2017-11-07 09:15:00

La papa Francisc, Kofi Annan și alți membri ai grupului "The Elders": preocupări globale comune


7 noiembrie 2017. Papa Francisc l-a primit în vizită, luni după-amiază, la Casa "Sfânta Marta", pe Kofi Annan, care a îndeplinit funcția de secretar general al Organizației Națiunilor Unite, între 1997 și 2006, împreună cu alți membri ai grupului internațional neguvernamental 'The Elders' (Bătrânii). Printre ei se afla și doamna Mary Robinson, președintă a Republicii Irlanda, între 1990 și 1997.

Fondat de Nelson Mandela în urmă cu zece ani, 'The Elders', grup format din foști lideri mondiali și oameni de stat, este activ în domeniul promovării păcii și a drepturilor omului.

"Consider că a fost important pentru noi să venim, pentru că avem multe valori în comun și doream să ne întâlnim cu Papa și să evaluăm modul în care am putea să ne concentrăm eforturile asupra anumitor aspecte", a spus Kofi Annan, într-un interviu acordat colegei noaste Philippa Hitchen, de la secția în limba engleză. "Am vorbit despre refugiați și migrație, despre armele nucleare, temă aflată în centrul unei întâlniri la vârf, organizată de Vatican, care va începe vineri; am discutat despre pace, despre medierea conflictelor". "Mary Robinson vă va relata despre colocviul privind femeile și importanța de a le da voce și de a le respecta rolul. Sper ca aceasta să fie prima dintr-un lung șir de întâlniri", a mai spus fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite.

Intervievată de colega noastră, doamna Mary Robinson și-a exprimat aprecierea față de rolul desfășurat de papa Francisc, față de implicarea sa activă pentru a da voce celor fără de voce, celor marginalizați și față de eforturile privind rezolvarea aspectelor celor mai dificile ale conflictelor. "Există multe domenii comune și am abordat anumite chestiuni, printre care situația din Venezuela, în contextul latino-american, situația din Congo și aspecte privind schimbările climatice, de care mă ocup în mod deosebit." Doamna Robinson a mai spus că întâlnirea cu papa Francisc a fost caracterizată de afecțiune și de simțul umorului. "Am rămas impresionată de cât de relaxat era pontiful în mijlocul nostru, despre modul în care s-a glumit, însemnând că se simțea confortabil printre noi, tocmai pentru că avem în comun valori, scopuri morale și probleme."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.