Radio Vatican, 75 de ani: file de istorie cu mesaje şi voci semnificative (II)

(RV- 25 feb 2006) În timp ce Axa Roma-Berlin, nazism şi fascism perfecţionează alianţe şi planuri de cucerire, Radio Vatican creşte tot mai mult în profesionalism tehnic şi informativ. Astfel că este o durere şi în acelaşi timp un examen ceea ce îi aduc zorii zilei de 9 februarie 1939. La ora 6.30, de la microfoanele sale se anunţă moartea unui Papă. Atunci Radio Vatican începe să fie chemat cu numele propriu. Cu ocazia alegerii lui Pius XII (22 martie 1939) cotidianlul L’Osservatore Romano titrează: „De la Roma la marginile lumii prin intermediul undelor Radioului Vatican!”. Piaţa Sfântul Petru, sonorizată pentru prima dată, amplifică bucuria credincioşilor, care ajunge în toată lumea mai puternică decât ecoul mulţimilor care umpleau.....alte pieţe ale Romei (n. red. -aluzie la tumultul adunărilor fasciste). Papa Pius XII se foloseşte imediat de „medium”, de instrumentul radioului pentru a lansa punţi de dialog. Castelgandolfo, 24 august 1939:

„Un ceas grav sună din nou pentru marea familie umană, ceasul cutremurătoarei deliberări. Pericolul este iminent, dar este încă timp. Nimic nu este pierdut cu pacea. Totul poate fi, cu războiul”.
Când cuvântul cedează locul armelor, Radio Vatican este proiectat într-o dimensiune „militantă”. Glasul Papei devine un punct de referinţă a celor persecutaţi sau un simbol al Rezistenţei catolice, cum s-a întâmplat pentru francezi. Ia naştere în felul acesta un serviciu care va face să devină celebru Radioul Papei în acea perioadă: căutarea civililor sau a militarilor dispersaţi pentru a restabili un contact cu familiile lor. Pentru ei speranţa începe să treacă prin microfoane. Din 1940 până în 1946, mesajele transmise sunt peste un milion şi 240 de mii, preţ de 12 mii de ore de transmisie. De la Africa de Sud la Anglia, de la China la Venezuela, Radioul Papei ajunge de-a dreptul în lagărele de concentrare. Rezultatele pozitive sunt cu miile, documentate de scrisorile sosite în Vatican. Scriu văduve cu un fiu sub arme, copii care intră în contact cu tatăl prizonier. Astfel soţia unui subofiţer prizonier de război:

„În nesiguranţa teribilă a unor zile de angoasă, voi aţi purtat o rază de soare, mi-aţi redat încrederea să aştept vremuri mai bune, când acest război se va fi terminat şi Pinuccio al meu va fi acasă”.

Între sfârşitul războului şi începutul Anilor ’60, Radio Vatican se afirmă, ieşind definitiv din faza de pionierat tehnic şi informativ. Se multiplică limbile folosite în transmisie. Din martie 1947 Radio Vatican transmite şi în limba română. În 1954 începe programele în limba scandinavă. În 1958, e rândul Braziliei, Indiei, Pakistanului şi Ceylonului; un an mai târziu, Japonia. Vocea sa făcută din unde trece peste cortinele politice ale Războiului rece şi oferă o resursă de fermenţi creştinilor cărora li s-a pus căluş în gură şi trăiesc în Biserica tăcerii.

În această fază, 1957 reprezintă unul din anii de cotitură. Iese primul număr al Buletinului, care înlocuieşte vechiul I.R.VA.T,. apoi, pe 27 octombrie 1957, Pius XII inaugurează Centrul din Santa Maria di Galeria, o structură mai aptă să găzduiască aparaturile şi sistemele de control ale modernei radiofonii. „Din această pădure de antene - afirmă Papa Pius XII cu aluzie la cele 24 de turnuri ale Centrului, înalte până la 54 m, care susţin un sistem de 21 antene de unde scurte- se răspândeşte „o armă paşnică de adevăr”.

Dar Pius XII asistă doar la începutul acestei noi ere mediatice. Moare un an mai târziu, pe 9 octombrie. Radio Vatican urmăreşte funeraliile solemne şi Conclavul pentru alegerea noului Papă. Apoi, la ora 17.08 din 28 octombrie 1959, de la microfoanele sale şi de la difuzoare credincioşi din Piaţa San Pietro şi lumea care urmărea în direct la radio asistă la deschiderea unei alte pagini de istorie: anunţul alegerii Papei Ioan XXIII.
INS- anunţ
Papa Bun ia măsuri pentru a extinde spre sud orizontul Radioului. Un radio mesaj al său din 1961 inaugurează transmisiunile zilnice spre Africa. Însă cu totul altceva stă în inima Papei Roncalli (Ioan XXIII). Într-o eră de mai schimbări sociale, în care apare pericolul nuclear între fantasmele planetei, şi Biserica trebuie să facă un salt de calitate. Pe 11 octombrie 1962, Radio Vatican transmite din Bazilica Sfântul Petru deschiderea celui mai mare eveniment bisericesc al secolului 20: Conciliul Vatican II.
INS- muzică
Timp de 3 ani emiţătorul pontifical, împreună cu colegii străini, urmăresc momentele centrale ale adunării conciliare, în timp ce tehnicienii înregistrează toate intervenţiile. La sfârşit, se constată că 1000 de părinţi conciliari au vorbit la microfoanlele Radioului Vatican iar benzile imprimate vor fi echivalentul a 300 Km.

Pe 26 mai 1963 este duminică. O mulţime de lume se adună de obicei între colonadele lui Bernini. Este întâlnirea de la amiază pentru rugăciunea „Angelus”, în limba latină (Ingerul Domnului), dar aşteptarea este zadarnică. Trei zile mai târziu, aşa se scrie în Radiojuranl: „Papa este bolnav. Boala de care suferă este gravă şi durează de multă vreme...”. În cea epocă, principalele edificii apostolice şi vaticane au fost sonorizate. Şi aceasta permite Radioului Vatican să fie la curent , „pe ştire”, în mod tempestiv, fapt ce devine o exigenţă de nerenuţat pentru o comunicaţie care, garţie şi televiziunii, devine consum de masă. La 19.45 în ziua de 31 mai, Ioan XXIII moare şi Radio Vatican devine din nou suportul informaţiei mondiale asupra evenimentului. Munca este atât de punctuală şi apreciată încât „Premiul Unda” pentru cel mai bun program religios al anului, conferit de Radio Barcelona, este atribuit Radioului Papei.
INS-muzică.
Pe 21 iunie, cardinalul Giovanni Battista Montini devine Papa Paul VI. Nouă zile după aceea are loc ceremonia încoronării în Piaţa Sfântul Petru. De această dată este într-adevăr un „eveniment” mediatic. Pentru 50 de reporteri din toată lumea, tehnicienii RV au sistemai 27 de postaţii-microfon, cu 2 tehnicieni fiecare şi un telefonist, mici studiouri de montaj în braţul Carlo Magno, 20 de microfoane de ambient suspendate deasupra mulţimii, zeci de kilometri de cablu. Transmisiunea-record a acelei zile, cea mai complicată şi angajantă din punct de vedere tehnic , nerealizată până atunci de Radio Vatican, depăşeşte cu mult ceea ce s-a făcut cu ocazia Olimpiadei de la Roma, cum a admis un conducător al Întreprinderii Fono a Statului Italian.

De-acum, aproape toate ţările lumii pot fi ajunse de Radio Vatican. Deja la sfârşitul anilor ’60 limbile de transmisie sunt 32, 430 programele săptămânale şi reforma liturgică introdusă de Conciliul Vatican II multiplică Sfintele Liturghii, care sunt transmise în 12 limbi, inclusiv, din 1951, Liturghia în ritul bizantin-român. Radio Vatican, în faţa unei continue ameliorări tehnice cunoaşte o succesiune de generaţii de transmiţători din ce în ce mai sofisticaţi. Şi aceasta simultan cu restructurarea conducerii şi personalului de redacţie.

În 1970, începe transferul la „Palazzo Pio”, actualul sediul al emiţătorului nostru. Construit la sfârşitul anilor ’50, timp de 20 de ani Palatul, dedicat lui Pius XII, găzduieşte instituţii şi organisme catolice, apoi devine treptat „casa” diferitelor organe de conducere ale Radioului Papei, a redacţiilor buletinelor de ştiri şi Programelor lingvistice, a Centrului tehnic de transmisii, a studiourilor. În 1973, actualul cardinal Roberto Tucci a preluat conducerea generală a emiţătorului urmându-i în funcţie părintelui Giacomo Martegani. La 1 decembrie 1974 ia naştere programul „Radiodomenica”, condus de şeful, în acea vreme, a redacţiei centrale părintele Pasquale Borgomeo.
Ins-muzică.

În 1975, An Sfânt, Radio Vatican se mobilizează cu 8322 de ore de transmisie. Anul următor, pentru a da continuitate apreciatei transmisiuni care în cele şase luni ale Jubileului oferise informaţii ascultătorilor italieni şi străini, ia naştere programul „Quattrovoci”, iar pe 18 aprilie este inaugurată şi prima transmisie în limba Esperanto. Şi potenţialul tehnologic continuă fără oprire. În 1978, la Santa Maria di Galeria este instalat un nou transmiţător pe unde scure de 500kW, dotat cu o excepţională, deşi conform măsurilor, antenă rotativă. Dar istoria bisericească şi Radio Vatican cu ea, urmează să înfrunte o nouă, extraordinară angajare. Vine anul 1978, Anul celor trei Papi: Paul VI, Ioan Paul I şi Ioan Paul II.
INS-muzică
Pe 6 august a acelui an, la 21.40, moare Paul VI şi 20 de zile mai târziu lumea asistă la alegerea lui Ioan Paul I. Nimeni nu putea să prevadă că buna dispoziţie exprimată prin acel zâmbet, trecut prea în grabă de la realitate la amintire, va fi semnul distinctiv al Pontifcatului de o singură lună. Papa Albino Luciani (Ioan Paul I) moare la 29 septembrie. După 33 de zile, Radio Vatican este constrâns să revină la microfoane cu sentimente de emoţie şi durere:

„După 33 de zile de Pontificat, Papa Ioan Paul I a murit. Dimineaţa aceasta, spre ora 5.30, secretarul particular....”.
Din nou funeralii, şi din nou Conclav: la 18.45, 16 octombrie 1976, din tradiţionalul coş al Capelei Sixtine iese fum alb. Surpriza care încheie Anul celor trei Papi este excepţională, cum înregistrează microfoanele Radiolului. Dar nimic în comparaţie cu ceea ce, acel atletic Pontif care se prezintă din Loggia centrală a Bazilicii, e pregătit să dăruiască Bisericii şi lumii. Ioan Paul II este încă de la început ceea ce va fi în următorii şi intenşii 26 de ani de Pintificat, chiar dacă constrâns de infirmitate, de afonie: un vestitor neobosit al Evangheliei pe scară mondială, care mărşăluieşte neobisit mii de kilometri. Acest fapt se traduce pentru Radio Vatican într-o angajare împovărătoare şi în acelaşi timp exaltantă. Numai din ianuarie până în noiembrie 1979, reporteri şi tehnicieni ai emiţătorului îl urmează de la Santo Domingo până în Polonia, din Mexic până în Turcia.
INS-muzică
Anul abia terminat a marcat încheierea suferită şi gradioasă a aventurii lui Ioan Paul II. A povesti evenimentele „Pontificatului recordurilor” este o muncă aproape imposibilă pe care faptele din aprilie 2005 au semnalat-o de mai multe ori atenţiei lumii. Restul este istorie recentă.

În 1985, părintele Borgomeo preia responsabilitatea direcţiunii generale a Radioului, care se încheie în 2005 cu numirea părintelui Federico Lombardi. În acest arc de timp, comunicaţia produsă de Radio Vatican, pe dublul versant informativ şi tehnic, porneşte pe un drum fără întoarcere, digitalul, care va transforma radical între sfârşitul anilor ’90 şi 2000 modul de a gândi informaţia şi de a o transmite. În prealabil, în 1991, crearea S.I.C., a Serviciilor informative centrale, fusese răspunsul Radioului la necesitatea de a optimiza punerea în undă a buletinelor de ştiri în principalele limbi internaţionale. Ca şi în 1975, şi Jubileul din 2000 - urmat de o transmisiune specială în mai multe limbi „Jubilaeum” - îmbogăţeşte emiţătorul pontifical cu on nou corp redacţional pentru programul RV în direct: 105-LIVE. Ultima frontieră este Internetul unde, la terminarea unei faze experimentale, Radio Vatican intră stabil în 2005 cu actualizări în timp real în 17 limbi, între care recent şi limba română.
INS-muzică.
Când în 2001, Radio Vatican împlinea 70 de ani, Ioan Paul II a reunit în jurul său o numeroasă reprezentanţă a celor circa 400 de salariaţi care astăzi formează echipa emiţătorului. În faţa lor, încă o dată, desenează orizontul în care e chemat să se mişte cine, prin misiunea radiolului, serveşte misiunea Papei:
INS-Ioan Paul II
„Da, misiunea voastră primară este a răspândi magisterul, cuvântul şi însăşi vocea Succesorului lui Petru; a face să se cunoască prin intermediul antenelor vitalitatea Bisericii, iniţiativele sale de caritate, bucuriile sale, suferinţele sale şi speranţele sale. Acestei deosebite misiuni ecleziale continuaţi să vă dedicaţi cu toată energia cea mai bună pentru binele întregului popor creştin”. Ioan Paul II a fost chemat la Tatăl; a venit Benedict XVI.
INS- anunţuri.
Istoria noastră se termină aici. În 1931, primul responsabil al „Staţiei radifonice vaticane”, părintele Gianfranceschi spunea: „Staţia pe care abia aţi înaugurat-o să fie instrument al acestei cuceriri, şi să servească mereu slavei lui Dumnezeu, binelui sufletelor şi lărgirii Împărăţiei de pace a lui Cristos”. După 75 de ani şi foarte multă angajare, spiritul acelui îndemn nu s-a schimbat. Astăzi trece prin satelit, audio-digital, on-demand, Internet, pentru a fi mai rapid, capilar, adaptat timpurilor şi înţelegerii oamenilor, bărbaţi şi femei, din secolul al 21-lea: căutând să fie întotdeauna, puternic şi clar - în Babelul contemporan al semnalelor - Radioul Papei şi al Bisericii universale. Acelaşi, şi semnalul internaţional: melodia "Christus vincit, Christus regnat, Christus, Christus imperat!"