Tensiunile religioase, între libertatea de expresie şi respectarea credinţei
(RV - 4 februarie 2006) Convieţuirea umană recere un climat de respect reciproc: se
afirmă în declaraţia Sălii de Presă a Sf. Scaun, publicată sâmbătă, referitor la caricaturile
despre islamism. Ascultaţi aici afirmaţiile pr. Ciro Benedettini, vice-director al
Sălii de Presă Vaticane:
Intervievat
de postul nostru de radio, episcopul italian Vincenzo Paglia susţine că în această
polemică, este vorba nu de o ciocnire de civilizaţii ci de gesturi incivilizate. Tensiunile
inter-religioase pot fi aplanate printr-o mai mare înţelepciune din partea tuturor.
Ins 1 - "Nicăieri
nu trebuie expus batjocurii publice conţinutul credinţei, lucrurile cele mai profunde
ale vieţii. Cred că a confunda libertatea cu bastonul este unul din marile pericole
ale Occidentului, ceea ce apoi aduce şi reversul medaliei: un fundamentalism care
nu cunoaşte nici o formă de mediere sau de toleranţă" Monsenior Paglia, în
aceste zile numeroase drapele daneze sunt incendiate, dar se înmulţesc şi ameninţările
cu moartea la adresa jurnaliştilor europeni. Cum apreciaţi aceste reacţii? Ins
2 – "Sunt descumpănit. Nu există îndoială că e o reacţie disproporţionată;
dar, aşa cum se întâmplă deseori, anumite atitudini se transformă în pretext al unor
bătălii politice mult mai ample care se întâmplă să n-aibă nimic în comun cu motivul
iniţial. Trebuie evitată instrumentalizarea religiei în scopuri care n-au nimic de
a face cu aceasta". Cum ar putea fi temperate aceste tensiuni? Ins 3
– "Şi de această dată revine nodul dintotdeauna: raporturile umane, întâlnirea celuilalt,
dar şi clarificările necesare, iată calea maestră în aplanarea tensiunilor. Aceasta
recere o angajare continuă, cum este şi cea a Bisericii, mai ales după conciliu, în
a stabili raporturi umane între oameni de crezuri şi culturi diverse. În momente ca
acestea, cred că şi din partea noastră trebuie să afirmăm cu tărie că credinţa nu
trebuie expusă niciodată batjocurii publice". De ce în Occident nu mai trezeşte
indignare în rândul creştinilor imaginile – caricaturi, filme sau cărţi - care pun
în ridicol persoana lui Isus? Ins 4 – "Aşa este, creştinul nu se mai
indignează pentru că a ajuns într-o formă de resemnare, uneori nu o face din teamă,
sau mai rău, dintr-un complex de inferioritate, crezând că toate acestea sunt forme
culturale, sau că, în fond, fiecare e liber să gândească ce vrea. De fapt, aceasta
nu e un semn de înţelepciune. Cred că este urgent ca toţi, cu sau fără credinţă, să
înţelegem că nu tot ceea ce putem face poate fi făcut, pentru că ceea ce contează
este raportul uman, raportul religios, care sunt mult mai importante decât acel egocentrism
sau acea libertate personală ce vrea să fie mai presus de orice şi mai presus de toţi". Excelenţă,
s-ar putea spune că în realitate, această ciocnire de civilizaţii, care se întrevede
deseori, nu este de fapt o ciocnire de religii, cum ar putea dovedi această situaţie,
ci o ciocnire între cei care instrumentalizează religia? Ins 5 – "Într-adevăr.
Eu aş spune că are loc o ciocnire de incivilizaţii, pentru că nu este civilizată reacţia,
dar necivilizată este şi ridiculizarea credinţelor. Iată de ce sunt convins că e necesară
o mai mare înţelepciune din partea tuturor".