui Isus este în acelaşi timp o chemare de har şi semn de contradicţie şi de judecată pentru întregul Popor al lui Dumnezeu. Chiar dacă predica sa este tot o chemare la convertire personală , el în realitate vizează continuu constituirea Poporului lui Dumnezeu pe care a venit să-l adune şi să-l salveze.

Papa a contestat ca „unilaterală şi lipsită de fundament" interpretarea individualistă a vestirii pe care Isus o face despre Împărăţie, susţinută de „teologia liberală" şi rezumată astfel de Adolf von Harnack în lecţiile sale în cartea „Esenţa creştinismului”. O lectură, a obiectat Papa, care vede venirea lui Cristos ca un act legat de fiecare om individual care o primeşte, în timp ce misiunea lui Isus, a repetat Pontiful, are o „finalitate comunitară”.
„Împărăţia lui Dumnezeu vine, întrucât vine în fiecare om individual, află acces în sufletul lor şi ei o primesc. Împărăţia lui Dumnezeu este stăpânirea lui Dumnezeu, desigur, dar este stăpânirea lui Dumnezeu cel sfânt în fiecare inimă”, susţinea autorul citat în Lecţia Treia, 100. „În realitate, a observat Pontiful, acest individualism este o accentuare tipic modernă: în perspectiva tradiţiei biblice şi în orizontul ebraismului în care opera lui Cristos se situează deşi cu toată noutatea ei, reiese clar că toată misiunea Fiului făcut trup are o finalitate comunitară, pentru că urmăreşte să adune în unitate poporul eshatologic al lui Dumnezeu.Un semn evident al intenţiei Nazarineanului de a strânge comunitatea legământului, pentru a manifesta în ea împlinirea făgăduinţelor făcute Părinţilor, este instituirea celor Doisprezece: „S-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el. A constituit doisprezece, pe care i-a numit apostolic, ca să fie cu el, să-i trimită să predice şi să aibă puterea de alunge diavolii. Aşadar, i-a constituit pe cei doisprezece..”(Mc 3, 13-16a; cfr Mt, 10, 1-4; Lc 6, 12-16). În locul revelaţiei, „muntele”, Isus , cu iniţiativa care manifestă absolută conştiinţă şi determinare, constituie pe cei Doisprezece pentru ca să fie cu el martori şi vestitori al venirii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Asupra istoricităţii acestei chemări nu există dubii, nu doar pentru antichitatea şi multicitatea atestărilor, dar şi pentru simplul motiv că apare acolo numele lui Iuda, apostolul trădător, în ciuda dificultăţilor pe care această prezenţă le putea comporta pentru comunitatea în formare. Numărul Doisprezece, care evocă evident cele douăsprezece triburi ale lui Israel, revelă deja semnificaţia acţiunii profetico-simbolice implicite a noii situaţii. Apus deja de mult sistemul celor douăsprezece triburi, speranţa lui Israel aştepta reconstituirea lui ca semn al sosirii timpului eshatologic (să ne gândim la încheierea cărţii lui Ezechiel: 37,15-19; 39, 23-39; 40-48). Alegându-i pe Cei doisprezece, introducându-i într-o comuniune de viaţă cu sine şi făcându-i părtaşi la misiunea sa de vestire a Împărăţiei prin cuvinte şi fapte (cfr Mc 1,7-13; Mt 10, 5-8; Lc 9, 1-6; Lc 6,13), Isus vrea să spună că a sosit timpul definitiv în care ajungă la împlinire promisiunile lui Dumnezeu.Prin însăşi existenţa lor Cei doisprezece - chemaţi din privenienţe diferite - devin o chemare pentru tot Israelul ca să se convertească şi să se lase primit în noul legământ, deplină şi desăvârşită împlinire a celui vechi.

Faptul de a fi încredinţat lor la Cină, înaintea Pătimirii sale, sarcina de a celebra memorialul său, arată că Isus voia să trasfere întregii comunităţi în persoana capilor ei mandatul de a fi în istorie semn şi instrument de reunire eshatologică, în el înainte de toate. În această lumină, se înţelege cum Cel Înviat le conferă - prin revărsarea Duhului - puterea de a ierta păcatele (cfr In 20,23). Cei doipsrezece Apostoli sunt astfel semnul cel mai evident al voinţei lui Isus referitoare la existenţa şi misiunea Bisericii sale, garanţia că între Cristos şi Biserică nu există nici o opoziţie.
INS - „Este, deaceea, cu totul inconciliabil cu intenţia lui Cristos un slogan la modă în urmă cu câţiva ani: „Isus da, Biserica nu”. Acest Isus individualist ales este un Isus de fantezie. Nu-l putem avea pe Isus fără realitatea pe care a creat-o şi în care se comunică. Între Fiul lui Dumnezeu făcut trup şi Biserica sa există o profundă, inseparabilă şi misterioasă continuitate în virtutea căreia Cristos este prezent astăzi în poporul său şi această prezenţă a sa în comunitatea în care el însuşi ni se dăruieşte mereu este motiv al bucuriei noastre...(aplauze) .Da, Cristos este cu noi. Împărăţia lui Dumnezeu vine”.

În rezumatul catehezei propues în zece limbi, Benedcit XVI a revenit şi asupra temei solidarităţii care însufleţeşte Postul Mare. De pildă adresându-se pelerinilor croaţi:
INS- „Inimile voastre să fie şi mai deschise faţă de necesităţile vecinilor care se află în nevoie, dând astfel mărturie prin viaţa voastră lui Cristos, care s-a dat pe sine pentru noi iubindu-ne până la sfârşit".

 
Ca de obicei, la terminarea audienţei generale Papa a intonat în cor rugăciunea „Tatăl nostru” în limba latină şi a dat tuturor Binewcuvântarea Apostolică pe care o extinde bucuros la cei care cu dispoziţii de credinţă o primesc pe calea undelor la radio sau televiziune.

Serviciul complet cu inserţiile audio: