”A (re)gândi Europa”. Papa Francisc: Europa are viitor dacă devine din nou o comunitate de persoane

RV 28 oct 2017. Ceea ce este sufletul în trup, la fel sunt creștinii în lume, chemați în acest timp să redea Europei un suflet; prima și, poate, cea mai mare contribuție pe care creștinii o pot aduce Europei de astăzi este să-i amintească faptul că ea nu este o culegere de numere și instituții, ci o comunitate de persoane: este convingerea cu care papa Francisc s-a adresat celor 350 de participanți la colocviul ”(Re)Thinking Europe” - ”A (re)gândi Europa. Contribuția creștinilor la viitorul proiectului european”, organizat pe 27-29 octombrie a.c. în Cetatea Vaticanului de Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE) și Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun. Au răspuns la invitație reprezentanți ai religiei, politicii și societății civile din toată Europa.

Întâlnirea papei Francisc cu participanții la Colocviul internațional a avut loc sâmbătă, 28 octombrie a.c., la ora locală 17.30, în Aula Nouă a Sinodului din Cetatea Vaticanului. Din România a participat episcopul Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea, reprezentant al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană, alături de pr. Francisc Ungureanu, secretarul Conferinței Episcopilor din România; de asemenea, deputatul Iulian Bulai (Camera Deputaților) și profesorul Sebastian Fitzek (Școala Națională de Studii Politice și Administrative). În numele reprezentanților instituțiilor europene, cuvântul de salut a fost prezentat de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

Este a patra oară când pontiful de origine argentiniană se pronunță în mod amplu despre Europa, după discursurile prezentate la Parlamentul Europei, conferirea Premiului Carol cel Mare și întâlnirea cu șefii de stat și de guvern ai țărilor din Uniunea Europeană. Papa a criticat acum viziunea laicistă cu privire la rolul religiei în societate și a subliniat îndatorirea creștinilor în actual evoluție a proiectului european, supus unor presiuni fără precedent atât pe plan social și economic, cât și pe plan cultural și religios. Sfântul Părinte a spus, în această privință, că Europa trebuie să înceapă să fie din nou o comunitate, mai puțin o uniune de grupuri de interese. ”Persoana și comunitatea”, a afirmat, ”sunt temeliile Europei pe care, în calitate de creștini, vrem și putem contribui să o construim. Pietrele unui atare edificiu se numesc: dialog, incluziune, solidaritate, dezvoltare și pace”. Discursul papei a pus accentul, în fine, pe exemplul Sfântului Benedict, proclamat de Fericitul Paul al VI-lea ”patronul Europei”: ”el nu a căutat să ocupe spațiile unei lumi rătăcite și derutate. Susținut de credință, el privea mai departe și, dintr-o mică peșteră de la Subiaco, a dat viață unei mișcări contagioase și de neoprit care a rescris fața Europei. El, care a fost «mesager de pace, înfăptuitor de uniune, dascăl de civilizație» (Paul al VI-lea, scrisoarea apost. ”Pacis Nuntius”, 24 octombrie 1964), să ne arate și nouă, creștinilor de astăzi, că din credință provine întotdeauna o speranță senină, capabilă să schime lumea”.

”A vorbi de o contribuție creștină la viitorul continentului”, a spus pontiful la începutul discursului său, ”înseamnă mai întâi de toate a se întreba cu privire la îndatorirea noastră de creștini, astăzi, în aceste țări plăsmuite atât de bogat în decursul secolelor de credință. Care este responsabilitatea noastră într-un timp în care chipul Europei este din ce în ce mai marcat de o pluralitate de culturi și religii, în timp ce pentru mulți creștinismul este perceput ca un element din trecut, îndepărtat și străin?”. Papa a subliniat, în acest sens, importanța a două aspecte principale care caracterizează viziunea creștină: persoana și comunitatea. Sfântul Benedict, pe când gloria Romei antice era în destrămare, a venit cu o ”concepție despre om cu totul diferită de cea care a marcat clasicitatea greco-romană” și epoca violentă a invaziilor barbare. În viziunea lui, ”omul nu mai este un simplu «civis», cetățean înzestrat cu privilegii pe care să le consume în tihnă; nu mai este un «miles», servitor combatant al puterii de rând; mai ales, nu mai este un «servus», marfă de schimb lipsită de libertate și destinată doar muncii și ostenelii”. (…) ”Aceasta este una dintre valorile fundamentale pe care le-a adus creștinismul: sensul persoanei, constituită după chipul lui Dumnezeu. Pornind de la acest principiu, se vor construi mănăstiri care, cu timpul, vor deveni leagănul renașterii umane, culturale, religioase, dar și economice a continentului”.
Papa Francisc: «Prima și, poate, cea mai mare contribuție pe care creștinii o pot aduce Europei de astăzi este să-i amintească faptul că ea nu este o culegere de numere și instituții, ci că este făcută din persoane. Din păcate, se notează că, deseori, orice dezbatere se reduce ușor la discuții despre cifre. Nu mai există cetățeni, există voturi. Nu mai există migranți, există cote. Nu mai există muncitori, există indicatori economici. Nu mai există săraci, există praguri de sărăcie. Conceptul de persoană umană este în acest fel redus la un principiu abstract, mai comod și liniștitor. Se înțelege motivul: persoanele au chipuri, ne obligă la o responsabilitate reală, concretă, ”personală”; cifrele ne ocupă cu raționamente, chiar utile și importante, dar vor rămâne întotdeauna fără suflet. Ne oferă un alibi pentru delăsare, pentru că nu ne ating trupul niciodată».

”A recunoaște că celălalt este mai întâi de toate o persoană”, a continuat pontiful, ”înseamnă a valoriza ceea ce mă unește cu el. Faptul de a fi persoane ne leagă de ceilalți, ne face să fim comunitate”.
Papa Francisc: «Așadar, a doua contribuție pe care creștinii o pot aduce la viitorul Europei este a redescoperi simțul de apartenență la o comunitate. Nu întâmplător, Părinții fondatori ai proiectului european au ales chiar acest cuvânt pentru a identifica noua formațiune politică pe cale să se formeze. Comunitatea este cel mai mare antidot la formele de individualism care caracterizează timpul nostru, la acea tendință răspândită astăzi în Occident de a se concepe și a trăi în solitudine. Se înțelege greșit conceptul de libertate, interpretându-l ca și cum ar fi obligația de a fi singuri, desprinși de orice legătură și, prin urmare, s-a construit o societate dezrădăcinată, lipsită de simțul apartenenței și de moștenire».

Fiind mădulare ale Bisericii, a remarcat mai departe papa Francisc, ”creștinii recunosc că identitatea lor este mai întâi de toate relațională”, în timp ce familia, ca primă comunitate, rămâne spațiul primordial pentru această descoperire: ”familia este uniunea armonioasă a diferențelor dintre bărbat și femeie, care este cu atât mai adevărată și profundă cu cât este mai capabilă să dea viață și să se deschidă față de viață și de ceilalți”. De aceea, ”persoana și comunitatea sunt temeliile Europei pe care, în calitate de creștini, vrem și putem contribui să o construim. Pietrele unui atare edificiu se numesc: dialog, incluziune, solidaritate, dezvoltare și pace”.

Mai întâi de toate, așadar, Europa trebuie înțeleasă ca ”Un loc de dialog”. ”Astăzi, Europa toată, de la Atlantic la Urali, de la Polul Nord la Marea Mediterană, nu-și poate permite să piardă șansa de a fi mai întâi de toate un loc de dialog, sincer și constructiv în același timp, în care toți protagoniștii au aceeași demnitate. Suntem chemați să edificăm o Europă în care să ne putem întâlni și dialoga la toate nivelurile, într-un anumit sens cum era în antichitate așa numita «agorá»”, piața cetății în care se vedeau schimburile economice, dezbaterile politice, dar și templul, ”astfel încât dimensiunii orizontale a vieții cotidiene să nu-i lipsească niciodată suflul transcendent care o face să privească dincolo de efemer, trecător și provizoriu”. ”Aceasta ne face că considerăm rolul pozitiv și constructiv pe care, în general, religia îl are la edificarea societății. Mă gândesc, de exemplu, la contribuția dialogului inter-religios în a susține cunoașterea reciprocă între creștini și musulmani în Europa. Din păcate, o anumită prejudecată laicistă, astăzi încă pe val, nu este în măsură să perceapă valoarea pozitivă pentru societate a rolului public și obiectiv al religiei, preferând să o îngrădească la o sferă pur privată și sentimentală. Se instaurează astfel și dominația unei anumite gândiri unice, destul de difuză în organizațiile internaționale, care vede în afirmarea unei identități religioase un pericol pentru sine și pentru propria hegemonie, ajungând în acest fel să promoveze o contrapunere artificială între dreptul la libertate religioasă și celelalte drepturi fundamentale”. Pe de altă parte, creștinii sunt chemați ”să promoveze dialogul politic, mai ales acolo unde acesta este amenințat și pare să predomine ciocnirea. Creștinii sunt chemați să redea demnitate politicii, înțeleasă ca cea mai înaltă formă de slujire a binelui comun și nu ca ocupație a unor posturi de putere”.

A doua piatră de la construcția proiectului continental are nevoie de o Europă înțeleasă ca ”Un domeniu inclusiv”. ”Responsabilitatea comună a liderilor este să promoveze o Europă care să fie o comunitate inclusivă, liberă de o înțelegere greșită de fond: incluziunea nu este sinonim cu aplatizarea nediferențiată. Dimpotrivă, unul este cu adevărat inclusiv atunci când știe să valorizeze diferențele, asumându-le ca patrimoniu comun și îmbogățindu-le. În această privință, migranții sunt o resursă, mai mult decât o povară”. Desigur, a recunoscut pontiful care se trage dintr-o familie de emigranți, ”nu se poate gândi că fenomenul migrator este un proces nediscriminat și fără reguli, dar nici nu se pot ridica ziduri de indiferență sau de temeri. La rândul lor, migranții înșiși nu trebuie să neglijeze datoria gravă de a cunoaște, respecta și chiar a asimila cultura și tradițiile națiunii care îi primește”.

A treia piatră pe care creștinii o pot aduce la viitorul proiectului european este aceea care face din Europa ”Un spațiu de solidaritate”. ”A fi comunitate implică, într-adevăr, susținere reciprocă și, prin urmare, faptul că nu pot fi doar câțiva cei care să ducă greutățile și să facă sacrificii extraordinare, în timp ce ceilalți rămân ancorați în apărarea pozițiilor privilegiate. O Uniune Europeană care, în înfruntarea crizelor ei, nu ar redescoperi simțul de a fi o unică comunitate care se susține și se ajută – și nu doar un ansamblu de mici grupuri de interese – ar pierde nu doar una din provocările cele mai importante din istoria ei, dar și una din cele mai mari șanse pentru viitorul ei”. După solidaritatea necesară dintre țările Uniunii, pontiful a vorbit mai departe de solidaritatea dintre generații, remarcând că ”începând cu anii Șaizeci ai secolului trecut este în curs de desfășurare un conflict generațional fără precedent. În a transmite noilor generații idealurile care au făcut mare Europa, se poate spune în mod hiperbolic că în locul tradiției s-a preferat trădarea. După respingerea a ceea ce venea de la părinți, a urmat astfel timpul unei sterilități dramatice. Nu doar pentru că în Europa se fac puțin copii, și mult prea mulți sunt cei care au fost privați de dreptul de a se naște, dar și pentru că s-au trezit incapabili să înmâneze tinerilor instrumentele materiale și culturale pentru a înfrunta viitorul. Europa trăiește un fel de deficit de memorie. A fi din nou comunitate solidară înseamnă a redescoperi valoarea propriului trecut, pentru a îmbogăți propriul prezent și a înmâna posterității un viitor de speranță”.

La temelia edificiului european este necesară și piatra pe care scrie ”Europa, o sursă de dezvoltare”. ”O Europă care se redescoperă comunitate va fi cu siguranță o sursă de dezvoltare pentru sine și pentru lumea întreagă, o dezvoltare de înțeles după accepția pe care Fericitul Paul al VI-lea o dădea acestui cuvânt: «pentru a fi autentică, dezvoltarea trebuie să fie integrală, ceea ce înseamnă că este îndreptată spre promovarea fiecărui om și a întregului om» (Populorum progressio, nr. 14). Dintre factorii esențiali pentru demnitatea și maturizarea persoanei, pontiful a menționat aici contribuția muncii, atât pe versantul antreprenorial, cât și pe cel al lucrătorilor. În timpul unei ”globalizări fără suflet, atentă mai mult la profit decât la persoane”, Sfântul Părinte a îndemnat tinerii să redescopere ”concretețea muncii”, mai ales în unele sectoare cruciale pentru viața de zi cu zi, precum construcțiile, prelucrarea textilelor și alimentația.

În fine, viitorul proiectului european nu stă în picioare dacă Europa nu este ”O promisiune de pace”. ”Angajamentul creștinilor în Europa trebuie să constituie o promisiune de pace. Acesta a fost gândul principal care a însuflețit semnatarii Tratatelor de la Roma. După două războaie mondiale și violențe atroce a unor popoare împotriva altora, era timpul să se afirme dreptul la pace. Vedem și astăzi că pacea este un bun fragil și că gândirile particulare și naționale riscă să zădărnicească visele curajoase ale fondatorilor Europei. Cu toate acestea, a fi făcători de pace (cf. Mt 5,9) nu înseamnă doar a lucra pentru evitarea tensiunilor interne, pentru a pune capăt numeroaselor conflicte care însângerează lumea sau a duce ușurare celui care suferă. A fi operatori de pace înseamnă a se face promotori ai unei culturi a păcii”. Amintind cu amărăciune Marele Război, care chiar în aceste zile de acum o sută de ani scria una dintre cele mai sângeroase pagini la Caporetto, pontiful a spus referindu-se la actualitate că ”nu acesta este timpul tranșeelor, ci al curajului de a lucra pentru a urmări pe deplin visul Părinților fondatori: o Europă unită și concordă, comunitate de popoare dornice să împărtășească un destin de dezvoltare și pace”.

Căutând, așadar, să facă din Europa ”un spațiu de dialog, un domeniu inclusiv, un spațiu de solidaritate, o sursă de dezvoltare și o promisiune de pace”, creștinii pot fi ei înșiși ”sufletul Europei”:
Papa Francisc: «Autorul Scrisorii către Diognet afirmă că ”așa cum este sufletul în trup, așa sunt creștinii în lume”. În acest timp, ei sunt chemați să redea un suflet Europei, să-i retrezească conștiința, nu pentru a ocupa spații, ci pentru a însufleți procese care să genereze noi dinamici în societate. Este tocmai ceea ce a făcut sfântul Benedict, proclamat nu întâmplător de Paul al VI-lea patronul Europei: el nu a căutat să ocupe spațiile unei lumi rătăcite și derutate. Susținut de credință, el privea mai departe și, dintr-o mică speluncă de la Subiaco, a dat viață unei mișcări contagioase și de neoprit care a rescris fața Europei. El, care a fost ”mesager de pace, înfăptuitor de uniune, dascăl de civilizație” (Paul al VI-lea, scris. apost. ”Pacis Nuntius”, 24 octombrie 1964), să ne arate și nouă, creștinilor de astăzi, că din credință provine întotdeauna o speranță senină, capabilă să schime lumea».

(rv – A. Dancă)