2018-04-04 12:30:00

Sfârşitul Liturghiei începutul mărturiei creştine: Sfântul Părinte la cateheza audienţei generale


4 aprilie 2018. «Cu această cateheză încheiem ciclul dedicat Liturghiei, iar atenția noastră se îndreaptă azi spre riturile de încheiere», a spus Sfântul Părinte în cateheza audienţei generale de miercuri, 4 aprilie, din Piaţa Sfântul Petru. «Odată încheiată rugăciunea de după Împărtăşanie, Sfânta Liturghia se termină cu binecuvântarea dată de preot și permisiunea de a se retrage, dată credincioşilor  (vezi Institutio Generalis Missalis Romani, 90). După cum a început cu semnul crucii, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, tot în numele Sfintei Treimi se încheie Sfânta Liturghie, adică acţiunea liturgică», a explicat pontiful, evidenţiind că, odată cu încheierea Sfintei Liturghii, începe exercitarea activă a mărturiei creştine.

Papa Francisc: «Cu toate acestea, știm bine că, în timp ce se termină Sfânta Liturghie, începe misiunea mărturiei creștine. Creştinii nu merg la Sfânta Liturghie pentru a-şi împlini o îndatorire săptămânală pentru ca apoi să uite. Nu, creştinii merg la Sfânta Liturghie pentru a participa la Pătimirea şi Învierea Domnului şi apoi să trăiască şi mai intens în calitate de creştini: începe misiunea mărturiei creştine. Ieşim din biserică pentru "a  merge în pace" să ducem binecuvântarea lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, în casele noastre, la locul de muncă, printre ocupaţiile cetăţii pământeşti, "preamărindu-l pe Domnul cu viața noastră".»

«Prin urmare, de la celebrare la viață, conștienţi de faptul că Liturghia îşi găsește împlinirea în alegerile concrete ale celor care se implică în prima persoană în misterele lui Cristos», a evidenţiat Sfântul Părinte, punând accentul pe importanţa de a ne aminti că, prin celebrarea Euharistiei, învăţăm să devenim euharistici, lăsându-l pe Cristos să acţioneze în faptele noastre, făcând astfel încât gândurile lui să fie gândurile noastre, sentimentele lui să fie sentimentele noastre, alegerile lui să devină alegerile noastre.

Papa Francisc: «Având în vedere că prezența reală a lui Cristos în Pâinea consacrată nu se termină cu Sfânta Liturghie (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1374), Preasfânta Euharistie este păstrată în tabernacol pentru împărtăşirea bolnavilor şi pentru adoraţia tăcută a Domnului prezent în Preasfântul Sacrament; cultul euharistic în afara Liturghiei, atât în formă privată cât şi în formă comunitară, ne ajută să rămânem în Cristos (cf. ibid., 1378-1380).

Prin urmare, roadele Liturghiei sunt destinate să se maturizeze în viața de zi cu zi. Am putea spune, forţând puţin imaginea, că Sfânta Liturghie este asemenea unui bob de grâu, un bob de grâu care creşte apoi în viaţa de zi cu zi şi se maturizează în faptele bune, în comportamentele care ne fac să semănăm cu Isus. Cu adevărat, făcând să crească uniunea noastră cu Cristos, Euharistia actualizează harul pe care Duhul ni l-a dăruit prin Botez şi Mir, pentru a fi credibilă mărturia noastră creștină (ibid., 1391-1392).

Şi mai mult, aprinzând în inimile noastre dragostea divină, ce face Preasfânta Euharistie?  Ne separă de păcat: "Cu cât participăm mai mult la viața lui Cristos și cu cât înaintăm mai mult în prietenia lui, cu atât ne este mai greu să ne despărţim de El prin păcatul de moarte" (ibid, 1395).»

Papa Francisc a evidenţiat şi faptul că participarea regulată la ospăţul euharistic întăreşte şi adânceşte relaţia cu comunitatea creştină din care facem parte, în conformitate cu principiul "Euharistia face Biserica (cf. ibid., 1396)", ne uneşte pe toţi. De asemenea, ospăţul euharistic ne reînnoieşte şi întăreşte, adâncind legătura cu comunitatea euharistică din care facem parte.

«Mulțumim lui Dumnezeu pentru parcursul dedicat redescoperirii Sfintei Liturghii, oferit pentru a-l urma împreună şi a ne lăsa atraşi cu credinţă reînnoită de această întâlnire reală cu Cristos, care a murit și a înviat pentru noi, contemporanul nostru», a spus Sfântul Părinte la încheierea celei de-a 15-a şi ultima cateheză din ciclul reflecţiilor dedicate Sfintei Liturghii.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.