2018-01-05 10:32:00

Importanța colaborării dintre școală și familie: papa Francisc, învățătorilor catolici din Italia


5 ianuarie 2018. «În primul rând, vă mulțumesc pentru contribuția adusă angajării Bisericii pentru promovarea culturii întâlnirii. Și vă încurajez să o faceți, dacă este posibil, într-un mod și mai extins și combativ», le-a spus Sfântul Părinte celor circa 400 de membri ai Asociației Învățătorilor Catolici din Italia, cu care s-a întâlnit vineri, 5 ianuarie a.c., în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
Papa Francisc: «De fapt, în această provocare culturală, sunt decisive bazele care se pun în primii ani ai educației primare a copiilor. Învățătorii creștini, fie că activează în școli catolice fie în școli statale, sunt chemați să stimuleze în elevi deschiderea față de celălalt în calitate de chip, persoană, frate și soră de cunoscut și de respectat, cu propria istorie, cu propriile calități și defecte, talente și limite.»

Evidențiind importanța cooperării în formarea copiilor astfel încât aceștia să fie deschiși și interesați de realitatea care-i înconjoară, disponibili față de necesitățile celuilalt, lipsiți de răspândita prejudecată potrivit căreia pentru a valora trebuie să fii competitiv, agresiv, dur față de ceilalți, în special față de cei diferiți.

Papa Francisc: «Acesta este din păcate un aer pe care copiii noștri îl respiră deseori, iar remediul constă în a-i face pe copii să respire un aer diferit, mai sănătos și mai uman. În acest scop este foarte importantă alianța cu părinții.»

Explicând importanța alianței educative dintre școală și familie, pontiful a atras atenția asupra faptului că această înfrățire este de mai multă vreme în criză și, în anumite situații, a dispărut cu totul. «Odinioară» - a explicat pontiful – «exista o importantă susținere reciprocă între stimulii oferiți de educatori și cei veniți din partea părinților. Azi, situația s-a schimbat și nu trebuie să fim nostalgici în privința trecutului. Trebuie să luăm act de schimbările care au atins atât familia cât și școala și să reînnoim angajarea privind o colaborare constructivă pentru binele copiilor și a tinerilor.»

De asemenea, Sfântul Părinte a evidențiat importanța educației ecologice, spunând că nu este vorba despre unele noțiuni ce trebuie predate ci de educarea în spiritul unui stil de viață bazat pe grija față de casa noastră comună ce este Creația.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.