Historia, magistra vitae: Dominicanii şi Inchiziţia romană, seminar internaţional la Universitatea Pontificală "Sfântul Toma" din Roma

(RV - 20 feb 2006) Credinţa nu trebuie apărată reprimând gândirea şi libertatea persoanei: este avertimsentul care reiese din controversata perioadă istorică a Inchiziţiei, despre care s-a ocupat în perioada 15-17 februarie al III-lea seminar internaţional pe tema „Dominicanii şi Inchiziţia romană”. Reuniunea de studiu promovată de Institutul istoric dominican (Ordinul Predicatorilor sau călugărilor dominicani) s-a desfăşurat la sediul Univeristăţii Pontificale Sfântul Toma din Roma şi a pus în lumină umbrele acelei experienţe istorice, dar şi unele atenuante care redimensionează în parte evenimentele.
Seminarul a arătat că Ordinul dominican a fost larg implicat în acţiunea represivă a Sfântului Oficiu, instituţie întemeiată în 1542. Această acţiune a fost asociată şi cu finalităţi menite să educe şi să apere creştinătatea. În privinţa acestor priorităţi, vorbind la deschiderea întâlnirii, cardinalul elveţian George Cottier, fost teolog al Casei Pontifcale a spus între altele:

„Intenţia de bază a Inchiziţiei era apărarea credinţei. Ideea urmărită era să împiedice prin mijloace juridice şi acţiuni chiar violente răspândirea ereziei. În Inchiziţie există o eroare profundă de tip psihologic: acea potrivit căreia constrângerea fizică poate împiedeca răspândirea ideilor. Astăzi, dimpotrivă, coerciţia favorizează difuzarea ideilor. Desigur, folosirea violenţei pentru a împiedeca erezia a dus la mari abuzuri.”

Cardinalul Cottier subliniază că aceasă istorie de abuzuri trebuie să fie distinctă de alte pagini dramatice de istorie:

„Avem experienţa istorică a marilor totalitarisme care au persecutat ideile prin modalităţi ce nu se pot compara cu ceea ce a făcut Inchiziţia. Închiziţia, în fapt, era mult mai moderată şi era călăuzită de o preocupare de echitate şi de respectare a dreptului. Preocupări de care nu au ţinut cont marile sisteme totalitare. Trebuie să ţinem cont şi de mentalitatea diferită şi de contextul istoric şi să redimenionăm Inchiziţia din care se face un mit.”

Inchiziţia prezintă multiple laturi obscure şi atrocităţi pentru care Papa Ioan Paul II a cerut iertare. Dar, câte sunt cazurile de condamnare şi victimele acestor sentinţe? Răspunde secretarul Institutului Istoric Dominican, părintele Carlo Longo:

„Nu s-au făcut studii serioase. În mod cert au fost multe condamnări. Au fost, desigur, multe condamnări capitale, chiar în număr relevant. Însă, încă nu se poate spune dacă victimele au fost 1000, 5000 sau 50.000. Foarte adesea ceea ce se spune sau este rezultatul unei exagerări, al unei „legende negre”, sau este rezultatul unor justificări, al alte legende, cea „roză”.

Între victimele Inchiziţiei, Giordano Bruno, este cea mai cunoscută. Ce „moştenire” ne-a lăsat Giordano Bruno?

„Este, desigur, o învăţătură în sensul negativ de a nu face. Credinţa se propune şi nu se reprimă. Nu se obţine nimic ucigând lumea. Sistemul european catolic al Contrareformei trebuia să se apere pentru că nutrea mari temeri. Se apăra cu propriile arme şi, din păcate, una din aceste arme era Inchiziţia”.

Experienţa Inchiziţiei este, deci, închisă dar din această pagină istorică putem trage un avertimsent mereu valabil. Să-l ascultăm pe părintele Longo:

„Este, în mod cert, un avertisment pentru sistemele politice în vigoare care încearcă să impună cu forţa idei politice ce nu sunt cele pe care lumea le vrea”.

Ideile, chiar cele care apăra adevărul, nu trebuie să fie impuse niciodată prin violenţă. Aceasta este principala învăţătură pe care o putem trage din istoria Inchiziţiei.