Benedict, cu fii săi, a adus Europei progresul creştin prin Cruce, prin carte şi plug: rădăcinile creştine ale Europei

(RV 13 mar 2006) În cadrul sugestiv al celebrei abaţii de la Montecassino, s-a desfăşurat luni seară reuniunea celebrativă intitulată „Ce fel de roade din rădăcinile Europei”. Evenimentul se înscrie în seria mai amplă de manifestări sub genericul „Zilele sfântului Benedict” promovate de abaţia şi comuna Montecassino pentru a reparcuge etapele monahismului în toată lumea şi actualitatea mesajului sfântului Benedict. Născut la Norcia, anii 480 -547, Benedict, student la Roma condamnă societatea coruptă din timpul său şi se retrage în singurătatea de la Subiaco pentru a-l căuta pe Dumnezeu şi a trăi sub privirea sa. Dar sfinţenia sa atrage discipoli şi în jurul lui se formează o comunitate. Obligat să părăsească Subiac, îşi mută comunitatea la Montecassino. Acolo scrie o regulă în care realizează sinteza tradiţiilor monastice anterioare. Călugărul benedictin îl caută pe Dumnezeu şi răspândeşte pacea prin rugăciunea şi muncă în sânul unei comunităţi frăţeşti sub conducerea unui părinte spiritual, abatele.

Deviza ordinului benedictin este „Ora et labora”- Roagă-te şi munceşte”. Proclamându-l pe Benedict patron al Europei, Papa Paul VI în 24 octombrie 1964 îl laudă astfel:”Făuritor al umanităţii, maestru al civilizaţiei, în primul rând crainic al lui Cristos şi întemeietor al vieţii călugăreştin în Occident, Benedict, cu fii săi, a adus Europei progresul creştin prin Cruce, prin carte şi plug”.

Ce comunică astăzi această mare figură din istoria Bisericii ? Răspundele abatele celebrei mănăstiri benedictine de la Montecassino, părintele Pietro Pietro Vittorelli:
INS- „Sunt diferite aspecte. Unul dintre toate, fără îndoială, este forma de viaţă în care se descoperă importanţa normalului, a cotidianului, a gesturilor simple...Cred că acesta ar putea fi unul dintre marile învăţăminte. Altul este o expresie ce vine chiar din Regulă şi pe care Papa Benedcit XVI a citat-o de mai multe ori: „A nu pune nimic înaintea iubirii lui Cristos”. Iar noi, creştinii, încercăm să ne însuşim, mai ales ca europeni, şi rădăcinile acestui creştinism pe care benedict şi fii săi l-a semănat cu mâini pline pe tot teritoriul european. Avem nevoie să ne reînsuşim acest primat al lui Cristos în viaţa noastră”.

 
În ce măsură construirea păcii are de a face cu o soluţie politică?
INS - „Pentru a construi pacea e nevoie de cunoaştere, ascultare, dialog. Desigur, Statele, instituţiile au o foarte mare responsabilitate, însă este adevărat şi faptul pacea se construieşte prin mici gesturi cotidiene şi dacă fiecare dintre noi ar putea folosi mai bine talentele, virtuţile pe care le-a primit, în mod cert acest lucru ar crea un climat de pace care ar favoriza şi unele alegeri făcute de oamenii politici la nivel internaţional”.

O referinţă la cultura noastră: cum se poate confrunta cu alte civilizaţii?
INS - „Spune sfântul Benedict: „Ca toţi să-şi spună părerea, dar într-adevăr toţi, iar abatele să-l convoace şi pe cel mai tânăr, deoarece adeseori celui mai tânăr Domnul îi poate inspira o părere mai bună. Dar şi când unul îşi expune propria părere, să o facă cu toată supunerea şi umilinţa” fără pretenţia, adică „ de a face să prevaleze propria opinie asupra opiniei fratelui sau şi mai mult asupra părerii abatelui”. Aplicând acest principiu şi la dezbaterea internaţională, aş spune că trebuie să fim adepţi convinşi ai dialogului cât se poate mai mult, cu orice preţ. Cu referire la problematicile raportului cu islamul, aceasta presupune apoi ca musulmanii să accepte să fie interlocutorii noştri. Dar în cazul în care nu ar accepta, creştinul - după părerea mea - est cel care are întotdeauna speranţa ca altul, mai devreme sau mai târziu, „să-şi plece urechea inimii”. Însă, cu aceeaşi fermitate şi cu aceeaşi determinare, trebuie să cerem apoi să respecte şi religia noastră”.