2018-05-14 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul nostru de știri: 14 mai 2018


RV 14 mai 2018. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Darul prieteniei cu Domnul este destinul omului: Papa, la „Sfânta Marta”
Vocaţia prieteniei cu Domnul s-a aflat în centrul omiliei Sfintei Liturghii celebrată de papa Francisc luni, 14 mai, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, omilie inspirată din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 15. Sfântul Părinte a evidenţiat fidelitatea lui Isus faţă de acest dar, ce implică aceiaşi atitudine şi din partea noastră. «Am primit darul prieteniei cu Domnul ca destin, ca vocație a noastră: să trăim prietenia cu Domnul, [să fim] prieteni ai Domnului. Acelaşi vocaţie a fost primită şi de apostoli, într-un mod mai intens, însă chemarea este aceiaşi. Noi toți creștinii am primit acest dar: deschiderea, accesul la inima lui Isus, prietenia lui Isus. Am primit ca destin darul prieteniei. Isus, vocaţia noastră este de a-i fi prieteni. Este un dar la care Domnul ţine, pe care-l păzeşte şi căruia îi este credincios.»

Din agenda pontificală a zilei
Luni, 14 mai 2018, papa Francisc i-a primit în audiențe succesive pe coordonatorul Consiliului pentru economie, cardinalul Reinhard Marx, arhiepiscop de München și Freising (Germania), pe președintele Conferinței episcopale italiene, cardinalul Gualtiero Bassetti, arhiepiscop de Perugia (Italia), și pe episcopul auxiliar de San Salvador (El Salvador), cardinalul Gregorio Rosa Chavez. Tot luni, în audiență comună cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”, Sfântul Părinte a primit episcopii din Conferința episcopală regională chineză, însoțiți de arhiepiscopul de Taipei, mons. John Hung Shan-chuan. La ora 19.00 pontiful merge în catedrala Romei, bazilica San Giovanni in Laterano, pentru întâlnirea cu realitățile bisericești ale diecezei de Roma la încheierea parcursului de meditație și analiză privind ”bolile spirituale” prezente în comunitățile diecezei.

@Pontifex: libertatea omului, în călăuzirea Duhului Sfânt
”Nu există libertate mai mare decât a se lăsa călăuzit de Duhul Sfânt și de a-i permite să ne conducă încotro vrea”: se citește în mesajul transmis pe Twitter de la contul papei în nouă limbi @Pontifex.

Abuzuri: papa Francisc întâlnește episcopii din Chile
Papa Francisc a convocat o întâlnire cu episcopii din Chile în zilele 15-17 mai 2018 în Cetatea Vaticanului: informează printr-un comunicat Sala de Presă a Sf. Scaun. Această întâlnire urmează precedentei convocări a episcopatului chilian din 8 aprilie 2018. Sfântul Părinte, rechemat de circumstanțele și provocările extraordinare reprezentate de abuzurile de putere, sexuale și de conștiință care au avut loc în Chile în ultimele decenii, consideră necesar să analizeze amănunțit cauzele și consecințele, precum și mecanismele care au dus în unele cazuri la ascunderea faptelor și la omisiuni grave față de victime. În cadrul întrevederilor, papa Francisc dorește să împărtășească concluziile personale după recenta misiune specială în Chile încredințată mons. Charles Scicluna, arhiepiscop de Malta, și pr. Jordi Bertomeu, de la Congregația pentru doctrina credinței, concluzii completate de numeroasele mărturii, scrise și orale, pe care Sanctitatea Sa a continuat să le primească în ultimele săptămâni. Pe timpul întâlnirilor, la care participă 31 de episcopi diecezani și 2 episcopi emeriți, Sfântul Părinte este însoțit de prefectul Congregației pentru episcopi, cardinalul Marc Ouellet. Obiectivul acestui îndelungat ”proces sinodal” este acela de a discerne împreună, în prezența lui Dumnezeu, responsabilitatea tuturor și a fiecăruia în parte cu privire la aceste răni devastatoare, precum și studierea schimbărilor adecvate și durabile care să împiedice repetarea acestor fapte, întotdeauna deplorabile. Este fundamental să se restabilească încrederea în Biserică prin intermediul unor buni păstori care să dea mărturie prin viața lor că au cunoscut glasul Bunului Păstor și care să știe să însoțească suferința victimelor și să lucreze determinat și neobosit la prevenirea abuzurilor. Sfântul Părinte, se mai spune în comunicatul de presă, este recunoscător pentru disponibilitatea fraților săi episcopi de a-și asuma o atitudine de ascultare docilă și smerită a Duhului Sfânt și reînnoiește rugămintea adresată poporului lui Dumnezeu din Chile de a continua rugăciunea pentru ca să aibă loc convertirea tuturor. În fine, comunicatul amintește că nu se prevede ca papa Francisc să facă vreo declarație, nici în timpul și nici după întâlnirile programate, care se desfășoară în cea mai mare confidențialitate.

Automobilul Lamborghini donat papei Francisc a fost vândut cu peste 700 mii de euro
”Un gest al papei Francisc care susține speranța creștinilor din Irak”: cu aceste cuvinte, asociația de drept pontifical «Ajutor Bisericii care Suferă» a comentat vânzarea automobilului Lamborghini donat cu câteva luni în urmă Sfântului Părinte în scop de binefacere. Cunoscutul producător auto i-a donat papei Francisc în luna noiembrie 2017 un Lamborghini care la 12 mai a.c. a fost vândut la licitație la Monaco de Casa Sotheby’s pentru 715 mii de euro. Acceptând la vremea respectivă donația, Sfântul Părinte și-a exprimat voința ca întreaga sumă pentru care urma să fie vândut automobilul să fie destinată operelor de caritate. Pontiful însuși a cerut ca o parte a sumei să fie destinată proiectelor de ajutorare susținute de asociația Ajutor Bisericii care Suferă în beneficiul comunităților creștine din Irak. O atenție specială este acordată creștinilor care, după înfrângerea militară a militanților Daesh, se întorc în satele din Câmpia Ninive din care au fost izgoniți de teroriștii islamici. Asociația amintită este deosebit de activă în efortul de ajutorare a creștinilor care se întorc în comunitățile lor din nordul Irakului. În acest sens, a pregătit un ”Plan Marshall” pentru reconstrucție și a contribuit la formarea Comitetului de Reconstrucție în Ninive implicând toate Bisericile din Irak. ”Generozitatea papei Francisc”, se afirmă într-un comunicat de presă al asociației, ”nouă ne aduce întărire, iar în același timp, susține speranța multor frați ai noștri creștini persecutați în Orientul Mijlociu”.

Ţara Sfântă. Pregătirea Marşului familiilor: proiect pastoral 2018-2019
La sfârşitul lunii aprilie, în Ţara Sfântă, la Ierihon şi Nazaret, au avut loc sesiuni de formare destinate credincioşilor care vor anima "Marşul familiilor", un proiect pastoral prevăzut pentru 2018 şi 2019, în parohiile din Israel şi Palestina. Promovate de Consiliul pastoral pentru familie din Ierusalim, sesiunile de pregătire au reunit circa 100 de participanţi. Descriind proiectul, Patriarhatul Latin de Ierusalim l-a definit "ambiţios, realistic şi inovator", explicând că, în acest mod, grupurile de lucru urmăresc să asculte problemele cu care se confruntă familiile şi parohiile, cu dorinţa realizării unei reînnoiri a întregii dieceze patriarhale, care să pornească din interior, având la bază reînnoirea familiei. Principalele teme propuse spre reflecţie au atins aspecte legate de relaţia dintre soţi, raportul părinţilor cu fiii, relaţia cu alţii, modalităţi de înfruntare a situaţiilor de criză şi misiunea familiei în Biserică şi societate. În cadrul sesiunilor, a fost definită schema de lucru pe durata întregului an pentru fiecare parohie, începând cu luna septembrie, Consiliul pastoral elaborând totodată un ghid destinat animatorilor din cadrul Marşului pentru viaţă. Secretarul general al Consiliului pastoral, părintele Rafiq Khoury, consideră ca fiind încurajatoare activitatea desfăşurată de la începutul anului, evidenţiind intenţia creării unei mişcări apostolice ca rezultat final al acestui proiect pastoral.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.