2018-01-23 11:43:00

Papa Francisc, în dialog cu jurnaliștii: credința oamenilor, ”incredibilă”


RV 18 ian 2018. După vizita de șapte zile în Chile și Peru, desfășurată în perioada 15-21 ianuarie 2018, papa Francisc nu a dezamăgit așteptările la nelipsitul dialog cu jurnaliștii pe timpul zborului de întoarcere la Roma. Înainte de a sosi luni, 22 ianuarie, la Roma, Sfântul Părinte s-a lăsat interpelat de întrebările jurnaliștilor acreditați și a răspuns la cele mai variate subiecte.

Pornind de la credința oamenilor din cele două țări, despre care, cu un joc de cuvinte, a spus că este ”incredibilă”. Papa s-a referit, printre altele, la Sf. Liturghie de la Lima, unde spectacolul unui milion și trei sute de mii de credincioși constituie o dovadă de credință, presărată cu ”căldura oamenilor”, care ”m-au contagiat”. Pontiful a spus că unul din cele mai emoționante momente ale călătoriei l-a trăit la penitenciarul de femei din Santiago de Chile. ”Să vezi acele femei acolo, să vezi creativitatea acelor femei, capacitatea de a schimba și voința de a-și schimba viața, de a se reintegra în societate cu tăria Evangheliei. Unul dintre voi mi-a spus: «Am văzut bucuria Evangheliei». Am fost cu adevărat foarte impresionat de acea întâlnire”.

La întrebarea despre episcopul de Osorno, în Chile, mons. Juan Barros, în centrul unor polemici și acuzații de complicitate, prin tăcere, la abuzurile comise în trecut de preotul Karadima, papa Francisc a răspuns fără ezitare: ”Nu pot să-l condamn pentru că nu am evidențe; dar și eu sunt convins că este nevinovat”. Stima pe care o are față de acest episcop și, mai ales, lipsa de elemente, l-au convins să respingă de mai multe ori demisia înaintată de prelatul chilian. Cu toate acestea, pontiful a admis cu sinceritate că a folosit un termen greșit când a spus că în lipsă de dovezi nu poate lua măsuri disciplinare în cazul episcopului Barros. Exprimarea, însă, a afectat sensibilitatea victimelor de abuzuri și papa Francisc se declară ajutat și de afirmațiile despre această situație ale cardinalul O’Malley, șeful Comisiei pontificale pentru ocrotirea minorilor. ”Ce simt cei abuzați: în această privință trebuie să cer iertare pentru că termenul «dovadă» a rănit pe mulți dintre cei abuzați. Îmi cer iertare dacă i-am rănit fără să-mi dau seama, fără să vreau. (…) Realizez că expresia mea nu a fost fericită… Episcopul Barros va rămâne la locul său, nu pot să-l condamn dacă nu am evidența (…). M-am gândit la cuvintele cardinalului O’Malley, îi mulțumesc pentru declarație pentru că a fost foarte justă, a spus tot ceea ce eu am făcut, ceea ce fac și ceea ce face Biserica”. Ca Benedict al XVI-lea înaintea sa, a mai spus papa Francisc, linia pontificatului rămâne aceeași în abordarea acestei drame: toleranța zero. Comisia pentru ocrotirea minorilor își va continua activitatea, pe care papa o consideră pozitivă.

Întrebat cu privire la căsătoria însoțitorilor de bord chilieni, una din cele mai singulare ieșiri din programul călătoriei apostolice, Sfântul Părinte a spus că perechea de tineri a dorit dintotdeauna să se căsătorească. ”Eu – a afirmat – le-am pus câteva întrebări. Răspunsurile erau clare: doreau să fie uniți pentru toată viața. «Am urmat cursurile de pregătire la căsătorie la vremea respectivă», mi s-a răspuns. Erau pregătiți. Mi-au cerut să-i unesc în căsătorie. Sacramentele sunt pentru oameni. Toate condițiile erau clare. De ce să nu faci astăzi ceea ce se poate face astăzi, și să nu amâni pentru mâine, un mâine care ar fi fost peste 10 sau 8 ani?”.

La un moment dat, echipajul aeronavei anunță turbulențe, dar papa Francisc decide să nu întrerupă colocviul său cu reprezentanții mass-media. Se așază pe un scaun vreme de câteva minute și glumește asupra faptului că rămâne ”în groapa leilor”. Întrebările continuă și abordează teme precum liberalismul economic, fenomenul endemic al corupției din America Latină pe care papa o consideră o adevărată ”plagă” pe care și Biserica o cunoaște și provoacă multă suferință, despre criticile adresate cardinalului Maradiaga, care a dat asigurări că banii sunt folosiți pentru necesitățile pastorale ale Bisericii din Honduras, dar și performanța socială a R. Chile, care în 20 de ani a reușit să reducă indicele de sărăcie de la 40 la 11% prin politici liberale. ”Eu spun”, a remarcat pontiful, ”că trebuie să studiem bine cazurile de politică liberală. În alte țări din America Latină, politicile liberale au dus la o sărăcie și mai mare. În Chile nu știu ce să răspund, pentru că nu sunt expert în acest domeniu dar, în general, o politică liberală care nu implică întregul popor este selectivă și duce în jos”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.