2018-02-14 17:51:00

Miercurea Cenușii. Papa Francisc, la Sf. Liturghie: Oprește-te, privește și întoarce-te ca să învingi demonii vieții!


RV 14 feb 2018. ”Oprește-te, privește și întoarce-te!” sunt cele trei imperative pe care papa Francisc le-a adresat la predica primei Sfinte Liturghii din Postul Mare, celebrată în Miercurea Cenușii, 14 februarie a.c., în bazilica paleocreștină Sfânta Sabina. Ritul sacru a început cu așa numita ”statio” la biserica Sfântul Anselm, din imediata vecinătate a bazilicii, unde pontiful a prezidat și ritul auster al binecuvântării și punerii pe cap a cenușii în semn de pocăință. Credincioșii de rit bizantin – greco-catolici și ortodocși – încep Postul Mare luni, 19 februarie, după Duminica lăsatului sec de brânză și a Izgonirii lui Adam din Rai. Sfântul Părinte a subliniat la predica din Miercurea Cenușii că pentru a primi cu o inimă nouă vestea Învierii Domnului e necesar să refacem notele discordante ale vieții creștine.

Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica papei Francisc de la Sf. Liturghie din Miercurea Cenușii:

«Timpul Postului Mare este un timp prielnic pentru a corecta acordurile discordante ale vieții noastre creștine și a primi vestea Paștelui Domnului, o veste mereu nouă, plină de bucurie și de speranță. Biserica, în înțelepciunea ei maternă, ne propune să acordăm o atenție deosebită la tot ceea ce poate să răcească și să oxideze inima noastră care crede.

 

Ispitele la care suntem expuși sunt numeroase. Fiecare dintre noi cunoaște greutățile pe care trebuie să le înfrunte. Și e trist să vezi cum, în fața vicisitudinilor de fiecare zi, se aud voci care, profitând de durere și nesiguranță, nu știu să semene altceva decât neîncredere. Iar dacă rodul credinței este caritatea – cum îi plăcea să spună Maicii Tereza de Calcutta – rodul neîncrederii este apatia și resemnarea. Neîncredere, apatie și resemnare: demonii care cauterizează și paralizează sufletul poporului care crede.

 

Postul Mare este un timp prețios pentru a demasca aceste tentații și altele și pentru a lăsa ca inima noastră să înceapă din nou să bată în ritmul inimii lui Isus. Această liturgie este impregnată în totalitate de atare simțământ și am putea spune că acesta răsună în trei cuvinte care ne sunt oferite pentru ”a reîncălzi inima care crede”: oprește-te, privește și întoarce-te.

Oprește-te un pic, lasă această agitație și această cursă fără sens care copleșește sufletul de amărăciune când auzi că nu se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în mod frenetic care împrăștie, dezbină și ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul fiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității, timpul lui Dumnezeu. Oprește-te un pic în fața necesității de a apărea și de a fi văzut de toți, de a sta mereu ”în vitrină”, care te face să uiți de valoarea interiorității și a spiritualității. Oprește-te un pic în fața privirii mândre, a comentariului rapid și disprețuitor care se naște din faptul că s-a dat uitării tandrețea, mila și respectul pentru întâlnirea cu ceilalți, mai ales cu cei vulnerabili, răniți și chiar cufundați în păcat și greșeală. Oprește-te un pic în fața dorinței necuvenite de a voi să controlezi totul, să afli totul, să distrugi totul, care se naște din uitarea gratitudinii față de darul vieții și a multului bine pe care l-ai primit. Oprește-te un pic în fața gălăgiei asurzitoare care atrofiază și asurzește urechile noastre și ne face să uităm de puterea fecundă și creatoare a tăcerii. Oprește-te un pic în fața atitudinii care alimentează sentimente sterile, fără roade, care provin din închidere și auto-compătimire și te fac să uiți să mergi în întâmpinarea celorlalți pentru a împărtăși greutățile și suferințele. Oprește-te în fața nimicului a ceea ce este instant, momentan și efemer, care ne lipsește de rădăcini, de legături, de valoarea parcursului și de a ne ști mereu pe cale.

Oprește-te ca să privești și să contempli! Privește semnele care împiedică stingerea carității, care păstrează vie flacăra credinței și a speranței. Fețele vii ale blândeții și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru. Privește fața familiilor noastre care continuă să parieze zi după zi, cu mari eforturi, ca să meargă înainte în viață și, printre multele lipsuri și neajunsuri, nu neglijează nicio încercare pentru a face din casa lor o școală de iubire. Privește fețele, care ne interpelează, ale copiilor noștri și ale tinerilor încărcați cu viitor și speranță, încărcați cu ziua de mâine și cu potențialul care cere dăruire și ocrotire. Lăstare vii de iubire și de viață care mereu își croiesc drum în mijlocul calculelor noastre meschine și egoiste. Privește fețele bătrânilor noștri brăzdate de scurgerea timpului: fețele purtătoare de memoria vie a neamului nostru, fețele înțelepciunii lucrătoare a lui Dumnezeu. Privește fețele bolnavilor noștri și ale multora care se îngrijesc de ei, fețe care, în fragilitatea și slujirea lor, ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o chestiune de calcul sau de utilitate. Privește fețele căite ale multora care încearcă să-și repare erorile și greșelile și, pornind de la mizeria și durerea lor, se luptă ca să schimbe situațiile și să meargă înainte. Privește și contemplă chipul Iubirii răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie purtătoare de speranță, mână întinsă pentru cei care se simt răstigniți și care simt în viața lor apăsarea falimentului, dezamăgirii și deziluziei. Privește și contemplă fața concretă a lui Cristos cel răstignit din iubire față de toți, fără excluziune. Față de toți? Da, față de toți. A privi fața Lui este o invitație plină de speranță a acestui timp de Post pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și resemnării. Fața sa ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este posibilă!

Oprește-te, privește și întoarce-te! Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără teamă în brațele dornice și întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă (cf. Ef 2,4). Întoarce-te! Fără teamă: acesta este timpul potrivit pentru întoarcerea acasă, la casa ”Tatălui meu și a Tatălui vostru” (cf. In 201,17). Acesta este timpul pentru a se lăsa atins la inimă. A rămâne pe calea răului este doar sursă de iluzie și tristețe. Adevărata viață este ceva cu mult diferit și inima noastră o știe bine. Dumnezeu nu obosește, nici nu va obosi în a-și întinde mâna (cf. bula ”Misericordiae vultus”, 19). Întoarce-te fără teamă ca să simți blândețea vindecătoare și reconciliantă a lui Dumnezeu! Lasă-L pe Domnul să-ți vindece rănile păcatului și să împlinească profeția făcută părinților noștri: ”Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).

Oprește-te, privește, întoarce-te!»

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.