2018-04-17 09:47:00

Papa Francisc asociaţiilor Caritas diecezane: tot mai aproape faţă de cei din urmă


17 aprilie 2018. Cu ocazia celui de-al 40-lea simpozion dedicat asociaţiilor Caritas la nivel diecezan, cu desfăşurare la Abano-Terme (Padova), între  16 şi 19 aprilie,  papa Francisc a transmis un mesaj în care-şi exprimă speranţa unei tot mai mari apropieri faţă de cei săraci.  

Adresându-le o telegramă celor peste 600 de directori şi operatori din cadrul asociaţiilor Caritas diecezane, Sfântul Părinte a evidenţiat necesitatea promovării unei tot mai complete dăruiri faţă de cauza celor din urmă şi a celor săraci, pentru a ajunge la periferiile umane şi existenţiale ale societăţii din zilele noastre şi a fi autentici apostoli ai carităţii.  

Semnată de cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, telegrama adresată participanţilor la simpozionul cu tema "Tânărul şi ... o comunitate care împarte cu ceilalţi" aminteşte opera a doi prelaţi cu rol activ în asociaţia  Caritas din Italia  – Giovanni Nervo şi Giuseppe Pasini – care "au îmbogăţit Biserica italiană cu o ereditate care continuă să producă roade de autentică caritate şi milostivire."

În predica Sfintei Liturghii celebrată la 19 noiembrie 2017, în Ziua Mondială a Săracilor, papa Francisc amintea că «în cei săraci, se manifestă prezenţa lui Isus, care, bogat fiind, s-a făcut sărac (cf. 2Cor 8,9). Pentru aceasta, în ei, în slăbiciunea lor, există o "forţă mântuitoare". Şi dacă în ochii lumii au puţină valoare, ei sunt cei care ne deschid calea spre cer, sunt "paşaportul nostru pentru paradis". Pentru noi este datorie evanghelică să ne îngrijim de ei, care sunt adevărata noastră bogăţie, şi să facem asta nu numai dându-le pâine, ci frângând cu ei şi pâinea Cuvântului, ai căror cei mai naturali destinatari sunt ei. A-l iubi pe cel sărac înseamnă a lupta împotriva tuturor sărăciilor, spirituale şi materiale.»
 
RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.