A 77-a aniversare a Pactelor de la Lateran

(RV - 11 feb 2006) Pactele de la Lateran din 11 februarie 1929 au pus capăt chestiunii deschise dintre Italia şi Sfântul Scaun după evenimentele din 1870, cu căderea Romei şi proclamarea ei, capitală a Italiei. Pactele laterane, semnate de cardinalul Pietro Gasparri pentru Sfântul Scaun şi de Benito Mussolini în calitate de şef al guvernului italian stabileau, totodată, distincţia netă dintre competenţele respective şi a naturii diferite a puterii civile şi a celei ecleziastice.

Era vorba de 3 Acte distincte: un Tratat, o Convenţie financiară şi un Concordat. Tratatul a decertat naşterea Statului Cetăţii Vaticanului, restituind astfel Papei şi organelor sale de guvern apostolic independenţa deplină şi vizibilă. Convenţia financiară angaja Italia să repare daunele făcute Sfântului Scaun prin ocuparea Romei în 1870. Concordatul reglementa chestiunile privind viaţa Bisericii în cadrul Statului italian ca, deplina libertate religioasă, viaţa instituţiilor catolice, recunoaşterea căsătoriei religioase şi predarea religiei în şcoli.

La 18 februarie 1984 a fost semnat un acord între Sfântul Scaun şi Republica Italiană pentru revizuirea Concordatului lateran. În baza acestui acord, se consideră că nu mai există în vigoare principiul - amintit la început de Pactele laterane- privind religia catolică drept singura religie a Statului italian. Principiul inspirator al documentului de revizuire a Concordatului, semnat de cardinalul Agostino Casaroli şi de preşedintele,în acea vreme, al Consiliului de miniştri, Bettino Craxi, este cel al dublei suveranităţi: Statul şi Biserica Catolică sunt, fiecare în cadrul propriu, independente şi suverane.