Papa la rugăciunea Angelus: eliberarea de robia minciunii aduce cu sine bucurie şi
pace
(RV - 5 mar 2006) Postul mare să fie pentru toţi timp de convertire,
un timp favorabil pentru revizuirea vieţi, de
reculegere şi de rugăciune pentru a trăi adevărata libertate deoarece numai depăşind
ispitele se poate trăi liberi şi,
eliberaţi de sclavia minciunii, se dobândeşte
bucuria şi pacea. Pentru a trăi din plin viaţa în libertate trebuie să depăşim
încercarea pe care însăşi libertatea umană o comportă, adică ispita. Sunt, pe scurt,
reflecţiile lui Benedict XVI propuse în alocuţiunea de la întâlnirea duminicală cu
credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea „Îngerul Domnului,
în prima Duminică a Postului mare. Papa a invitat credincioşii să trăiască acest timp
intens făcând o atentă revizuire a vieţii pentru a păşi cu mai mult curaj pe drumul
spre Paştele lui Isus, „izvor al milostivirii”.
Iată, textul complet al alocuţiunii
Sfântului Părinte: „Miercurea trecută am început Postul iar astăzi celebrăm prima
duminică a acestui timp liturgic care stimulează creştinii să se angajeze într-un
drum de pregătire la Papştele învierii. Astăzi Evanghelia ne aminteşte că Isus, după
ce a fost botezat de Ioan în râul Iordan, condus de Duhul Sfânt, care coborâse deasupra
Lui revelându-L ca Mesia, s-a retras pentru 40 de zile în pustiul lui Iuda, unde a
învins ispitele satanei (cfr Mc 1,12-13). INS - Urmându-l pe Învăţătorul
şi Domnul lor, şi creştinii pentru a înfrunta împreună cu El „lupta împotriva spiritului
răului” intră în chip spiritual în pustiul postului de 40 de zile. Imaginea pustiului
- a explicat Papa - este o metaforă foarte elocventă a condiţiei umane. Cartea Exodului
sau a Ieşirii povesteşte experienţa poporului lui Israel care, ieşit din Egipt, a
pergrinat în pustiul Sinai timp de 40 de ani înainte a a ajunge în ţara promisă. INS
-În timpul acelei lungi călătorii, evreii au simţit toată puterea şi insistenţa ispititorului,
care îi făcea să-şi piardă încrederea în Domnul şi să se întoarcă înapoi; dar, în
acelaşi timp, datorită mijlocirii lui Moise, au învăţat să asculte glasul lui Dumnezeu
care îi chema să devină poporul său sfânt. Meditând la această pagină biblică, înţelegem
că pentru a realiza pe deplin viaţa în libertate trebuie să depăşim încercarea pe
care însăşi libertatea umană o comportă, adică ispita. Numa eliberată de robia minciunii
şi a păcatului, persoana umană, cu ajutorul ascultării credinţei care o deschide spre
adevăr, găseşte sensul deplin al existenţei sale şi dobândeşte pacea, iubirea şi bucuria. Tocmai
de aceea- a adăugat papa Benedict - Postul constituie un timp favorabil pentru o atentă
reviziuire a vieţii în reculegere, în rugăciune şi în pocăinţă. Papa a amintit apoi
că „Exerciţiile Spirituale care, aşa cum e tradiţia, se vor ţine din această seară
(duminică) până sâmbăta viitoare aici, în Palatul apostolic, ne vor ajuta pe mine
şi colaboratorii mei din Curia Romană să intre cu mai mare conştiinţă în acest climat
specific Postului mare. INS - Dragi fraţi şi surori, cerându-vă să mă
însoţiţi cu rugăciunile voastre, vă asigur de o amintire la Domnul pentru ca Postul
să fie pentru toţi creştinii o ocazie de conversiune şi de mai curajos avânt spre
sfinţenie. Să invocăm pentru aceasta mijlocirea maternă a Fecioarei Maria”.
După
recitarea rugăciunii „Angelus”, „Îngerul Domnului”, papa a amintit că sâmbăta viitoare
11 martie la ora 17 în Aula Paul VI din Vatican se va ţine o veghe mariană organizată
de tinerii universitari din Roma. La ea vor participa, prin stablirea legăturilor
radiotelevizive, şi numeroşi studenţi din alte ţări europene şi din Africa. INS
-„Va fi - a spus - o ocazie de a o ruga pe Fecioara Sfântă pentru ca Evanghelia să
deschidă noi căi colaborării dintre popoarele Europei şi ale Africii. Dragi tineri,
vă aştept în număr mare!” Papa s-a adresat apoi pelerinilor polonezi dându-le întâlnire
în luna mai când va vizita ţara lor şi „locurile marelui şi iubitului papă Ioan Paul
II”. În fine a salutat participanţii la tradiţionalul cortegiu istoric „Terra Sancti
Benedicti” din dieceza de Montecassino care se pregăteşte să celebreze („transitus”)
Trecerea din viaţa pământească a sfântului Benedict, în 21 martie, „sărbătoarea nostră
comună” - a spus Pontiful - improvizând şi referindu-se la numele Sfântului Patron
al Europei. Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Benedict XVI la întâlnire
cu credincioşii duminică 5 martie, binecuvântare care ajunge pe calea undelor la toţi
ascultătorii noştri.