Papa Francisc în Chile. Predica Sfintei Liturghii de la Iquique "pentru integrarea popoarelor"

Omilia Sfintei Liturghii în comemorarea Sfintei Fecioarei Maria de pe Muntele Carmel și rugăciune pentru Chile

Campusului Lobito, Iquique, joi, 18 ianuarie 2018

«Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii" (In 2,11). Astfel se încheie Evanghelia pe care am ascultat-o și care ne arată prima apariție publică a lui Isus: nici mai mult nici mai puțin decât o sărbătoare. Nu ar putea fi altfel din moment ce Evanghelia este o constată invitație la bucurie. Încă de la început, Îngerul îi spune Mariei: "Bucură-te" (Lc 1,28). Bucurați-vă, le-a spus păstorilor; bucură-te, i-a spus Elisabetei, femeie în vârstă și sterilă…; îndemnul la bucurie a fost auzit și de tâlharul de pe cruce când Isus i-a spus "astăzi vei fi cu mine în rai" (Lc 23,43)», a spus papa Francisc la începutul Sfintei Liturghii "pentru integrarea popoarelor", pe esplanada Campusului Lobito, din localitatea chiliană Iquique, aflată în nordul țării.

«Mesajul Evangheliei este izvor de bucurie: «V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină» (In 15,11). O bucurie care se răspândește din generație în generație și pe care o moștenim».

Cât de bine cunoașteți aceasta, voi, dragi frați din nordul țării [Chile]. Cum știți să trăiți credința și viața într-un climat de sărbătoare! Vin ca pelerin să celebrez cu voi acest frumos mod de a trăi credința. Sărbătorile voastre patronale, dansurile voastre religioase – care se prelungesc timp de o săptămână – muzica și veșmintele fac din această zonă un sanctuar al devoțiunii populare. Pentru că nu este o sărbătoare care rămâne închisă între zidurile unei biserici, ci reușește să îmbrace în sărbătoare tot satul. Voi știți să celebrați cântând și dansând «paternitatea, providența, prezența constantă și plină de iubire; [aceasta] generează comportamente interioare rar observate altundeva în același grad: răbdare, simțul crucii în viața de zi cu zi, detașare, deschidere față de alții, devoțiune». Capătă viață cuvintele profetului Isaia: «Pustiul va fi ca o grădină și grădina socotită ca o pădure» (Is 32,15). Acest ținut îmbrățișat de deșertul cel mai arid din lume știe să îmbrace haine de sărbătoare.

În acest climat de sărbătoare, Evanghelia ne prezintă modul de a face al Mariei astfel încât să prevaleze bucuria. Ea este atentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul ei și, ca o mamă bună, nu rămâne indiferentă și astfel își dă seama că la petrecere, la celebrarea în spirit de comuniune se întâmpla ceva: exista ceva ce "dilua" sărbătoarea. Și, apropiindu-se de Fiul său, unicele cuvinte pe care le auzim spunându-i-le sunt: «Nu mai au vin».

Apoi nu rămâne tăcută ci se apropie de servitorii de la nuntă zicându-le «Faceți tot ce vă va spune» (In 2,5). Maria, femeie care vorbește puțin, însă foarte concret, se apropie și de fiecare dintre noi pentru a ne spune doar: «Faceți tot ce vă va spune». Și în acest mod se deschide calea către prima minune a lui Isus: îi face pe prieteni să simtă că iau parte la înfăptuirea unei minuni. Pentru că Cristos «a venit în această lume nu pentru a-și împlini misiunea singur, ci împreună cu noi, cu noi toți, pentru a fi capul unui mare trup ale cărui celule vii, libere și active suntem noi.» (Sfântul Albert Hurtado, Meditación Semana Santa para jóvenes - 1946).

Minunea începe când slujitorii se apropie de vasele pentru apa destinată purificării. Tot astfel, fiecare dintre noi poate începe minunea, mai mult, fiecare dintre noi este invitat să ia parte la minunea [înfăptuită] pentru alții.

Fraților, Iquique este o "țară a visurilor" (aceasta înseamnă numele aymara); ținut care a știut să ofere ospitalitate celor care, aparținând diferitor popoare și culturi, au fost nevoiți să-i lase pe cei dragi și să plece. O plecare bazată întotdeauna pe speranța de a obține o viață mai bună, dar știm că este întotdeauna însoțită de bagaje pline de teamă și incertitudine privind viitorul. Iquique este o zonă de imigranți care ne amintește măreția unor bărbați și femei, a unor familii întregi care, în fața adversităților, nu se lasă învinse și își croiesc calea în căutarea vieții. Aceștia – în special cei care trebuie să-și părăsească ținuturile pentru că nu dețin minimul necesar traiului –  sunt icoane ale Sfintei Familii, care a trebuit să traverseze pustiul pentru a continua să trăiască.

Acesta este un meleag al visurilor, dar să facem astfel încât să continue să fie și un pământ al ospitalității. Al unei ospitalități pline de voioșie căci știm prea bine că nu există bucurie creștină când se închid porțile; nu există bucurie creștină când îi facem pe alții să se simtă în plus sau le dăm de înțeles că nu este loc pentru ei (cf Lc 16,31).

Asemenea Mariei la Cana, să căutăm să învățăm să fim atenți în piețele și în satele noastre și să-i recunoaștem pe cei care au o viață "diluată", care au pierdut sau cărora li s-au furat motivele pentru a sărbători. Și să nu ne fie teamă să ridicăm vocile pentru a spune: «Nu au vin». Strigătul poporului lui Dumnezeu, strigătul celui sărac, ce are forma rugăciunii și deschide inima și ne învață să fim atenți. Să fim atenți la toate situațiile de nedreptate și la noile forme de exploatare care-i fac pe mulți frați să piardă bucuria sărbătorii. Să fim atenți la fenomenul nesiguranței locului de muncă, ce distruge vieți și familii. Să fim atenți la cei care profită de situația de neregularitate în care se află mulți migranți, pentru că nu cunosc limba și nu au documente în regulă. Să fim atenți la lipsa casei, a pământului a muncii multor familii. Și, asemenea Mariei, să spunem cu credință: "nu au vin".

Asemenea servitorilor de la nuntă să ducem ceea ce avem. Chiar dacă poate părea puțin. Asemenea lor, să nu ne fie teamă "să dăm o mână de ajutor" și să facem astfel încât solidaritatea și angajarea noastră în favoarea justiției să facă parte din dansul și cântul pe care-l putem intona Domnului nostru. Să profităm și pentru a învăța și a ne lăsa implicați de valorile, de înțelepciunea și de credința pe care migranții le aduc cu ei. Fără a ne închide în fața acelor "amfore" pline de înțelepciune și de istorie pe care le poartă cu ei cei care continuă să sosească în aceste ținuturi. Să nu ne privăm de tot binele pe care-l au de oferit.

Și să lăsăm ca Isus să poată completa minunea, transformând comunitățile și inimile noastre în semn viu al prezenței sale, care este sărbătorească și plină de bucurie pentru că am experimentat că Dumnezeu este cu noi, pentru că am învățat să-l găzduim în mijlocul nostru. Bucurie și molipsitoare atmosferă sărbătorească care să ne facă să nu excludem pe nimeni de la răspândirea acestei Vești Bune.

Maria, cu diferitele titluri cu care este invocată în acest ținut binecuvântat din nordul țării, să continue să șoptească la urechea Fiului Isus: «Nu au vin», iar noi să continuăm să întrupăm cuvintele sale: "Faceți tot ce vă va spune".»

RV/AM