2006-02-22 19:15:45

"Sărbătorind Catedra Sf. Ap. Petru, rugaţi-vă pentru slujirea mea": este apelul Papei la audienţa generală


22 feb 2006. La audienţa generală, în Bazilica Vaticană şi apoi în Aula Paul al VI-lea, Sf. Părinte Benedict al XVI-lea a prezentat pelerinilor semnificaţia spirituală a sărbătorii Catedrei Sf. Ap. Petru şi a cerut sprijinul rugăciunii în slujirea ce i-a fost încredinţată ca succesor al Sf. Petru.
RealAudioMP3 La cateheza audienţei generale de miercuri, aşadar, Papa a întâlnit mai întâi pelerinii care-l aşteptau la mormântul Sf. Petru din Bazilica Vaticană, pentru ca, mai apoi să ţină cateheza în Aula Paul al VI-lea, plină pînă la refuz cu pelerini de pe toate continentele.
Sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru, a afirmat Papa la cateheză, se bucură de o tradiţie antică, fiind atestată la Roma încă din secolul IV. Catedra, în sens literal – a explicat – este scaunul neclintit al episcopului, aşezat la loc de cinste în biserica mamă a unei dieceze, care din acest motiv ia numele de "catedrală". Ea este simbolul autorităţii piscopului, în particular, a "magisteriului" său, adică al învăţăturii evanghelice pe care el, ca succesor al Apostolilor, este chemată să o păstreze şi să o transmită Comunităţii creştine. Când ia în primire Biserica particulară care i-a fost încredinţată, episcopul, purtând mitra şi cârja pastorală, se aşează la catedră. De la acest scaun el, ca învăţător şi păstor, va conduce drumul credincioşilor săi, în credinţă, speranţă şi caritate. Dar care a fost catedra Sfântului Petru?
Ins 1 – "Ales de Cristos ca 'stâncă' pe care să construiască Biserica (cfr. Mt 16,18), Petru a început ministerul său la Ierusalim, după Înălţarea Domnului şi Rusalii. Primul scaun al Bisericii a fost Cenacolul şi este probabil ca în acea sală, unde şi Maria, Maica lui Isus, se ruga împreună cu apostolii, un loc special să fi fost rezervat lui Simon Petru. Apoi, a continuat Papa, scaunul lui Petru a fost Antiohia (...), în acel timp, a treia metropolă a imperiului roman, după Roma şi Alexandria Egiptului. Petru a fost primul episcop al acestei cetăţi, evanghelizată de Barnaba şi Paul, unde pentru prima dată discipolii au fost chemaţi 'creştini' (Fap 11,26). De aici, Providenţa l-a condus pe Petru la Roma, unde a pecetluit cu martiriul cursa în slujirea Evangheliei. De aceea, scaunului Romei, care primise cinstea cea mai mare, a primit şi povara încredinţată de Cristos lui Petru de a fi în slujirea tuturor Bisericilor particulare, pentru edificarea şi unitatea întregului popor al lui Dumnezeu".
Ins 2 – "Scaunul Romei este astfel recunoscut ca cel al succesorului lui Petru, iar 'catedra' episcopului ei a reprezentat pe cea a apostolului însărcinat de Cristos să pască toată turma sa".
Celebrarea "catedrei" lui Petru, a continuat Sf. Părinte, are un puternic conţinut spiritual, recunoscând în catedră un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul bun şi veşnic, care vrea să adune întreaga sa Biserică şi să o conducă pe calea mântuirii.
Papa a încheiat cateheza cu o reflecţie inspirată de monumentala bazilică vaticană. În absida bazilicii, a afirmat Sf. Părinte, se află monumentul ce reprezintă Catedra Apostolului, operă matură a lui Bernini, realizată în formă de tron de bronz, sprijinit de statuile a patru învăţători ai Bisericii: doi din Occident – Sf. Augustin şi Sf. Ambroziu – şi doi din Orient, Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Atanaziu.
Ins 3 – "Vă invit să vă opriţi în faţa acestei opere sugestive, care în această zi poate fi admirată în strălucirea numeroaselor lumânări care o împodobesc, şi să vă rugaţi în mod particular pentru slujirea ce mi-a fost încredinţată de Dumnezeu. Înălţându-vă privirea spre vitraliul de alabastru care se deschide chiar deasupra Catedrei, invocaţi-l pe Duhul Sfânt, ca să mă întărească întotdeauna cu lumina şi tăria sa în slujirea de fiecare zi a întregii Biserici".
Pelerinii prezenţi au răspuns, pentru moment, cu aplauze insistente la apelul Papei, care, la încheierea audienţei, a invocat Binecuvântarea Apostolică:
Ins 4 - Binecuvântarea Apostolică.









All the contents on this site are copyrighted ©.