2017-12-29 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 29 decembrie 2017


RV 29 dec 2017. Știrile zilei la Radio Vatican publicate pe pagina web:

Papa Francisc: O teologie care să vestească chipul mântuitor și milostiv al lui Dumnezeu
«În activitatea voastră teologică, continuați să rămâneți fideli și legați de Conciliul Vatican al II-lea și de capacitatea demonstrată de Biserică – în cadrul acestuia – de a se lăsa fecundată de noutatea perenă a Evangheliei lui Cristos, așa cum ați făcut de altfel în aceste decenii, după cum atestă temele alese și dezbătute în cadrul Congreselor și a cursurilor de perfecționare», a spus Sfântul Părinte adresându-se celor circa 100 de membri ai Asociației Teologice Italiene, primiți în audiență în Sala Clementină din Palatul Apostolic.  

Papa Francisc, tinerilor comunității din Taizé: Lăsați-vă locuiți de bucuria prieteniei cu Isus
«Dragi tineri, ați venit numeroși din întreaga Europă, precum și din alte continente, pentru a trăi la Basel, la răscrucea dintre Elveția, Franța și Germania, întâlnirea organizată și animată de comunitatea din Taizé, ajunsă la cea de-a 40-a ediție», se spune la începutul Mesajului Sfântului Părinte adresat participanților la această nouă etapă a "Pelerinajului de încredere pe pământ", cu desfășurare între 28 decembrie 2017 și 1 ianuarie 2018. 

Misionari uciși în 2017, potrivit dosarului Agenției "Fides"
În anul 2017,  în lume au fost uciși 23 de misionari: 13 preoți, 1 călugăr, o călugăriță și 8 laici. Potrivit unei repartizări continentale, pentru al optulea an consecutiv numărul cel mai ridicat se înregistrează în America, unde au fost uciși 11 operatori pastorali (8 preoți, un călugăr și 5 laici), urmată de Africa, unde au fost uciși 10 operatori pastorali (4 preoți, o călugăriță, 5 laici). În Asia, au fost uciși 2 operatori pastorali (1 preot și un laic). Între anii 2000 și 2016, potrivit Agenției "Fides" în lume au fost uciși 424 de operatori pastorali, 5 dintre ei fiind episcopi.
Deja de mai mulți ani, lista Agenției Fides nu-i include doar pe misionarii în sens strict, dar încearcă să-i înregistreze și pe toți operatorii pastorali care au fost uciși în mod violent, nu neapărat "din ură față de credință". De aceea se preferă să nu se folosească termenul "martiri", decât în sensul etimologic de "mărturisitori", pentru a nu interfera cu evaluarea pe care  Biserica ar putea-o face în privința unora dintre ei.
Numeroși operatori pastorali au fost uciși în urma unor acțiuni de jaf sau furt înfăptuite cu ferocitate, în contexte de sărăcie economică și culturală, de degradare morală și a mediului, unde violența și opresiunea devin reguli de comportament în contextul unei totale lipse de respect față de viață și față de drepturile omului. 

@Pontifex. Virtutea modestiei,  esențială pentru urmarea lui Isus
«Modestia este virtutea esențială pentru cine vrea să fie conform cu Isus, blând și smerit cu inima», se spune în mesajul Sfântului Părinte postat pe contul de Twitter, vineri, 29 decembrie. 

Myanmar: după 50 de ani, prima sărbătoare publică de Crăciun la Yangon
Pentru prima oară după 50 de ani, comunitățile creștine catolice și protestante din Myanmar au celebrat în mod public Crăciunul pe străzile din Yangon, după cum informează Agenția de știri "Fides", în vreme ce în trecut sărbătoarea Nașterii Mântuitorului era limitată strict între zidurile bisericilor. În preajma sărbătorii, în special între 23 și 25 decembrie, de-a lungul străzilor orașului au avut loc celebrări și procesiuni autorizate de autoritățile de la Yangon. 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.