2018-01-14 09:55:00

Predica papei Francisc la Sf. Liturghie din Ziua mondială a migrantului și refugiatului (text)


RV 14 ian 2018. ”În lumea de astăzi, pentru noii veniți, a primi, a cunoaște și a recunoaște înseamnă a cunoaște și a respecta legile, cultura și tradițiile țărilor în care sunt primiți; iar pentru comunitățile locale, a primi, a cunoaște și a recunoaște înseamnă a se deschide la bogăția diversității fără prejudecăți, a înțelege potențialul și speranțele noilor sosiți”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată duminică, 14 ianuarie 2018, în bazilica San Pietro cu ocazia Zilei mondiale a migrantului și a refugiatului. La Sf. Liturghie erau reprezentate 49 de țări cu propriul drapel. Printre cei nouă mii de credincioși, se aflau și peste 800 de români romano-catolici și greco-catolici, însoțiți de păstorii lor sufletești.

Redăm mai jos în traducerea noastră de lucru predica Sfântului Părinte:

«Anul acesta am vrut să marchez Ziua mondială a migrantului și a refugiatului cu o Sfântă Liturghie la care sunteți invitați în mod special voi, migranții, refugiații și solicitanții de azil. Unii dintre voi ați ajuns de scurtă vreme în Italia, alții sunteți de mai mult timp rezidenți și lucrați, iar alții constituie așa numita ”a doua generație”.

Pentru toți a răsunat în această adunare Cuvântul lui Dumnezeu care astăzi ne invită să aprofundăm chemarea specială pe care Domnul o adresează fiecăruia dintre noi. Cum a făcut cu Samuel (cf. 1 Sam 3,3b-10.19), El ne cheamă pe nume – pe fiecare dintre noi – și ne cere să onorăm faptul că am fost creați ca ființe unice și irepetabile, cu toții diferiți între noi și cu un rol singular în istoria lumii. În Evanghelie (cf. In 1,35-42), cei doi discipoli ai lui Ioan îl întreabă pe Isus: ”Unde locuiești?” (v. 38), lăsând de înțeles că de răspunsul la această întrebare depinde judecata lor cu privire la învățătorul din Nazaret. Răspunsul lui Isus este clar: ”Veniți și veți vedea!” (v. 39) și deschide la o întâlnire personală care presupune un timp adecvat pentru a-l primi, a-l cunoaște și a-l recunoaște pe celălalt.

În mesajul pentru această Zi am scris: ”Orice străin care bate la ușa noastră este o ocazie de întâlnire cu Isus Cristos, care se identifică cu străinul primit sau respins din orice epocă (cf. Mt 25, 35.43)”. Pentru străinul, migrantul, refugiatul, evacuatul și solicitantul de azil orice ușă a noii țări este și o ocazie de întâlnire cu Isus. Invitația sa ”Veniți și veți vedea!” este adresată astăzi nouă, tuturor, comunităților locale și noilor sosiți. Este un îndemn de a trece peste temerile noastre pentru a putea merge în întâmpinarea celuilalt ca să-l primim, să-l cunoaștem și să-l recunoaștem. Este un îndemn care oferă posibilitatea de a se face aproapele celuilalt pentru a vedea unde și cum trăiește. În lumea de astăzi, pentru noii veniți, a primi, a cunoaște și a recunoaște înseamnă a cunoaște și a respecta legile, cultura și tradițiile țărilor în care sunt primiți. Înseamnă, mai departe, a înțelege temerile și preocupările lor cu privire la viitor. Și pentru comunitățile locale, a primi, a cunoaște și a recunoaște înseamnă a se deschide la bogăția diversității fără prejudecăți, a înțelege potențialul și speranțele noilor sosiți, alături de vulnerabilitatea și temerile lor.

Întâlnirea adevărată cu celălalt nu se oprește la primire, dar ne angajează pe toți în celelalte trei acțiuni pe care le-am evidențiat în Mesajul pentru această Zi: a ocroti, a promova și a integra. La întâlnirea adevărată cu aproapele vom fi în stare să-l recunoaștem pe Isus Cristos care cere să fie primit, ocrotit, promovat și integrat? După cum ne învață parabola evanghelică a judecății universale: Domnul era flămând, însetat, gol, bolnav, străin și la închisoare, iar de unii a fost ajutat, în timp ce de alții nu (cf. Mt 25, 31-46). Această întâlnire adevărată cu Cristos este izvor de mântuire, o mântuire care trebuie să fie vestită și dusă la toți, cum ne arată apostolul Andrei. După ce i-a dezvăluit fratelui Simon ”L-am găsit pe Mesia!” (In 1,41), Andrei îl conduce la Isus ca să facă aceeași experiență a întâlnirii.

Nu e ușor să intri în cultura altuia, să te pui în pielea unor persoane atât de diferite de noi, să le înțelegem gândurile și experiențele. Și în acest fel renunțăm, deseori, la întâlnirea cu celălalt și ridicăm bariere pentru a ne apăra. Comunitățile locale, uneori, se tem că noii sosiți deranjează orânduirea constituită, că ”fură” ceva din ceea ce s-a construit cu greu. Și noii sosiți au temeri: se tem de dialog, de judecată, de discriminare, de faliment. Aceste temeri sunt legitime, întemeiate pe dubii ce pot fi înțelese pe deplin din punct de vedere uman. A avea dubii și temeri nu este păcat. Păcat este a lăsa ca aceste temeri să determine răspunsurile noastre, să condiționeze opțiunile noastre, să compromită respectul și generozitatea, să alimenteze ura și respingerea. Păcat este a renunța la întâlnirea cu celălalt, cu cel diferit, cu aproapele, care în mod faptic este o ocazie privilegiată de întâlnire cu Domnul.

Din această întâlnire cu Isus prezent în cel sărac, marginalizat, refugiat, în solicitantul de azil decurge rugăciunea noastră de astăzi. Este o rugăciune reciprocă: migranții și refugiații se roagă pentru comunitățile locale, iar comunitățile locale se roagă pentru noii sosiți și pentru migranții de lungă permanență. Mijlocirii de mamă a Preasfintei Fecioare Maria încredințăm speranțele tuturor migranților și refugiaților din lume și aspirațiile comunităților care îi primesc pentru ca, în conformitate cu marea poruncă divină a carității și a iubirii față de aproapele, să învățăm cu toții să-l iubim pe celălalt, pe cel străin, ca pe noi înșine.» 

Sute de români, la slujba papei din Ziua mondială a migrantului și a refugiatului
La Sf. Liturghie prezidată astăzi de Sfântul Părinte în bazilica vaticană erau reprezentate 49 de țări cu propriul drapel. De asemenea, potrivit unei note a Sălii de presă a Sf. Scaun, au luat parte și aproximativ 70 de reprezentanți diplomatici acreditați la Sf. Scaun și în Italia. În ceea ce privește adunarea liturgică, au fost distribuite 9000 de bilete, dintre care 800 de bilete pentru români, 1.200 pentru ucraineni, peste 2000 pentru filipinezi și așa mai departe. Printre cei 460 de concelebranți, se aflau mai mulți preoți și diaconi români. La Ofertoriu, procesiunea darurilor a fost animată de participarea a 12 latinoamericani din parohia Sf. Lucia (Roma) care celebrează 25 de ani de la înființare. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.