2017-12-20 11:28:00

Telegrama Papei Francisc în urma decesului cardinalului Bernard Francis Law


RV 20 dec 2017. «Am aflat despre decesul cardinalului Bernard Francis Law, arhiparoh emerit al bazilicii papale "Santa Maria Maggiore" și doresc să exprim colegiului cardinalilor sentimente de întristare și să asigur de rugăciuni de pomenire pentru ca Domnul, plin de milostivire, să-l primească în pacea eternă și transmit binecuvântarea apostolică tuturor acelora care împărtășesc durerea pentru moartea cardinalului, pe care-l încredințez mijlocirii materne a Preacuratei Fecioare Maria Salus Populi Romani», se spune în telegrama transmisă de Sfântul Părinte cardinalului, Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, în urma decesului, la vârsta de 89 de ani, a cardinalului Bernard Francis Law.

Cardinalul american Bernard Francis Law a murit miercuri, 20 decembrie 2017: informează Sala de Presă a Sf. Scaun. Avea 86 de ani. După o lungă suferință, prelatul american fusese spitalizat în ultima vreme într-un spital din Roma, unde a trecut la Domnul în primele ore ale dimineții, înmormântarea având loc în data de 21 decembrie.

Prin decesul său, Colegiul Cardinalilor numără 216 cardinali, din care 120 sunt electori și 96 non electori.

Născut în Statele Unite ale Americii în 1931, a fost sfințit preot în 1961 după ce a absolvit Harvard University of Cambridge, din Massachusetts. În 1984, Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Boston, unde a militat pentru evanghelizare, învigorarea vieții liturgice a parohiilor, dialogul ecumenic și progresul relațiilor religioase dintre Biserica catolică și ebraism.

A fost creat cardinal în 1985. În 2002 a renunțat la conducerea pastorală a arhidiecezei de Boston în urma acuzațiilor de a fi acoperit mai multe cazuri de abuzuri sexuale în dauna minorilor comise unii membri ai clerului. Între 2004 - 2011 a fost arhipreot al bazilicii papale Santa Maria Maggiore din Roma. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.