Papa Francisc în Peru. Omilia Sfintei Liturghii de la Trujillo: Câte lacrimi ai șters azi?

Dedicăm ediția Duminicii a III-a din timpul de peste an călătoriei apostolice a papei Francisc în Peru, îndeosebi Sfintei Liturghii pe care pontiful a prezidat-o în orașul Trujillo, supranumit al "eternei primăveri" și veghii de rugăciune în cinstea Sfintei Fecioare, organizată în Plaza de Armas, înainte de revenirea – cu avionul – la Lima unde, duminică, 21 ianuarie, ultima zi a călătoriei apostolice în Peru, programul prevede rugăciunea canonică a Orei a treia împreună cu călugărițele de viață contemplativă la sanctuarul ”Señor de los Milagros” din Lima.

Succesiv, prezența papei în catedrala Limei, dedicată Sfântului apostol și evanghelist Ioan, și rugăciunea la relicvele sfinților peruvieni. La ora locală 11.00, întâlnire cu episcopii țării, la arhiepiscopia capitalei, urmată de recitarea rugăciunii ”Angelus” împreună cu credincioșii, în Plaza de Armas din Lima.

La ora 16.15, la baza aeriană "Las Palmas" din Lima, prezidarea, de către pontif, a Sfintei Liturghii urmată, la ora 18.30, de ceremonia oficială de plecare cu direcția Roma, unde sosirea pontifului este prevăzută pentru luni, 22 ianuarie, în jurul orei 14.00.

În continuare, vă propunem spre lectură textul integral al omiliei Suveranului Pontif din cadrul Sfintei Liturghii de la Trujillo, de pe esplanada Huanchaco.

Omilia Sfintei Liturghii de la Trujillo, de pe esplanada Huanchaco, din 20 ianuarie 2018

«Aceste ținuturi au mireasma Evangheliei. Întregul mediu care ne înconjoară și această imensă mare pe fundal ne ajută să înțelegem mai bine experiența trăită de apostoli cu Isus, experiența la a cărei trăire suntem și noi, azi, chemați. Îmi face plăcere să știu că ați venit din diferite localități din nordul țării [Peru] pentru celebrarea acestei bucurii a Evangheliei.

Discipolii de ieri, ca mulți dintre voi din prezent, își câștigau existența din pescuit. Ieșeau cu bărcile așa cum unii dintre voi continuă iasă în mare cu micile ambarcațiuni pentru o singură persoană numite "Caballitos de totora", și unii și ceilalți cu scopul de a-și câștiga existența. Multe dintre eforturile noastre se îndreaptă în această direcție: întreținerea familiilor noastre și procurarea celor necesare pentru construirea unui viitor mai bun.

Această lagună cu pești auriți cum au vrut să o numească, a fost izvor de viață și de binecuvântări pentru multe generații. În cursul timpului a știut să nutrească visuri și speranțe.

Voi, asemenea apostolilor, cunoașteți forța naturii și ați experimentat loviturile sale. După cum ei au înfruntat furtuna pe lac, voi ați fost nevoiți să faceți față puternicei lovituri a [uraganului] "Niño Costiero" ale cărei consecințe dureroase  sunt și acum prezente în multe familii, îndeosebi în acelea care nu au reușit încă să-și reconstruiască casele. Și pentru aceasta am vrut să vin și să mă rog cu voi.

Să ducem acestei Euharistii și acel moment atât de dificil care interpelează și pune de multe ori în dubiu credința noastră. Vrem să ne unim cu Cristos. El cunoaște durerea și încercările; el a traversat toate durerile pentru a ne putea însoți în suferințele noastre. Pe cruce, Isus vrea să fie aproape de orice situație dureroasă pentru a ne întinde o mână și a ne ajuta să ne ridicăm. Pentru că El a intrat în istoria noastră, a vrut să împărtășească parcursul nostru și să ne atingă rănile. Nu avem un Dumnezeu străin față de ceea ce simțim și suferim; dimpotrivă, în mijlocul suferinței, ne întinde mâna.

Aceste zdruncinări pun în discuție și în joc valoarea spiritului și a comportamentelor noastre cele mai elementare. Atunci ne dăm seama de cât este de important să nu fim singuri ci uniți, plini de acea unitate care este rod al Duhului Sfânt.

Ce s-a întâmplat fecioarelor din Evanghelia pe are am ascultat-o? [cf Mt 25, 1-13] Deodată aud un strigăt care le trezește și le pune în mișcare. Unele și-au dat seama că nu aveau uleiul necesar pentru a ilumina celea în întuneric, altele – în schimb – își umpluseră lămpile cu untdelemn reușind astfel să lumineze calea care le ducea la mire. În momentul indicat fiecare a arătat cu ce și-a umplut viața.

Același lucru ni se întâmplă și nouă. În unele împrejurări înțelegem cu ce ne-am umplut viața. Cât este de important să ne umplem existența cu acel ulei care permite să aprindem lămpile în numeroase situații de obscuritate și să găsim căile pentru a merge mai departe.

Știu că, în momentul de obscuritate, când ați simțit lovitura uraganului, aceste ținuturi au știut să se pună în mișcare, având untdelemnul necesar pentru a alerga și a se ajuta precum frații cei adevărați. Uleiul solidarității, al generozității, v-a pus în mișcare și ați mers în întâmpinarea Domnului cu nenumărate gesturi concrete de ajutor. În mijlocul obscurității, împreună cu mulți alții, ați fost torțe vii și ați luminat calea cu mâinile deschise și disponibile pentru a alina durerea și a împărți din puținul pe care-l aveați.

În Lectura din Evanghelie observăm cum fecioarele care nu aveau untdelemn s-au dus în sat să-l cumpere. În momentul crucial al vieții lor și-au dat seama că lămpile le erau goale, că le lipsea esențialul pentru aflarea bucuriei autentice. Erau singure și astfel au rămas afară, neputând intra la nuntă. Există lucruri, precum bine știți, care nu se improvizează și care, cu atât mai puțin, nu se cumpără. Măsura sufletului unei comunități este dată de modul în care reușește să se unească pentru a înfrunta momentele dificile, de adversitate, pentru a menține vie speranța. Prin acest comportament dați cea mai mare mărturie evanghelică: "Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții."

Întrucât credința ne deschide spre o iubire concretă, constituită din opere, din mâini întinse, din compasiune; care să știe să construiască și să reconstruiască speranța când totul pare pierdut. Astfel vom deveni părtași la acțiunea divină, aceea pe care ne-o descrie apostolul Ioan când ni-l arată pe Dumnezeu care șterge lacrimile fiilor săi. Și Dumnezeu împlinește această operă divină cu aceiași bunătate cu care o mamă încearcă să șteargă lacrimile fiilor săi. Cât este de frumoasă întrebarea pe care ne-o face Domnul: câte lacrimi ai șters azi?

Alte furtuni ar putea biciui aceste coaste, cu efecte devastatoare asupra fiilor acestor meleaguri. Furtuni care ne interpelează și în calitate de comunitate și pun în joc valoarea spiritului nostru. Se cheamă violență organizată, precum "asasinatele la comandă" și nesiguranța pe care acestea le creează; lipsa de oportunități educative și de locuri de muncă, în special în rândul celor tineri, care-i împiedică să-și construiască un viitor cu demnitate; lipsa unei locuințe sigure pentru numeroase familii constrânse să trăiască în zone cu un înalt grad de instabilitate și fără acces securizat; ca și multele situații pe care le cunoașteți și de pe urma cărora suferiți și care, asemenea celor mai oribile inundații, duc la surparea încrederii reciproce, atât de necesare pentru construirea unei rețele de sprijin și de speranță. Inundații care lovesc sufletul și revendică de la noi undelemnul pe care-l avem pentru a le înfrunta.

De multe ori ne întrebăm cum să înfruntăm aceste uragane, sau cum să-i ajutăm pe fiii noștri să depășească aceste situații. Vreau să vă spun: nu există cale de ieșire mai bună decât Evanghelia, și se numește Isus Cristos. Umpleți-vă mereu viața cu Evanghelia. Vreau să vă îndemn să fiți o comunitate care se lasă unsă de Domnul său cu uleiul Duhului. El transformă totul, reînnoiește totul, mângâie totul. În Isus avem forța Spiritului pentru a nu accepta ca fiind normal ceea ce ne face rău, ceea ce ne usucă spiritul și, ceea ce este și mai rău, ne fură speranța. În Isus avem forța Spiritului care ne menține uniți pentru a ne sprijini reciproc și pentru a face față la ceea ce vrea să-și însușească partea cea mai bună a familiilor noastre. În Isus, Dumnezeu ne face să fim o comunitate credincioasă, în măsură să-și acorde sprijin; o comunitate care speră și de aceea luptă pentru respingerea și transformarea numeroaselor adversități; comunitate care iubește pentru că nu ne permite să rămânem inactivi. Cu Isus, sufletul acestui popor din Trujillo se va putea chema în continuare "orașul eternei primăveri", pentru că în Isus totul devine ocazie de speranță.

Cunosc iubirea pe care acest ținut o are față de Preacurata Fecioară Maria și știu cât de mult vă susține devoțiunea față de Maica cerească, conducându-vă mereu la Isus. Să-i cerem să ne țină sub mantia sa și să ne conducă mereu la Fiul ei; dar să spunem aceasta intonând frumoasa cântare mariană: «Fecioară Maria a Porții, dă-mi binecuvântarea ta. Măicuța Porții, dă-ne pace și multă iubire.»

Tot în orașul peruvian Trujillo, în cadrul veghii de rugăciune în cinstea Sfintei Fecioare, organizată în Plaza de Armas, sâmbătă, în cursul serii, pontiful a amintit devoțiunea față de sfinți avută de peruani:

Papa Francisc: «Fiecare comunitate, fiecare colț al acestui ținut este însoțit de chipul unui sfânt, de iubirea față de Isus și de Mama sa. Și înțelegi că, acolo unde există o comunitate, unde există viață și inimi care palpită și se neliniștesc pentru a găsi motive de speranță, motive de cânt, de dans, motive pentru o viață demnă … acolo este Domnul, acolo o aflăm pe Maica sa și exemplul multor sfinți care ne ajută să ne păstrăm bucuria și speranța.»

«Cunosc iubirea pe care o aveți față de Sfânta Fecioară a Porții din Otuzco pe care azi doresc să o proclam "Maică a Milostivirii și a Speranței", a spus pontiful care, trasând câteva caracteristici ale icoanei Preacuratei venerată în acele locuri, a amintit:  «Dragă Măicuță care, în secolele trecute, ți-ai arătat iubirea față de fiii acestui ținut când, punându-se icoana ta deasupra unei porți, i-ai apărat de amenințările care-i înspăimțntau, ai suscitat iubirea tuturor peruanilor până în zilele noastre.» […] Ea continuă să ne apere și să ne indice Poarta care ne deschide calea spre viața autentică, Viața care nu putrezește. Ea este cea care știe să ne însoțească pe fiecare în parte pentru a se întoarce acasă. Ne însoțește și ne conduce până la poarta care dă Viață pentru că Isus vrea ca nimeni să nu rămână afară, pe vreme rea.»

RV/AM