2017-12-21 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 21 decembrie 2017


RV 21 dec 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Discursul papei Francisc adresat Curiei Romane la sărbătoarea Nașterii Domnului
”Sărbătoarea Nașterii Domnului este sărbătoarea credinței în Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru a-i reda omului demnitatea de fiu, pierdută din cauza păcatului și a neascultării”: a spus papa Francisc în discursul adresat membrilor Curiei Romane cu ocazia tradiționalului schimb de urări înainte de Crăciun. ”Nașterea Domnului”, a mai spus Sfântul Părinte, ”este sărbătoarea credinței în inimi care se transformă într-o iesle ca să-l primească pe El, în sufletele care îi permit lui Dumnezeu să facă să încolțească din trunchiul sărăciei lor mlădița speranței, carității și credinței”. (…) Fie ca această sărbătoare, a fost urarea papei Francisc adresată Curiei Romane, ”să ne deschidă ochii ca să renunțăm la ceea ce este superfluu, fals, răutăcios și prefăcut, și să vedem ceea ce este esențial, adevărat, bun și autentic”. Remarcând că la întâlnirile din anii precedenți a vorbit despre Curia Romană ”ad intra” (cele ce privesc realitatea internă), papa Francisc a spus că anul acesta vrea să aducă în atenție realitatea Curiei Romane ”ad extra”, sau altfel spus, ”raportul Curiei cu națiunile, Bisericile particulare, Bisericile orientale, dialogul ecumenic și cu ebraismul, islamul și celelalte religii, în general cu lumea externă”. 

Bucuria, consecința conștientizării condiției de răscumpărați: Papa Francisc, la "Sf. Marta"
Îndemnul la bucuria dată de conștientizarea condiției noastre de răscumpărați, fericiți de a fi fost mântuiți, a fost adresat de papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată joi, 21 decembrie, în cursul dimineții, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Evidențiind că autentica identitate creștină se reflectă pe chipurile acelora care se declară discipoli ai lui Cristos, pontiful a evidențiat necesitatea exprimării bucuriei creștine. Papa Francisc: «Un filosof îi critica pe creștini, el considerându-se agnostic sau ateu – nu-mi amintesc prea bine – însă îi critica pe creștini și spunea: "Creștinii spun că au un Mântuitor, însă eu voi crede, voi crede în Mântuitorul când creștinii vor avea fețe de răscumpărați, de persoane fericite de a fi mântuite". Însă, dacă tu ai fața asemănătoare cuiva care participă la o veghe funebră, cum pot crede că ești mântuit, că păcatele tale au fost iertate? Acesta este primul punct, primul mesaj al liturgiei de azi: tu ești o persoană iertată, fiecare dintre noi este un iertat.»

Telegrama Papei Francisc în urma decesului cardinalului Bernard Francis Law
«Am aflat despre decesul cardinalului Bernard Francis Law, arhiparoh emerit al bazilicii papale "Santa Maria Maggiore" și doresc să exprim colegiului cardinalilor sentimente de întristare și să asigur de rugăciuni de pomenire pentru ca Domnul, plin de milostivire, să-l primească în pacea eternă și transmit binecuvântarea apostolică tuturor acelora care împărtășesc durerea pentru moartea cardinalului, pe care-l încredințez mijlocirii materne a Preacuratei Fecioare Maria Salus Populi Romani», se spune în telegrama transmisă de Sfântul Părinte cardinalului, Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, în urma decesului, la vârsta de 89 de ani, a cardinalului Bernard Francis Law. Cardinalul american Bernard Francis Law a murit miercuri, 20 decembrie 2017: informează Sala de Presă a Sf. Scaun. Avea 86 de ani. După o lungă suferință, prelatul american fusese spitalizat în ultima vreme într-un spital din Roma, unde a trecut la Domnul în primele ore ale dimineții, înmormântarea având loc în data de 21 decembrie. Prin decesul său, Colegiul Cardinalilor numără 216 cardinali, din care 120 sunt electori și 96 non electori. 

©Pontifex: Doar iubirea fac să rodească viața și credința
«Fără iubire, atât viața cât și credința rămân sterile», se spune în mesajul Sfântului Părinte postat pe contul de Twitter ©Pontifex, editat în 9 limbri. 

Lumina păcii de la Betleem, din nou în România
Distribuirea Luminii păcii de la Betleem în dieceza de Iași are loc în cadrul unei sfinte Liturghii celebrate de Preasfinţitul Petru Gherghel, vineri, 22 decembrie 2017, la ora 11.00, în catedrala din vechea capitală moldavă: informează site-ul diecezei ercis.ro. Și-au anunțat prezența membrii asociației Scout (cercetaşii), precum şi tineri din diferite asociaţii din Moldova, care vor purta apoi Lumina în felinare în propriile biserici parohiale. După cum se ştie, în Bazilica Naşterii Domnului din Betleem arde mereu, încă de la începuturile creştinismului, o lumină care-l semnifică pe Cristos, lumina lumii. "Lumina păcii de la Betleem" este un simbol al păcii şi al ecumenismului, reprezentat printr-o flacără aprinsă la grota din Betleem, unde s-a născut Isus Cristos, şi distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean cu ajutorul cercetaşilor. Proiectul "Lumina păcii de la Betleem" a fost iniţiat de un grup de cercetaşi din Viena care au preluat ideea televiziunii publice austriece ORF, în urmă cu 29 de ani. La 16 decembrie 2017, o delegaţie alcătuită din 37 de membri ai Organizaţiei Naţionale "Cercetaşii României" (ONCR) a participat la Ceremonia Ecumenică de la Viena, cu ocazia împărţirii Luminii păcii de la Betleem celor 1.700 de cercetaşi şi ghizi din peste 20 de ţări din Europa, SUA, Africa şi Asia de Vest. Ceremonia a avut loc în biserica romano-catolică "Sfântul Francisc din Assisi". De la Viena, cercetaşii au plecat spre propria ţară pentru a da mai departe acest simbol, prin diferite acţiuni. Pe drumul de întoarcere spre România, la 17 decembrie, Lumina a fost oferită cercetaşilor din Arad, Timişoara, Deva şi Bucureşti, ajungând în Moldova, la Pildeşti. În perioada 22-23 decembrie 2017, în mai multe localităţi din ţară se vor desfăşura ceremonii speciale de oferire a acestui simbol diferitor comunităţi. În preajma Crăciunului, prin Lumina păcii, se doreşte transmiterea unui mesaj de pace în comunităţi, în familii şi în viaţa fiecăruia prin Acela care s-a născut la Betleem, Isus, semănătorul păcii în lume.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.