Maica Domnului în enciclica "Deus caritas est".

  În urmă cu aproape două săptămâni era publicată enciclica lui Benedict XVI „Deus caritas est”. Una dintre cele mai frumoase şi intense pagini ale enciclicei asupra iubirii este dedicată Preasfintei Fecioare Maria. Tocmai această pagină încheie textul primei enciclice benedictine.
Sfinţii - scrie papa - sunt martorii iubirii lui Dumnezeu. Şi „între sfinţi excelează Maria, Mamă a Domnului şi oglindă a oricărei sfinţenii”. Sufletul ei îl preamăreşte pe Domnul, adică îl face mare. Acesta este „programul vieţii sale- afirmă Pontiful: a nu se pune în centru pe sine, dar a lăsa loc lui Dumnezeu întâlnit atât în rugăciune cât şi în serviciul aproapelui - numai atunci lumea devine bună. Maria este mare tocmai pentru că nu vrea să se facă mare pe sine, ci pe Dumnezeu”. Astfel, continuă Benedict XVI, „ea vorbeşte şi gândeşte cu Cuvântul lui Dumnezeu; Cuvântul lui Dumnezeu devine cuvântul ei.....gândurile ei sunt pe aceeaşi lungime de undă cu gândurile lui Dumnezeu” şi „voia ei este un a voi împreună cu Dumnezeu”. Maria este o femeia care iubeşte”.

„Noi intuim aceasta în gesturile tăcute despre care relatează povestirile evanghelice ale copilăriei. O vedem în delicateţea cu care la Cana simte nevoia în care se află soţii şi o prezintă lui Isus. O vedem în smerenia cu care ea acceptă să nu fie luată în seamă în perioada vieţii publice a lui Isus, ştiind că Fiul trebuie să întemeieze o nouă familie şi că ceasul Mamei va sosi doar în momentul crucii, care va fi ceasul adevărat al lui Isus”. Atunci, când ucenicii vor fi fugit, ea va rămâne sub cruce”.

Este momentul extrem al pătimirii Mariei:”tăcerea” lui Dumnezeu în faţa crucii Fiului. Papa îl citează pe sfântul Augustin: „Dacă tu îl înţelegi, atunci nu este Dumnezeu”. Maria „se încrede în El şi în timpul obscurităţii”. Continuă să creadă „în pofida tuturor neînţelegerilor” în bunătatea lui Dumnezeu, „în certitudinea că Dumnezeu este Tată şi ne iubeşte”. De aceea Maria - aminteşte papa- este „Mama tuturor credincioşilor. La bunătatea ei maternă recurg oamenii din toate timpurile şi din toate părţile lumii în nevolie şi speranţele lor, în bucuriile şi suferinţele lor, în solitudinile ca şi în împărtăşirea lor comunitară. Şi întotdeauna simt darul bunătăţii ei, experimentează iubirea inepuizabilă pe care ea o revarsă din adâncul inimii sale”.

„Mărturiile de gratitudine, atribuite ei în toate continentele şi în toate culturile, sunt recunoaşterea acelei iubiri curate ce nu se caută pe sine, ci simplu vrea binele. Devoţiunea credincioşilor arată, în acelaşi timp, intuiţia infailibilă despre modul în care o astfel de iubire este posibilă: are loc graţie celei mai intime uniuni cu Dumnezeu, în virtutea căreia suntem total pătrunşi de El - o condiţie ce permite celui care a băut din izvorul iubirii lui Dumnezeu să devină el însuşi o sursă din care ţâşnesc fluvii de apă vie”.

„Ei - încheie papa - îi încredinţăm Biserica, misiunea sa în serviciul iubirii” pentru ca să ne înveţe să-l cunoaştem şi să-l iubim pe Isus, „pentru ca să putem şi noi să devenim capabili de adevărată iubire şi să fim izvoare de apă vie în mijlocul unei lumi însetate”.