Jertfa preotului Andrea Santoro "să contribuie la cauza dialogului între religii şi a păcii între popoare": invocaţia lui Benedict XVI la audienţa generală de miercuri

(RV - 08 februarie 2006) -Pentru ca moartea violentă a preotului Andrea Santoro, ucis la Trabzon în Turcia să poată contribui la cauza dialogului dintre religii şi a păcii popoarelor: este invocaţia papei Benedict XVI exprimată la audienţa generală de miercuri. Omagiul Sfântului Părinte adus preotului italian a fost însoţit de aplauzele miilor de credincioşi prezenţi în aula Paul VI din Vatican. La încheierea catehezei biblice despre a doua parte a psalmului 144, Pontiful s-a referit la o emoţionantă mărturie a părintelui Andrei, o scrisoare pe care acesta o scrisese Papei, doar cu câteva zile în urmă. Să-l ascultăm pe Pontif:

„Nu pot să nu-l amintesc astăzi pe părintele Andrea Santoro, care era preot Fidei donum din dieceza Romei, ucis în Turcia duminica trecută, în timp ce era recules în rugăciune. Tocmai ieri seară (n.red. marţi 07.02.2006) mi-a ajuns o frumoasă scrisoare a sa scrisă pe 31 ianuarie împreună cu mica comunitate creştină a parohiei Sfânta Maria din Trabzon. Am citit cu profundă emoţie această scrisoare care este o oglindă a sufletului să preoţesc, a iubirii sale pentru Cristos şi pentru oameni, a angajării sale şi pentru cei mici, sub semnul psalmului pe care l-am ascultat. Această scrisoare va fi publicată în L’Osservatore Romano, mărturie de iubire şi de adeziune faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa. A unit cu aceasta, şi o scrisoare a unor femei din parohia sa, care mă invită să merg acolo (n.red.- în Turcia) şi se oglindeşte şi în scrisoarea acestor femei zelul de credinţă şi de iubire care era viu în inima părintelui Andrea Santoro. Domnul să primească sufletul acestui tăcut şi curajos servitor al Evangheliei şi să facă astfel ca sacrificiul vieţii sale să contribuie la cauza dialogului dintre religii şi a păcii între popoare”.

Revenim la cateheza papei asupra psalmului 144, o minunată cântare în cinstea Domnului, rege iubitor şi atent faţă de creaturile sale.
Dacă în prima parte a compoziţiei - a explicat Pontiful - erau subliniate pietatea, duioşia, fidelitatea şi bunătatea divină care se extind la întreaga umanitate, implicând orice creatură, în a doua parte, psalmistul îşi fixează atenţia supra iubirii pe care Domnul o rezervă în mod deosebit celui sărac şi celui slab. Regalitatea divină nu este, deci, distantă şi arogantă, cum se poate întâmpla uneori în exercitarea puterii umane. Dumnezeu îşi exprimă regalitatea în a se apleca asupra făpturilor slabe şi lipsite de apărare. La fel ca un părinte, un tată sau o mamă, îi susţine pe cei care se clatină şi-i face să se ridice pe cei care au căzut în praful umilirii. În alte cuvinte, „drept este Domnul în toate căile sale, sfânt în toate lucrările sale”. Iar adevăratul credincios este acela care îl invocă pe Domnul în rugăciune încrezătoare, îl caută cu inimă sinceră, se teme de Dumnezeul său, respectându-i voinţa şi supunându-se cuvântului său, dar mai ales îl iubeşte, sigur fiind că este primit sub mantia sa.

Ultimul cuvânt al psalmistului este acelaşi cu care s-a deschis acest imn: este o invitaţie la a-L lăuda şi binecuvânta pe Domnul, numele său, adică persoana sa vie şi sfântă care lucrează şi salvează în lume şi în istorie. Mai mult, apelul său este la a face astfel încât laudei din partea credinciosului să i se asocieze orice creatură marcată de darul vieţii: „Orice vietate să binecuvânteze numele său sfânt, în veacul veacului”. Este un fel de cântare perenă ce trebuie să se înalţe de la pământ la cer; este celebrarea comunitară a iubirii universale a lui Dumnezeu, izvor de pace, bucurie şi mântuire.
În încheierea reflecţiei Benedict XVI a revenit asupra versetului care spune:”Domnul este aproape de cei care îl cheamă, de cei care îl caută cu inimă sinceră”(v.18).

Acestă frază era deosebit de dragă lui Barsanufiu din Gaza, un ascet mort pe la jumătatea secolului 4, consultat adesea de monahi, ecleziastici şi laici care apreciau înţelepciunea discernământului său. De pildă, unui ucenic care dorea să ştie cauzele diferitelor sale ispite de care era asaltat, Barsanufiu îi răspundea: ”Frate Ioan, nu te teme deloc de ispitele care se abat asupra ta pentru ca să te încerce, deoarece Domnul nu te lasă prada lor. Deci, când îţi vine una dintre aceste ispite, nu te obosi să vezi despre ce este vorba, ci strigă numele lui Isus:”Isuse, ajută-mă”. El te va asculta pentru că „este aproape de cei care îl cheamă”. Nu te descuraja, ci aleargă cu ardoare şi vei atinge ţinta, în Isus Cristos Domnul nostru” (Barsanufiu şi Ioan din Gaza, Epistolar, 39: Collona di Testi Patristici, XCIII, Roma 1991, p.109).

Ca de obiciei, în finalul audienţei papa a adresat saluturi în diferite limbi grupurilor mai numeroase de pelerini. Salutând pelerinii croaţi, l-a aminit, la puţine zile înainte de celebrarea comemorării sale liturgice, pe fericitul cardinal Alojzije Stepinac, martir, martor al adevărului, invitându-i să afle în el „un exemplu de viaţă creştină şi de iubire pentru patrie”; a evocat sfinţii Ieronim Emiliani şi Iozefina Bakhita, sărbătoriţi miercuri, subliniind curajul lor şi exprimând urarea ca ei să poată fi de ajutor, îndeosebi tinerilor, în a-şi deschide inima spre eroismul sfinţeniei în viaţa de fiecare zi.
Primiţi, stimaţi ascultători, şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Sfântul Părinte la terminarea audienţei generale după intonarea în cor a rugăciunii „Pater noster”.