Papa Francisc în Chile. Predica Sfintei Liturghii de la Santiago de Chile: ”Fericiți făcătorii de pace” (text)

RV 16 ian 2018. ”În fața resemnării care subminează legăturile noastre vitale și ne dezbină, Isus ne spune: fericiți cei care se angajează pentru reconciliere, cei capabili să lucreze pentru ca ceilalți să trăiască în pace”: a spus papa Francisc la predica primei Sfinte Liturghii a călătoriei apostolice în Chile, celebrată marți, 16 ianuarie 2018, în Parcul O’Higgins din Santiago de Chile. Celebrarea euharistică a început la ora locală 10.30, ora României 15.30. După Sfânta Liturghie, alte momente semnificative au marcat agenda zilei: vizita pontifului la penitenciarul de femei din capitala chiliană, întâlnirea, la catedrală, cu preoții și cu episcopii și, în fine, vizita privată la sanctuarul dedicat Sfântului Albert Hurtado și întâlnirea cu comunitatea iezuiților din Chile.

Revenind la Sf. Liturghie, trebuie spus că aceasta a urmat rugăciunile ”pentru pace și dreptate”, cu lecturi biblice proprii și evanghelia Fericirilor de pe munte (Mt 5,1-12). După omilia papei, a avut loc ceremonia de încoronare a imaginii Fecioarei Maria de pe Muntele Carmel, a cărei devoțiune este foarte răspândită în rândul catolicilor din această țară. Vă oferim în continuare predica Sfântului Părinte.

«”Văzând mulțimile” (Mt 5,1). În aceste prime cuvinte ale Evangheliei de astăzi găsim atitudinea cu care Isus vrea să vină în întâmpinarea noastră, aceeași atitudine cu care Dumnezeu a surprins întotdeauna poporul său (cf. Ex 3,7). Prima atitudine a lui Isus este a vedea, a privi chipul alor săi. Acele fețe pun în mișcare iubirea viscerală a lui Dumnezeu. Nu ideile sau conceptele l-au pus în mișcare pe Isus, ci fețele, persoanele. Este viața care imploră Viața pe care Tatăl vrea să ne-o transmită.

Văzând mulțimile, Isus întâlnește chipul oamenilor care îl urmau și lucrul cel mai frumos este să vezi că lumea, la rândul ei, întâlnește în privirea lui Isus ecoul căutărilor și aspirațiilor sale. Din atare întâlnire se naște această listă de Fericiri care sunt orizontul spre care suntem invitați și provocați să pășim. Fericirile nu se nasc dintr-o atitudine pasivă în fața realității și, cu atât mai puțin, se pot naște dintr-un spectator care devin un trist autor de statistici despre ceea ce se întâmplă. Nu se nasc din profeții de nenorocire care se mulțumesc să semene dezamăgiri. Nici dintr-un miraj care ne promite fericirea cu un clic, cât ai clipi din ochi. Dimpotrivă, Fericirile se nasc din inima plină de compasiune a lui Isus care se întâlnește cu inima bărbaților și a femeilor care doresc și aspiră la o viață fericită; a bărbaților și femeilor care cunosc suferința, care cunosc rătăcirea și durerea care se generează ”când tremură pământul sub picioare” sau ”visele sunt sufocate” și munca unei vieți întregi este aruncată departe; dar care cunosc și mai mult îndârjirea și lupta pentru a merge înainte, cunosc și mai mult reconstrucția și reînceputul.

Cât de expertă este inima chiliană în reconstrucții și noi începuturi! Cât de experți sunteți voi în a vă ridica din nou după atâtea prăbușiri! Spre această inimă se îndreaptă apelul lui Isus, pentru această inimă există Fericirile!

Fericirile nu se nasc din atitudini de critică ușoară, nici din ”vorbele la preț redus” ale celor care cred că știu totul, dar nu vor să se angajeze cu nimic și cu nimeni și ajung astfel să blocheze orice posibilitate de a genera procese de transformare și de reconstrucție în comunitățile noastre, în viața noastră. Fericirile se nasc din inima milostivă care încetează să spere și experimentează că speranța ”este noua zi, eradicarea imobilismului, scuturarea dintr-o apăsare negativă” (Pablo Neruda, El habitante y su esperanza, 5).

Isus, spunând că este fericit cel sărac, cel care a plâns, cel mâhnit, suferindul, cel care a iertat, vine pentru a eradica imobilismul paralizant al celui care crede că lucrurile nu se pot schimba, al celui care a încetat să creadă în puterea transformatoare a lui Dumnezeu Tatăl și în frații săi, mai ales în frații săi mai fragili, în frații săi marginalizați. Isus, proclamând Fericirile vine pentru a scutura apăsarea negativă numită resemnare care ne face să credem că se poate trăi mai bine dacă evităm problemele, dacă fugim de ceilalți, dacă ne ascundem sau ne închidem în comoditățile noastre, dacă adormim într-un consumism liniștitor (cf. ex. ap. Evangelii gaudium, 2). Acea resemnare care ne duce să ne izolăm de ceilalți, să ne dezbinăm, să ne separăm, să devenim orbi în fața vieții și a suferinței celorlalți.

Fericirile sunt acea nouă zi pentru toți cei care continuă să mizeze pe viitor, care continuă să viseze, care continuă să se lase atinși și mânați de Spiritul lui Dumnezeu.

Cât de bine ne face să ne gândim că Isus, de la Cerro Renca sau de la Puntilla, vine să ne spună: ”Fericiți sunteți voi…”. Da, fericit ești tu și tu, fericiți voi care vă lăsați molipsiți de Spiritul lui Dumnezeu și luptați și munciți pentru această nouă zi, pentru acest nou Chile, pentru că a voastră este Împărăția cerurilor. ”Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt 5,9). 

În fața resemnării care, ca un murmur asurzitor, subminează legăturile noastre vitale și ne dezbină, Isus ne spune: fericiți cei care se angajează pentru reconciliere. Fericiți cei care sunt capabili să-și murdărească mâinile și să lucreze pentru ca ceilalți să trăiască în pace. Fericiți sunt cei care se străduiesc să nu semene dezbinare. În acest fel, fericirea ne face făcători de pace, ne îndeamnă să ne angajăm pentru ca spiritul împăcării să câștige teren printre noi. Vrei bucurie, vrei fericire? Fericiți cei care lucrează pentru ca ceilalți să poată avea o viață de bucurie. Dorești pacea? Lucrează pentru pace!

Nu pot să nu-l amintesc pe acel mare păstor de suflete pe care l-a avut Santiago care, într-un ”Te Deum”, spunea: ”Dacă vrei pacea, lucrează pentru dreptate”. Și dacă cineva ne întreabă: ”Ce este dreptatea?” sau, dacă din întâmplare, se gândește că constă numai în a nu fura, îi vom spune că există o altă dreptate: cea care cere ca orice om să fie tratat ca om” (Card. Raúl Silva Henriquez, Omilie la ”Te Deum” ecumenic, 18 septembrie 1977).

A semăna pacea prin puterea proximității, prin puterea apropierii! Ieșind din casă și văzând fețele, mergând în întâmpinarea celui care se află în dificultăți, a celui care nu a fost tratat ca persoană, ca fiu demn al acestei țări. Aceasta este unica șansă pe care o avem pentru a realiza un viitor de pace, pentru a țese din nou o realitate care se poate deșira. Făcătorul de pace știe că de multe ori trebuie să învingă mari sau subtile meschinării și ambiții, care provin din pretenția de a crește și ”a-și face un nume”, de a câștiga prestigiu pe cheltuiala celorlalți. Făcătorul de pace știe că nu este îndeajuns a spune: nu fac rău nimănui, pentru că, după cum spunea Sfântul Albert Hurtado, ”E foarte bine să nu faci răul, dar e foarte rău să nu faci binele” (Meditación radial, aprilie 1944).

A construi pacea este un proces care ne reunește și ne stimulează creativitatea pentru a da viață unor relații capabile de a vedea în cel de lângă mine nu un străin, un necunoscut, ci un fiu al acestei țări.

Să ne încredințăm Fecioarei Neprihănite care, de la Cerro San Cristobal, păstrează și însoțește acest oraș. Ea să ne ajute să trăim și să dorim spiritul Fericirilor, pentru ca în toate colțurile acestui oraș să se audă ca un murmur: ”Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt 5,9)». 

(rv - A. Dancă)